La Soroca a avut loc Balul Mirilor și al Mireselor (FOTO/VIDEO)

0
70

Ieri la Soroca a fost organizat în premieră un adevărat bal al Mirilor și Mireselor. Ideia aparține Alinei Cojocari, eleva Colegiului de Arte „Nicolae Botgros”, Catedra Culturologie, care a susținut în ziua respectivă examenul de specialitate.

Eleva ne-a spus că a început pregătirile pentru acest concurs din luna septembrie. La această etapă a fost susținută de către colegi și profesorul său, Gheorghe Șevciuc. Mesajul pe care a dorit să îl transmită prin ceea ce a realizat sunt obiceiurile de nuntă, care în opinia tinerei, se uită. „Am fost inspirată de festivalul care are loc tradițional la noi în sat și la care participă și satele din împrejurimi. Noi avem multe obiceiuri deosebite legate de nuntă”, împărtășește Alina.

Una din probele concursului a inclus dansul Mirelui și al Miresei, un moment emoționant pentru toți participanții, care au demonstrat că dansul este mai mult decât o pasiune.

Tinerii, alături de profesorul lor, susțin că un astfel de concurs sau festival ar putea fi organizat și la nivel municipal sau raional. „Am dorit ca prin ceea ce am organizat să scoatem în evidență mai multe stiluri de vestimentație pentru nuntă și să arătăm cum ar trebui să arate buchetul, să fie împodobită o mireasă și altele”, a spus Gheorghe Șevciuc.

Participanții au adresat mulțumiri Teatrului „Veniamin Apostol” pentru găzduire și susținere.

De menționat că la finalul concursului au fost aleși Regele și Regina balului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.