Nicolae Botgros în fir de ață și cuie

Un proaspăt absolvent al Colegiului de Arte “Nicolae Botgros” a realizat portretul maestrului Botgros într-o tehnică deosebită. O planșă din lemn, cuie, ață și multă dibăcie și răbdare — acestea i-au trebuit tânărului pentru a reda imaginea lăutarului cu vioara sa.

Dan Bunici este un tânăr de 19 ani din raionul Orhei. Recent a absolvit Colegiul de Arte din Soroca, care poartă numele lui Nicolae Botgros. Deși era pasionat de muzică, tânărul s-a înscris la Catedra de Arte plastice și decorative, devenind pictor. “Am venit la Colegiul de Arte să învăț muzica, dar în 2013 a fost concursul mare și nu am trecut. Am fost chemat de administrație și îndemnat să aplic la Catedra arte plastice și decorative”, își amintește Dan și recunoaște că nu regretă alegerea.

Alături de colegi, a studiat pictura, sculptura în piatră, desenul tehnic etc. Curios să cunoască și alte posibilități prin care să se manifeste, a descoperit pe internet tehnica String Art și a început să o studieze de sine stătător. “La început de an nu știam ce tehnică să aleg, era mare alegere. Vitraliu, pictură pe sticlă, batic ș.a., atunci am găsit pe rețelele de socializare un video cu tehnica dată. Mi-a intrat în cap și pentru că n-am mai văzut-o nicăieri la noi am ales-o. M-am învățat de pe internet”.

Lucrările realizate în această tehnică arată neobișnuit, dar nici munca depusă pentru a le crea nu este simplă. “Mai întâi, pe o planșă se desenează cu creionul schița compoziției sau portretului, apoi pe contur se bat cuiele, după care cuiele sunt unite între ele cu fire de ață, redând o anumită imagine”, ne explică autorul lucrării procesul de creație. Totodată, tânărul a decis că lucrarea de diplomă o va executa tot în această tehnică. „Colegiul poartă numele lui Nicolae Botgros și m-am gândit să fac un portret, dar la sugestia conducătoarei mele, Ana Savca, am ales o imagine cu maestrul și vioara sa, deci o compoziție”.

Lucrarea are dimensiunile de 115×86 cm și este una dintre cele trei realizate de Dan în tehnica String Art și a doua dedicată maestrului Botgros, spune tânărul. Anterior a mai creat un portret mai mic în alb-negru. Circa trei luni, după lecții și în timpul liber, a trudit asupra lucrării de diplomă. Cu multă răbdare și precizie, a bătut vreo 700 de cuie și le-a „țesut” cu câteva sute de metri de ață în culorile alb, negru, albastru, cafeniu. “Îmi place această tehnică pentru că este modernă și expresivă”, opinează autorul, care precizează că portretul va fi dăruit colegiului în care a învățat.

Maestrul Botgros nu cunoaște despre acest portret, dar neapărat îl va vedea când va trece pe la Colegiu, speră absolventul.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

1 comments

Lasă un răspuns

*