Glume și zâmbete la întâlnirea cu epigramistul Gheorghe Bîlici (VIDEO)

0
111

Multe glume, însoțite de zâmbete și voie bună, au fost spuse la 24 ianuarie, în incinta Centrul Cultural Român ,,Constantin Stere” din Soroca, unde a avut loc o întâlnire cu epigramistul Gheorghe Bîlici.

“La Soroca am descoperit o lume foarte bună. Tinerii sunt dornici să audă și să cunoască mai multe despre epigrame și poezii umoristice. Noi ne plângem că tinerii nu sunt interesați de literatură, dar totul depinde de educația pe care o primesc de acasă”, a menționat scriitorul.

Printre altele, Gheorghe Bîlici ne-a mărturisit că prima sa carte a fost departe de a fi numită de satiră și conținea doar poezii lirice. “Mi-aș dori să public cărți noi, dar sunt în criză de timp. Orice carte după ce este scrisă trebuie publicată imediat, pentru că mai apoi procesul durează mai mult timp”, ne spune dumnealui.

La îndemnul doamnei Ana Bejan, directorul Centrului Cultural Român, scriitorul a recitat mai multe epigrame, inclusiv a cântat o piesă din repertoriul unei cântărețe de muzică populară, cu versuri semnate de Gheorghe Bîlici.

Autorul cărții „1001 de epigrame” a luat în anul 2013 premiul pentru cea mai bună carte de epigrame la Festivalul Internaţional de Epigramă din Tîrgu-Jiu, România. Aceasta a fost numită Cartea de umor a anului în 2013 în România. Un alt premiu, printre multe altele, Gheorghe Bîlici l-a obţinut la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie şi Epigramă „Romeo şi Julieta”, care a avut loc la Mizil, România în 2014, învrednicindu-se cu Premiul I.

După spusele sale, dumnealui va repeta această performanță în 2016, iar aprecierea vine din partea Uniunii Epigramiștilor din România.

Actualmente, Gheorghe Bîlici activează în calitate de funcționar public la Primăria mun.Chișinău.

În lucrările sale, scriitorul atinge cele mai sensibile teme pentru societate, inclusiv politice:

Guvernanţii rezistă la orice critică
I-am criticat, i-am combătut
De la-nceput până-n prezent,
Pe dânşii însă i-a durut…
În locul cel mai competent.

Leafă de la stat
Cu leafa mă obişnuiesc
Şi-aşa cum mintea mi-o ocupă,
Mai greu e până o primesc,
Dar tot aşa-i de greu şi după…

Bătrânul profesor
Copiii spun că are draci,
C-aşa-s copiii, ce să faci!
Şi chiar e drept că-i are, deci:
În toată clasa vreo treizeci…

Urmăriți în continuare secvențe video cu recitaluri de excepție, susținute de tinerii din Soroca, în cadrul întâlnirii cu scriitorul. Versurile au fost închinate unui eveniment istoric important pentru Basarabia, și anume Mica Unire a Principatelor Române, care a avut loc la 24 ianuarie, 1859, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.