ISTORIE: Polonezii la Cetatea Soroca (I)

La Soroca urma să fie inaugurat un mic Semn comemorativ dedicat relațiilor moldo-polone pe parcursul a sute de ani, Soroca având și ea o istorie aparte în aceste relații de prietenie și tensiune, de lupte și tratate de prietenie. Despre aceste relaţii citiţi în trei articole semnate de Nicolae Bulat.

Armata polonă, care i-a biruit atât de reuşit pe turci sub zidurile Vienei, acţionează pe teritoriul Moldovei în decursul numeroaselor expediţii (1684-1694) fără prea mari reuşite. Domnitorii Moldovei Constantin Cantemir şi Constantin Duca rămâneau devotaţi Turciei. La 18 — 19 septembrie 1691, regele Ian Sobieski s-a adresat către domnitorul Moldovei cu o scrisoare prin care îl convingea să se unească cu armata polonă împotriva turcilor, în caz contrar el va fi socotit „mai rău ca turcii”. În scrisoarea sa de la 2 octombrie 1691 de la Ţuţora Constantin Cantemir îi arată regelui polon Ioan Sobieski motivele pentru care nu poate trece de partea lui şi îi cere din nou să nu pună garnizoane polone la Iaşi şi la Roman.

Totuşi, spunem înaltei înţelepciuni şi stăpâneştii atenţii a măriei voastre domnului meu milostiv, dificultatea noastră, că afară de fiul, pa care îl am la Stambul (Antioh), mi s-au luat prin firman doi fii şi întreaga casă, precum şi casele tuturor boierilor care se află mai jos de Fălciu. În al doilea rând, toţi sărmanii cetăţeni ar trebui să cadă într-o singură clipă în robie. Iar, pe lângă aceasta, şi eu singur, cum aş putea scăpa, aflându-mă întru atât de multe hoarde? Ar trebui să dau în robie atât pe copiii mei, cât şi întreaga ţară. N-aş crede să fie pe lume un astfel de om care să facă aceasta. Şi ce amintire a măriei voastre ar rămâne din aceasta, mai ales când măria voastră ai luat asupră-ţi această sarcină de a elibera din robie această ţărişoară? A pune, după cum aud că este gândul măriei voastre, garnizoane în Iaşi şi în Roman, din aceasta s-au naşte cea din urmă pierzare şi ruină a acestei pierdute ţărişoare, căci ar trebui că în tot acest timp hoardele să cadă asupra Iaşilor şi Romanului, unde nu un singur creştin ar trebui să cadă în robie”. Acesta a fost răspunsul celui care la alegerea boierilor şi cu sprijinul lui Şerban Vodă, domnul Munteniei, a fost ales la domnie în Ţara Moldovei la 1685, din oameni simpli, “viteaz şi cu sfat bun”. Împreună cu moldovenii din subordine, a săvârşit mai multe isprăvi de arme mai ales în războiul polono-suedez (1655-1660).

Constantin Cantemir s-a născut în 1612. Căsătorit a doua oară cu Ana Bantâs — nepoată după mamă a Anastasiei, soţia lui Gheorghe Duca, intrând astfel în tagma marilor boieri din Moldova. A fost “căpitan mare” şi serdar, apoi clucer. A luptat la Neuhausel, în armata otomană, împotriva austriecilor. Ştiind multe limbi, a fost capuchehaie la Istanbul. A slujit pe Dabija vodă şi pe Duca vodă. A cumpărat pământ în multe sate răzeşeşti, acumulând o avere frumuşică, dar care nu se putea compara cu aceea a marilor latifundiari ai vremii ca Ruseteştii, Costinii şi Costacheştii. A săvârşit multe isprăvi de pomină. La Cameniţa, de pildă, în 1673, cu 700 de moldoveni, a luptat cu vitejie vreo şapte ceasuri împotriva a 7000 de leşi”. Paşa, pe care-l apărase în timpul acestei lupte, l-a informat pe sultan că moldoveanul Cantemir este “un om atât de viteaz, încât şi la turci abia s-ar putea găsi unul ca el”. Şi regretul: “Păcat de un asemenea om, că este ghiaur şi nu musulman”. A participat la asediul Vienei (1683), în micul corp de armată a lui Duca vodă. La întoarcere, temându-se de vreo persecuţie leşească, a pribegit la munteni. Ca mai apoi, când două-trei mari familii boiereşti se luptau pentru influență în conducerea ţării, la domnie a venit un om ridicat în rândul răzeşilor — Constantin Cantemir.
A fost un domnitor pe care l-au cam manevrat boierii cei mar, împărţiţi în două tabere, aprig învrăjbite între ele — Ruseteştii şi Cositinii, prieteni cu Costăcheştii. De altfel, de aceea a şi fost ales de boierii mari — de a-l “purta precum le va fi foia lor”. (Neculce). Lupta pentru putere a şi adus la o ură între aceste mari familii boiereşti. Balanţa succesului clătinându-se de la Gavriliţă Costache, Miron şi Velicico Costin la Iordache Ruset. În politica externă Constantin Cantemir s-a manifestat ca un adversar a lui Ioan Sobieski, regele Poloniei, care în această vreme purta războiul antiotoman chiar pe teritoriul Moldovei. În genere însă Constantin Cantemir a dus o politică şovăitoare, între supunerea faţă de sultan şi alianţa cu Polonia şi Austria. Ar fi dorit să scoată ţara de sub suveranitatea Turciei, dar singur nu putea. De o alianţă cu Polonia se temea, ştiind planurile lui Sobieski de a pune domn în Moldova pe fiul său Iacob. Din cauza intrigilor lui Iordache Ruset ucide pe cei doi fraţi Costin şi îi prigoneşte pe feciorii lui Gavriliţă Costache, fostul lui om de încredere la începutul domniei. Ulterior Cantemir-Vodă s-a căit “şi de multe ori plânge între toată boierimea şi blastămă pe cine l-au îndemnat de-au grăbit de i-au tăiat” (Neculce). Mângâiere i-a fost cei doi feciori Antioh şi Dimitrie, mezinul care de tânăr dovedea calităţi intelectuale şi fizice excepţionale. Constantin Cantemir a avut şi două fiice: Ruxanda şi Safta. Prima s-a măritat cu Lupu Bogdan Hatmanul, a doua a fost prima soţie a lui Mihai Racoviţă, viitorul domn. A murit de tânără.

 

În 1686 Ioan Sobieski întră în Moldova cu o armată enormă, având intenţia de a supune principatul coroanei polone, ceea de părea uşor de îndeplinit. Mai ales, după cum scria Ion Neculce: “Cantemir-vodă, când au venit craiul (Sobieski — n. n.) ramăsesă mai singur. Boierimea, slujitorimea fugi-să care încotro putu-să. Numai pre cu puţintei rămăsesă, oameni de curte. Şi-l îndemna o samă de boieri să se închine la leşi”. Ioan Sobieski ajunge la Iaşi fiind chiar întâmpinat de un grup de boieri printre care se evidenţia mitropolitul Dosoftei. Succesul regelui polon a fost de scurtă durată. În timpul acestei campanii poloneze de la 1686, la Soroca se instalează o garnizoană a regelui Ioan Sobieski. La 23 august 1686 diplomatul francez Francois Gaston menţiona, că “regele Poloniei, dorind să-şi asigure stăpânirea totală asupra Moldovei, a ocupat cu ajutorul cazacilor puternica cetate de pe Nistru numită Soroca, unde a instalat o garnizoană numeroasă. Tot referitor la această instalare a unei garnizoane în cetate menţionează inginerul polonez de origine franceză Dupont: “S-au făcut un nou detaşament, care să se ducă să aşeze o garnizoană la Soroca. Această instalare a fost mai uşoară decât celelalte două (Suceava şi Pererâţa — n. n.), pentru că acolo se găsea o cetate ale cărei ziduri şi metereze erau întregi, astfel că puţin a fost de făcut”.

Instalându-se în cetatea Soroca fără mari dificultăţi, polonezii au lăsat acolo o garnizoană, iar forţele principale s-au alăturat oştirii regale. Francois Dupont relata în continuare că cele două detaşamente care fusese alcătuite pentru înaintarea şi punerea în stare de apărare s-au unit din nou cu oştirea dusă în câmpia Ţuţorei”. Mai târziu armata poloneză s-a retras de pe teritoriul Moldovei, însă la Soroca, cât şi în alte cetăţi ale Moldovei, au rămas garnizoane poloneze. La 14 noiembrie 1686 Francois Gaston menţiona că “regele Poloniei a păstrat patru locuri întărite în Moldova; Neamţu, Suceava, Câmpulung şi Soroca”. Evenimentele care vor urma la 1691 vorbesc de faptul că polonezii mai pe urmă au părăsit Cetatea Soroca…

Nicolae BULAT,

directorul Muzeului din Soroca

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns

*