Cetatea va fi deschisă în „Noaptea Muzeelor”

Cetatea Soroca îşi deschide porţile astăzi, 17 mai, la ora 22.00, atunci când începe “Noaptea Muzeelor”, un eveniment inedit, la organizarea căruia au contribuit Sofia Spinei şi Petru Cecan, studenţi ai Colegiului de Arte “Nicolae Botgros” din Soroca.

Manifestaţia urmează să adune vizitatori din toate colţurile ţării, şi nu numai, dornici de a vedea renumita fortăreaţă pe timp de noapte şi de a se delecta cu muzică populară şi dansuri de epocă, care datează din cele mai vechi timpuri.

În cadrul evenimentului, vă aşteaptă o mulţime de senzaţii tari şi surprize alături de Pârcălabul Cetăţii, Nicolae Bulat. De asemenea, la final, cei prezenţi vor fi martorii unui spectacol cu lampioane.

În continuare luaţi cunoştinţă cu programul evenimentului:
– Salutarea oaspeţilor în afara Cetăţii;
– Deschiderea porţilor;
– Dans de epocă;
– Mesajul lui Ştefan cel Mare;
– Mănăstirea Argeşului;
– Legenda Cetăţii Soroca;
– Balada fulgerată de vânt, interpretează Istrate Doru şi Nihitişin Victor;
– “Doina” de Grigore Vieru, compoziţie literară, Teatrul “Veniamin Apostol”, studioul”Cortina”;
– Dans scenic popular “Ciocârlia”;
– Balada “Toma Alimoş”;
– Dansuri sportive;
– “Lucruri stranii “ de Dumitru Matcovschi;
– Cântec “Tot mai sus”;
– Onor imnului Cetăţii Soroca;
– Spectacol cu lampioane.

Intrarea este liberă.

Vă aşteptăm!

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

Lasă un răspuns