Sorocenii, învingători la Iaşi

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Folclor „Cătălina” de la Iaşi a adus surprize plăcute sorocenilor.

Printre cele câteva zeci de colective din România, Cehia, Bulgaria, Armenia, Ucraina, Georgia şi alte ţări au fost prezente şi tinerele talente de la noi. Liuba Focşa, specialist principal în activitatea formaţiilor-model, ne-a informat că din Soroca au participat orchestra de muzică populară “Doina Nistrului”, dirijor Ion Alexei, şi ansamblul de dansuri populare “Vatra” din satul Racovăţ, conducător Mihai Chiriliuc.

“După evoluarea noastră, am primit următoarele premii: Cristian Ceban  — locul I la vioară cu “Hora”; Denis Chiriac — locul I la fluier cu “Hora” şi “Geamparale”; Mariela Sainciuc — locul I printre soliştii vocali cu “Doina ciobanului” şi “Omul este ca o floare”, iar ansamblul “Vatra” cu dansurile “Baba cu harţag” şi “Mândrele” s-a clasat pe locul II”, ne-a declarat Liuba Focşa.

Bravo câştigătorilor!

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova Reporter la Revista Tinerilor Români de Pretutindeni „ACUM” (2002), Reporter la Publicaţia Periodică “Observatorul de Nord” (2002 – 2009, 2014-prezent), Reporter şi prezentator la Studioul de televiziune “Sor-TV” (2002 –2009), Reporter la “Jurnal TV” - Departamentul Ştiri, “Jurnal de Weekend” și “Asfalt de Moldova” (2009 – 2011), Reporter al emisiunii “Prima Oră” la “Prime TV” (2011- 2014)

Lasă un răspuns

*