Cultivă porumb fără fertilizanți și recoltează floarea-soarelui în cultura a II – a

0
124

Dumitru Gaidău din Nicoreni, raionul Drochia face No till de 3 ani, dar spune că a fost suficient să se convingă că este cea mai bună soluție pentru a obține randament mare cu investiții mai mici. Are un asolament bogat, cultivă grâu, orz, rapiță, floarea-soarelui, porumb, muștar, mazăre, lucernă. Menține solul acoperit tot anul cu ajutorul culturilor de acoperire sau a florii-soarelui și porumbului semănate în cultura a doua.

Astfel, reușește să reducă din evaporarea apei din sol, îmbogățește solul cu substanțe nutritive, reducând consumul de îngrășăminte chimice. Anul acesta, a reușit să cultive porumb fără fertilizanți și recoltează  floarea-soarelui, semănată după cerealele din grupa I. Cum reușește, vedeți în material.

Floarea-soarelui în cultura a doua

Floarea-soarelui în cultura a doua, dacă permit condițiile meteo, se seamănă după culturile care se recoltează primele: rapiță, orz, mazăre. Dar e posibil de semănat și după grâu, dacă se recoltează timpuriu. Imediat după ce combina recoltează, semănăm direct în miriște. Am renunțat la arat. Iar dacă avem în sol rezervă de umiditate de cel puțin 100 mm, o putem cultiva nu doar pentru a înverzi solul, dar și pentru recoltă. Evident, cantitățile nu sunt foarte mari: 1-2 tone la hectar. Dar este suficient ca să ne răscumpărăm cheltuielile și, în același timp, să avem solul acoperit. În 2021, la fel am avut floarea-soarelui după mazăre și am recoltat 1,8 tone de semințe la hectar, a declarat Dumitru Gaidău, pentru AGROMEDIA.

Nu pe întreaga suprafață floarea-soarelui a răsărit și s-a dezvoltat bine ca să ajungă până la recoltat. Pe acele loturi, agricultorul a erbicidat și a semănat rapiță, care a răsărit bine și este în faza de 6 frunze deja.

Anul acesta, am semănat floarea-soarelui în cultura a doua după mazăre și orz – 25 iunie și după grâu – în data de 7 iulie. Când ajunge la maturitatea fiziologică, are pălăria galbenă, o stropim: facem desicare. Pentru 7-8 noiembrie, așteptăm combina să recoltăm floarea-soarelui semănată după mazăre. Dar nu este o problemă să recoltăm și după înghețuri. Cel mai important este să efectuăm corect desicarea: temperatura aerului să fie de minim + 15 grade Celsius pentru ca preparatul să-și facă efectul. Toamna aceasta, am avut condiții bune pentru astfel de lucrare. Mai avem de lucrat la capitolul soiuri. Pentru cultura a doua e nevoie de soiuri cu coacere timpurie, de 100 de zile, care se găsesc mai greu.

Imediat după ce va recolta floarea-soarelui, fermierul va semăna mazăre de iarnă. A semănat și porumb în cultura a doua, la fel după grâu, dar pentru că nu va avea recolte, le lasă ca îngrășăminte verzi. Dacă găsea soi de 80 de zile și era umiditate suficientă în sol, recolta și porumb, explică fermierul. Dar, planifică la vară, după rapiță, să semene porumb de 80 de zile și speră să ajungă cu el până la recoltat.

Culturi intercalate: consum redus de fertilizanți chimici

Mazărea o avem în asolament pentru îmbogățirea solului cu azot. O utilizăm, împreună cu lucerna, și ca cultură intercalată. Ne-am propus, treptat, să renunțăm la îngrășăminte chimice. Anul trecut, am avut grâu împreună cu mazăre: 2 rânduri de grâu și 1 rând de mazăre. Rapița, la fel, am semănat-o împreună cu mazărea. Floarea-soarelui o semănăm la distanța de 70cm și punem printre rânduri lucernă – 2-3 kg/ha. Lucerna rămâne și pentru culturile din anii următori. O erbicidăm pentru a-i reține creșterea până răsare cultura de bază. Ea ne îmbogățește solul.

Nu optăm pentru 7 tone de grâu la hectar, cu cheltuieli de 4 tone. Am ales să avem 4,5-5 tone, cu cheltuieli de 1 tonă. Așa avem și randament mai mare, și facem agricultură durabilă.

Anul acesta, la porumb nu am aplicat deloc îngrășăminte chimice, dar, datorită sistemului de agricultură conservativă vom recolta 7-8 tone la hectar, povestește agricultorul.

Pentru No till sunt necesare și utilaje agricole specializate. Fermierul a cumpărat o combină, semănătoare performantă pentru acest timp de agricultură, o stropitoare performantă de 24 de metri și planifică treptat să-și utileze parcul agricol. Utilajele destinate doar pentru agricultura convențională le vinde treptat, spune că nu se mai întoarce la ea.

sursa: agromedia.md


Articolul precedentFOTOGRAFIA ZILEI: Puzzle de nori
Articolul următorFestivalul Concurs Republican de dans ”Valurile Nistrului” / GALERIE FOTO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.