Din an în an, în domeniul educației tot mai multe locuri rămân vacante. Deși mai puțini decât sunt așteptați, tinerii pedagogi revin în sate și în orașele din raioane pentru a contribui la educarea noilor generații de copii. În ajunul unui nou an școlar, ne-am propus să vă prezentăm câteva istorii ale pedagogilor din raionul Soroca, pentru a descoperi împreună motivele din care și-au ales această profesie și să vedem cum s-au adeverit așteptările lor profesionale, după ce au gustat din această “bucată de pâine” dulce-amăruie.
− Ne-am cunoscut la școala din Țepilova, anul trecut, unde lucrai învățătoare la clasele primare. Știu că ai absolvit Liceul ”Constantin Stere” și Colegiul ”Mihai Eminescu” din Soroca și acum înveți la Universitatea ”Alecu Russo” din Bălți. Doamnă Cristina Nitrean, ce s-a schimbat între timp în cariera ta de pedagog începător?
− Din acest an lucrez la Gimnaziul ”Alexandru Lupașcu” din Volovița, unde sunt cadru de sprijin.
− Te rog să ne reamintești, pentru că ne-ai vorbit într-un reportaj video, anterior, despre persoana care te-a impresionat sau te-a inspirat să devii pedagog și cum a fost începutul activității tale profesionale.
− Am fost inspirată de prima mea învățătoare, care și acum își face meseria foarte bine, doamna Stela Bulat. A fost ca o mamă pentru noi și nu am auzit elevi din careva generație să spună altceva. Mereu mergeam la școală ca în familie, toate greșelile ne erau corectate, iar grijile ascultate și niciodată nu am auzit să ridice vocea în direcția elevilor.
− Care sunt cele trei imagini din acei ani de școală, alături de prima ta învățătoare, ce-ți apar când închizi ochii?
− Doamna învățătoare cu flori în mână. Doamna învățătoare lângă tablă, zâmbind. Doamna învățătoare alături de elevi, cu privirea-i caldă și vorbe bune.
− Din metodele dumneaei de lucru, ce ai memorizat și ce ai preluat în activitatea ta de pedagog?
− Îmi plăcea foarte mult explicația, anume acele cuvinte simple pe care le utiliza doamna Stela, ca noi să înțelegem într-un limbaj mai accesibil tema. Și niciodată nu am auzit refuz din partea ei pentru elevi. Fraze precum “nu am timp” sau ceva de genul. Mereu avea răspuns, avea un cuvânt de încurajare pentru elevi și ne făcea să ne simțim bine la școală. Exact așa vreau să fac și eu.
− O descrii atât de pozitiv pe învățătoarea ta, mă întreb dacă vă nota cu nota doi?
− Da. Am avut și eu un doi în cei patru ani de studii și acela la purtare și pe nedrept, pentru că am fost pedepsită din cauza prietenei mele.
− S-a întâmplat în anii de studenție să-ți spui: “nu, pedagogia nu e pentru mine”?
− Sinceră să fiu, am aplicat la pedagogie fiind practic obligată de părinți. Mama întotdeauna și-a dorit să devină profesoară, dar nu a reușit, pentru că nu avea susținerea părinților. Astfel, ea a devenit tehnolog în domeniul industriei, visul rămânându-i neîmplinit. Mama a insistat să mă fac pedagog. Primele trei luni de studii eram în depresie. Am plâns practic în fiecare zi în acea perioadă.
− Sunt surprinsă să aflu asta. Dar cine vroiai să devii?
− Vroiam să absolvesc liceul, apoi să-mi aleg profesia, să nu merg la studii după clasa a noua.
− Cum s-a dus “lupta” în familie, având în vedere că erați de păreri diferite despre viitoarea ta profesie?
− A fost foarte greu. Era posibilitatea să revin la liceu. Mama însă fiind mai autoritară, nu accepta. Tatăl meu, cu care suntem buni prieteni, a găsit cuvintele potrivite și m-a convins că e bine că continui studiile la colegiu, la pedagogie. Și profesoara de psihologie, Ionela Frunză, de asemenea mi-a insuflat încrederea că voi fi un pedagog bun, că am curaj, talent să devin un bun profesionist.
− Dar tata ce argumente a adus?
− Că pedagogia este o profesie bună. Și mereu spunea: vei sta la cald, nu vei munci pe câmpuri și vei face lucruri frumoase și utile pentru societate, pentru generațiile următoare. Cel mai important, îmi spunea că sunt capabilă, că vede asta și eu voi reuși.
− Când a venit acceptul și conștientizarea că pedagogia este pentru tine și tu ești pentru pedagogie?
− După prima lecție de practică pasivă, la finele primului an, când asistăm la orele diferitor profesori din licee. Prima dată am asistat la lecția doamnei Nadejda Tighinean de la Liceul ”Petru Rareș”, la ora de educație tehnologică. Nu voi uita niciodată, atât de mult mi-a plăcut relația dintre doamna Nadejda și elevii săi, parcă am văzut-o pe învățătoarea mea de clase primare. Și atunci mi-am zis, da! Eu voi putea și voi deveni un pedagog bun!
− Se face cumva că soarta te tot pune la încercare în calea ta profesională, or îmi amintesc că mi-ai povestit cât de dificilă a fost primata zi de muncă la școala din Țepilova, redeschisă anul trecut într-o atmosferă negativă…
− Așa este. Aveam la Țepilova opt elevi, doi de clasa a patra și șase de clasa a doua. A fost foarte greu. Prima zi era una de încercare, am fost prinși în acele evenimente urâte…, au venit părinți cu cuvinte murdare în adresa noastră. Domnul Ghenadie Donos (fostul șef al Direcției Învățământ Soroca — n.r.) mă păzea și eu trebuia să fac lecții în această atmosferă. Afară de asta, veneau mulți reporteri de la diferite posturi TV și mă întrebau, cum e să predau la o clasă cu opt elevi? Cu încurajările celor apropiați, am depășit situația și am încheiat anul cu bine.
− Te simțeai bine într-o școală atât de mică?
− Da. Neajunsul cel mare era lipsa unui colectiv pedagogic. Eram doar eu și dereticătoarea acolo. Dar când dădeam de ochii copiilor aceia dornici de atenție și cunoștințe, acest lucru mă motiva să lucrez. Erau copii veniți de la liceul ”Ion Creangă”, care stăteau în ultimele bănci, și copii de la Regina Maria, care nu au văzut nicio metodă interactivă, un proiector, un laptop, un proiect de grup. Și chiar dacă erau puțini, mă motivau să le aduc lucruri interesante la lecții.
− Cum îmbini munca de pedagog, care poate dura mult peste opt ore de lucru, și viața de familie, statutul de mămică, mai cu seamă că faci naveta între Soroca și Volovița?
− La Țepilova era mai greu, aveam mai multe ore de lucru. Uneori puneam copilul la somn și lucram până la ora 02.00 — 03.00, pentru că era învățământ simultan, aveam două clase diferite și trebuia să elaborez proiecte pentru fiecare clasă, câte opt proiecte pe zi, cam 24 de pagini A4 și plus materiale didactice, prezentări PPT etc. Dar cu multă dorință și muncă reușeam.
− În ce constă activitatea ta de acum, în funcția de cadru de sprijin?
− Cadrul de sprijin este persoana care sprijină copiii cu necesități educaționale speciale (CES). Avem în gimnaziu un centru de resurse pentru educație incluzivă, unde facem cu copiii activități educative, educaționale, pregătim temele pentru acasă, umplem lacunele pe care le au în timpul orelor și afară de asta facem asistență la oră pentru a-i ajuta. Pentru că, odată ce ai doi elevi cu CES în clasă, e foarte greu de ajuns la un rezultat bun cu toată clasa, ei au nevoie de mai multă atenție.
− Cum sunt plătite cadrele de sprijin?
− Eu lucrez pe jumătate de normă și am salariul lunar de 2800 lei. Soțul lucrează, dar am și eu aport în familie, e foarte puțin pentru a întreține un copil și de a avea dorință de a merge mai departe pe acest drum. Un pedagog începător ar trebui să aibă un salariu de cel puțin 7000 lei.
− Ultimul timp în presă se scrie despre scandaluri în școli și grădinițe din țară, pornite de la faptul că pedagogii ridică vocea la copii, îi numesc cu cuvinte inacceptabile pentru un pedagog sau chiar aplică forța fizică. În opinia ta, de ce se întâmplă asemenea situații în grădinițe/școli? Este vina pedagogilor că nu au putut depăși o situație mai tensionată în timpul lucrului, fără a recurge la metode nepedagogice? Sau, poate, copiii nu sunt suficient de pregătiți să se comporte corespunzător atunci când părăsesc pereții casei?
− Astfel de situații, în opinia mea, apar în prezența a trei factori: părinții, care de foarte multe ori vin la școală și față de copil pot lua la rost pedagogul, subminându-i autoritatea în fața copilului; pedagogii — nu există păduri fără uscături, sunt pedagogi care nu sunt creați pentru această profesie și nu au răbdarea și dorința necesare de a lucra. Copilul poate fi vinovat în anumite situații, însă ca pedagog poți închide ochii, să-i arăți că a greșit și să-i arăți calea corectă; al treilea factor sunt prietenii și lumea în care cresc copiii, deoarece de multe ori pe holul școlii auzi îndemnuri între elevi: „du-te la lecții și arată-i profesoarei!”. Intenția e să scoată profesoara din fire, apoi scot telefoanele și filmează.
− Apropo, care este situația cu telefoanele la lecții?
− Îmi place la gimnaziul din Volovița regula că nu se permite utilizarea telefoanelor la lecții, iar elevii observați că le utilizează le predau benevol într-o cutie, până la recreație.
− În această instituție de învățământ ai și primul tău colectiv pedagogic, în calitate de angajată…
− Așa este. Este un colectiv foarte bun. Colegii și doamna directoare m-au primit cu brațele deschise. Sunt încurajată și susținută ca într-o familie.
− Din ce motive ai putea renunța la profesia ta?
− Nu sunt așa motive. Mă bucur că mi-am convins soțul, care de la început era împotrivă ca eu să lucrez cu salariul așa cum este. Am avut curajul și răbdarea să-l conving să rămân și acum nu am motive să renunț.
− Ce face doamna Nitrean în timpul liber?
− Acord timp familiei, mă plimb cu feciorul, petrec mult timp la aer curat, mergem la țară la părinți, ne vedem cu prietenii. Însă timpul liber este foarte puțin.
− Dacă acum în fața ta ar fi o grupă de absolvenți deciși să aplice la pedagogie, ce sfaturi le-ai da?
− Să aleagă pedagogia cu încredere, să facă studii și să înțeleagă toate greutățile pe care le vor avea de înfruntat și să poată să înțeleagă sensul acestei profesii, să o aleagă cu sufletul.
− Și tu ce dorință ai legată de profesie?
− Pentru timpul apropiat, cel mai mare vis este să am o clasă de elevi, clase primare, să-mi fac meseria de bază și să văd zilnic ochii copiilor doriți de cunoștințe și să le ofer tot ce-i mai bun.
− În ce momente te simți absolut fericită ca pedagog?
− Când la sfârșitul lecției, le pui elevilor întrebarea cea mai importantă din temă și vezi din 25 de elevi 20 de mânuțe ridicate cu răspunsul pregătit. Aceasta este cea mai mare fericire pentru profesor.
– Mulțumesc pentru interviu!
Mai multe interviuri cu tineri pedagogi din raionul Soroca găsiți AICI
