Raptul Basarabiei, care s-a produs in baza Protocolului aditional secret al Pactului Ribben trop-Molotov din 23 august 1939, a marcat una dintre cele mai triste pagini din istoria neamului nostru. Ulteriorul proces de formare a Republicil Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM) a fost realizat prin punerea in aplicare a ,.terorii roșii”, cea mai diabolică mașinărie sovietică bazată pe savârșirea de crime in masă și pe represiune organizată. Vă prezentăm crâmpeie dintr-un articol știintific, care constituie un studiu istorico-documentar prin care i repunem in discutie problematica crimelor și atrocităților comise in perioada de referinta pe actualul teritoriu al Republicii Moldova. Latura empirică a cercetării a fost asigurată prin prezentarea unui caz particular, Savcenco-Matenco, persoană deportată în anul 1949, in orașul Kurgan din sud-vestul Siberiei, un caz reprezentativ care redă esentialmente ororile regimului de pe timpuri.
…Pentru a urmări anumite categorii de persoane au fost create fonduri speciale de arhivă, în care se păstrau „…interpelările organelor operative ale MAI-MSN pentru verificarea persoanelor și notele informative care vizau materialele compromițătoare în privința persoanelor supuse controlului special…” .
Erau și alte documente, printre care „…informațiile speciale cu privire la elementele antisovietice, catalogul fișelor personale ale elementelor antisovietice, informații istorice și note informative din fondurile secrete cu privire la partidele și organizațiile antisovietice, corespondența Secției de arhivă cu organele operative referitoare la eficiența folosirii materialelor de arhivă în scopuri operative cekiste…” .
Printre multiplele persoane care au comunicat cu Brazuli, menționat în memoriile lui Gavriil Volkov, se numără și „…Savcenco-Mațenco Eugen A. (n. 1882). Fost colonel în armata țaristă, medic militar în Războiul ruso-japonez și în Primul Război Mondial. Medic în or. Soroca. Directorul Colegiului de Medicină (1945-1949). Deportat în reg. Kurgan în 1949. Savcenco-Mațenco Polina I. – soția (n.1904). Profesoară de limba rusă la Școala nr. 1 din Soroca. Deportată în reg. Kurgan în 1949” .
Studiind materialele de arhivă, nu am putut obține suficiente informații despre perioada participării acestuia la Războiul ruso-japonez din 1904-1905, însă am reușit să aflăm că medicul militar Savcenco-Mațenco, în timpul Primului Război Mondial a făcut parte din armata comandată de generalul Samsonov. După război, a făcut parte din armata albă și, fiind urmărit de bolșevici, s-a refugiat în Basarabia. În 1949 a fost deportat în Siberia. Cazul lui este un exemplu clasic care ne demonstrează cum organele represive sovietice fabricau dosare la comandă, urmărind foștii ofițeri ai armatei țariste care se aflau pe teritoriul Basarabiei. Aceste structuri acționau ca de obicei, pornind de la verificarea fondurilor de arhivă. Acolo au identificat documente din perioada interbelică, când Savcenco-Mațenco a fost anchetat de organele de drept din România pe cazul traversării ilicite a hotarului în anul 1920. Examinând aceste acte întocmite pe 08.01.1921 de către organele române, anchetatorul sovietic face următoarele însemnări în dosar: „…Savcenco-Mațenco Evghenii, născut pe 19 februarie 1882 în Petrograd, Rusia (actualmente Leningrad), rus, cetățenie rusă, dorește să ocupe funcție cu domiciliu în or. Soroca. Ultimul loc de aflare peste hotare a fost orașul Iampol – Ucraina, avere nu are, este căsătorit cu Burhard Evghenia, are o fiică – Tamara. A trecut în România pe 20 noiembrie 1920, prin punctul Vasilcău, Soroca. Rude în Basarabia nu are și nu are viză de reședință. A fost trimis la Tribunalul Militar al Diviziei 2 din or. Bălți și de 2 ori a fost eliberat de pedeapsă. A făcut serviciul în armată în calitate de medic, în grad de colonel. Din afirmații nu are condamnări. Vorbește limba germană și franceză. A absolvit Academia de medicină”.
În continuare Savcenco-Mațenco afirmă următoarele: „…În iulie 1921 împreună cu fiica am primit invitație de la socrul meu Burhard E. E., care se afla în Germania, unde a fugit de bolșevici, să-i facem o vizită. El dorea să afle de la mine mai multă informație despre fiica lui (soția mea) care a decedat. Acolo ne-am aflat trei luni, după care eu m-am întors în Basarabia. Iar fiica mea, la insistența socrului, a rămas în Germania pentru a face studii. În Soroca am practicat medicina până în 1923, când am fost invitat într-o localitate evreiască Dumbrăveni, din județul Soroca, unde primeam 1000 de lei și eram obligat să acord asistență medicală gratuit populației. Am lucrat șase ani deservind localitățile: Căinarii Vechi, Izvoare, Maramonovca, Ghizdita și Drochia. În Dumbrăveni m-am căsătorit pentru a doua oară cu Polina Iacovlevna Țughel, cu care trăiesc… În 1930 am primit cetățenie română. Medicii cunoscuți din Basarabia m-au îndrumat să susțin examenul la București pentru a primi un loc de lucru. Examenele le-am susținut bine în anul 1934, după care am fost numit șef al secției medicale în satul Maramonovca, pe urmă în Ghizdita și la stația Drochia”.
Din mărturiile fostului ofițer al armatei țariste Savcenco-Mațenco aflăm că acesta s-a refugiat în Basarabia părăsind pe ascuns Rusia sovietică pentru a se salva de teroarea bolșevică. Totodată acesta confirmă că autoritățile române i-au respectat drepturile, oferindu-i posibilitatea să ducă un mod de viață decent și să obțină cetățenie română. Nu a fost supus represiunilor, dimpotrivă i s-a oferit posibilitatea să se încadreze în câmpul muncii. La scurt timp a avut ocazia să circule liber în Germania împreună cu fiica minoră pentru a-și vizita rudele. Ulterior a putut învăța limba română și a susținut examenele pentru a obține licența de medic. Astfel, cele relatate de fostul ofițer al armatei țariste dovedesc că generalul KGB, Gavriil Volkov, în memoriile sale denigra guvernarea română și ascundea adevărul despre calvarul prin care treceau oamenii ce locuiau în URSS. În același timp, mulți dintre foștii militari ai armatei țariste și-au găsit refugiu în Basarabia. Unii dintre ei au luptat alături de militarii basarabeni pe fronturile Primului Război Mondial. Aflați în Basarabia, majoritatea făceau parte din organizațiile militarilor în rezervă ce activau în România. Mulți dintre ei, după ce Basarabia a fost ocupată de URSS, au ajuns în vizorul serviciilor speciale. Aceștia erau arestați și prelucrați de agentura infiltrată în celulele din închisoare pentru a le fabrica dosare.
Savcenco-Mațenco a fost deportat în orașul Kurgan situat în sud-vestul Siberiei, iar averea lui a fost confiscată. Din păcate, unii pseudo-savanți din RSSM, în cărțile editate de ei în acea perioadă, justificau crimele regimului comunist, afirmând că „…un număr mare de familii muncitorești au început să se transfere din subsoluri și alte construcții ce se ruinau în locuințele naționalizate de la burghezi. Situația materială a clasei muncitoare s-a îmbunătățit esențial. Muncitorii au devenit stăpâni ai propriului destin”. Adevărul este că majoritatea celor deportați nu au mai avut ocazia să-și recapete bunurile confiscate abuziv.
Revenind la fostul ofițer al armatei țariste, medicul Savcenco-Mațenco, constatăm că în anul 1949 el a fost deportat la locul indicat. Peste o perioadă, grație abilităților lui de medic, a fost solicitat și acolo să acorde asistență medicală populației. La doi ani de la moartea lui Stalin a fost amnistiat. În anul 1955 a revenit la baștină, iar în anul 1956 s-a stins din viață. Rudele au întreprins două tentative de a solicita reabilitarea lui post-mortem. Prima – în anul 1958 și ulterior în 1963, însă fără succes.
Reieșind din cele relatate mai sus, considerăm că societatea trebuie să manifeste inițiativă și să continue acțiunile de redescoperire a biografiilor tuturor victimelor regimului totalitar comunist, care au fost omorâți, încadrați în colonii de muncă, persecutați și deportați în Siberia, pentru ca generația tânără să cunoască adevărul despre crimele acestui regim. Adresându-se generației tinere, autorul Ion Rațiu menționează: „Comunismul face apel la ură, dragoste, poftă de putere și teamă. Ura care naște comunismul este ura implacabilă împotriva ordinii existente a lucrurilor. Ea poate fi prezentă doar acolo unde este un argument solid că toate celelalte căi de îmbunătățire a situației sunt închise, și acolo unde oamenii pot fi făcuți să creadă că nu există altă alternativă, că pentru a-și îmbunătăți soarta trebuie să distrugă starea existentă de fapte. Nu are importanță dacă respectiva credință se bazează sau nu pe realități. Ceea ce importă este că ei pot fi făcuți să creadă” . Este un mesaj care atenționează că lecțiile neînvățate de istorie riscă să se repete.
Simion CARP, dr., prof. univ.
Ruslan CONDRAT,drd., master in drept
