Condiții noi la repartizarea banilor pentru drumuri

0
111

În acest an au fost aprobate câteva modificări legislative, fiind stabilite condiții mai transparente de alocare și gestionare a mijloacelor financiare destinate pentru drumuri. Astfel, consiliile raionale vor primi bani din Fondul rutier în funcție de suprafaţa (numărul de kilometri) de rețea de drum pe care o gestionează, iar primăriilor li se vor transfera bani pentru reparaţia și construcția drumurilor în funcție de numărul de locuitori din comunitate. Într-un interviu acordat Asociației Presei Independente (API), Veaceslav Negruța, expert în finanțe în cadrul organizației Transparency International-Moldova, explică cine va beneficia de aceste modificări.

– În ce constau modificările legislative şi care sunt condițiile noi de repartizare a banilor publici pentru drumuri?

– În luna martie curent, Parlamentului Republicii Moldova a adoptat o lege, prin care au fost modificate alte două legi: Legea fondului rutier și Legea privind finanțele publice locale. Amendamentele operate stabilesc alte principii de finanțare a drumurilor de importanță națională și locală. Astfel, a fost lărgită lista posibilităților de finanțare din Fondul rutier, prin introducerea sintagmei „întreținerii, reparației și reconstrucției drumurilor publice naționale și locale”. Conceptual, se schimbă formula de repartizare a mijloacelor acumulate în Fondul rutier, astfel că taxele pentru drumuri nu se mai duc în totalitate în Fondul rutier centralizat, ci sunt repartizate după formula: 50 la sută din taxele rutiere colectate de la posesorii de autovehicule vor merge în Fondul rutier pentru întreținerea și mentenanța drumurilor naționale, iar celelalte 50 la sută vor fi alocate către autoritățile publice locale (APL) de nivelul întâi, adică primăriilor satelor, comunelor și orașelor.

– În investigațiile jurnalistice au fost mediatizate cazuri când transferurile din Fondul rutier către APL depindeau de „culoarea politică” a primarului sau a președintelui de raion. Credeți că noile reglementări vor înlătura acești factori politici?

– Trebuie de menționat că anterior, banii din Fondul rutier nu erau destinați drumurilor locale. Prin aceste modificări la lege, anume prin anexele la Legea bugetului de stat pentru anul 2017 (anexa Nr. 5), fiecare cetățean poate vedea ce sumă a fost alocată pentru drumurile din localitatea lor. Teoretic, factorul subiectiv pare a fi eliminat. Vom vedea cum va funcționa la modul practic. Asta depinde și de o statistică clară a populației în localitate, astfel ca banii cheltuiți să fie destinați anume pentru drumuri, așa cum sunt planificați, iar localnicii să fie beneficiarii finali.

– Legea prevede ca banii destinați pentru drumuri să fie alocați primăriilor în funcție de populația din localitate, date care vor fi furnizate de către Biroul Național de Statistică (BNS). Multă lume pleacă din țară, iar unele localități rămân pustii. Vor fi afectate bugetele acestor localități din cauza depopulării?

– Este adevărat că unele localități sunt pustiite, altele – mai populate. S-ar putea ca unele localități cu populație puțină, de facto, să beneficieze de bani mai mulți și asta deoarece BNS s-ar putea să furnizeze date neactualizate. Cred că problema se va rezolva doar dacă se va opera cu date reale, dar nu imaginare. Este de datoria BNS și a angajaților din primării care oferă aceste date, să aibă grijă de corectitudinea lor.

– Care va fi rolul consiliilor raionale la repartizarea și gestionarea banilor destinați Fondului rutier?

– Pentru bugetele unităților administrativ-teritoriale de nivelul al doilea și al unității teritoriale autonome cu statut juridic special, transferurile cu destinație specială pentru finanțarea infrastructurii drumurilor publice locale sunt calculate și distribuite în funcție de numărul de kilometri echivalenți administrați, conform legislației privind acest Fond.

– Există obstacole în implementarea acestor modificări legislative?

– Deși au fost operate modificări, din păcate, încă nu este elaborat regulamentul prevăzut de lege. Acesta urma să fie aprobat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. Lipsa acestui regulament poate crea piedici în implementarea legilor care au fost amendate. Desigur, mijloacele destinate fiecărei primării sunt relativ puține, iar investițiile în infrastructura drumurilor costă mult. Probabil că în primul an de punere în aplicare a acestor modificări, primăriile vor avea probleme cu organizarea procedurilor: fie cele de achiziții publice sau de efectuare a anumitor studii de fezabilitate. În timp, poate lucrurile se vor redresa.

Este adevărat că procedura descentralizării implică atât capacități, cât și aptitudini pe care trebuie să le posede reprezentanții autorităților locale. Probabil că este necesar ca primarii, dar și funcționarii responsabili de acest domeniu, să fie pregătiți metodologic pentru a face față acestor condiții, odată cu delegarea către APL a competențelor financiare. Se dorește ca formulele de repartizare a banilor să stabilească dreptul pecuniar al fiecărei autorități, fie că este de nivel central sau local.

Lilia Zaharia

logo_rubricaAceastă rubrică este realizată cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la București. Responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate aparține autorului logo_amb_finlandeiși nu neapărat reflectă poziția Ambasadei.

 


Articolul precedentFotografia Zilei: Limba română nu s-a anulat la Soroca…
Articolul următorRezolvarea problemei transportului urban, în așteptare
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.