Târgul Soroca a cunoscut, de-a lungul ultimelor secole, o creștere impresionantă a comunității evreiești și un regres la fel de rapid. Au fost ani în care numărul evreilor în Soroca era mai mare decât al băștinașilor, iar pe lângă cele trei sinagogi în oraș mai erau vreo douăzeci de case evreiești de rugăciuni. La Soroca au existat o baie evreiască, un spital evreiesc, care în perioada interbelică avea 40 de paturi, şcoala primară evreiască „Talmud-Tora”, o școală evreiască medie de băieţi, un liceu evreiesc, o pepinieră a societății evreiești și altele. Astăzi, din acele instituții au rămas doar amintirile.
File de istorie
În 1701, când starețul rus Leontie călătorea pe aceste pământuri, a trecut hotarul la Soroca și pomenea în scrierile sale că vama la Soroca era arendată de evrei. Din cartea “Județul Soroca: file de istorie”, autor Nicolae Bulat, aflăm că la recensămintele din 1772-1773 în târgul Sorocii au fost atestați 107 moldoveni liberi (bărbaţi, capi de familie) și 50 de sârbi şi evrei. Peste un an, la Soroca erau pomeniți 37 evrei bejenari. Tot din monografia “Județul Soroca: file de istorie” mai aflăm că la începutul sec. al XX-lea în oraşul Soroca existau o mulţime de societăţi, organizaţii şi instituţii obşteşti, printre care: Talmud-Tora, Societatea literară evreiască “Idişe-Kunst”, Societatea Colonistă Evreiască „EKO” și Societatea de Imigraţie Evreiască “EEO”. Apropo, în 1925, din cei peste 22 de mii de soroceni jumătate erau de naționalitate evrei. “Soroca a fost un târg moldovenesc sub ordine domnească din cele mai vechi timpuri, ne povestește Nicolae Bulat, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca. Dar în secolul XIX în Soroca crește numărul de evrei veniți, majoritatea au emigrat din Mazovia, o regiune din Prusia. Evreii au venit acolo unde era toleranță față de ei, iar noi, românii, tot timpul am fost toleranți, mult mai toleranți, poate, ca alte popoare. Ei s-au așezat mai mult în orașe, deși eu țin minte că mai în toate satele erau evrei care se ocupau de mici târguieli. De exemplu, în 1927, afacerile mici din Soroca erau în mâinile lor, ei se ocupau de toate — de ciubotărie, de coacerea pâinii, de producerea berii, apei gazoase, săpunului ș. a”.
Vitalie Iațiuc în articolul său “Arhitectura obiectivelor de cult ale orașului Soroca”, publicat acum doi ani în revista “Arta modernă”, a descris istoria principalei sinagogi din Soroca (foto), distrusă de inundația din primăvara anului 1932. “Pe malul Nistrului, în aval la o distanţă de 140 m de la cetate, în anul 1775 a fost construită Sinagoga Mare — o clădire solidă cu pereţi groşi de un metru, în două niveluri. Parterul cu intrarea centrală era rezervat bărbaţilor. Femeile aveau o intrare separată printr-o scară exterioară ce ducea direct la nivelul doi. Spaţiul rezervat femeilor avea un balcon deasupra parterului. Fațada clădirii dispunea de mai multe detalii arhitecturale decorative din arsenalul stilului baroc. Pe faţadă erau scrise data construirii și citate din Tanakh — scriptura evreiască sfântă: 1. „Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove! (Locuințele tale, Israele!)” 2. „Cât de înfricoșat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”, se menționează în articol.
Și dacă de-a lungul secolului XIX comunitatea evreiască din Soroca sporea, atunci în secolul XX evrei în Soroca rămâneau tot mai puțini. “Migrația lor din Soroca a început în perioada țaristă, după ce la Chișinău a avut loc pogromul — a fost o tâmpenie a extremiștilor”, consideră Nicolae Bulat. Evreii atunci au înțeles că aici treaba e rea și au plecat în Statele Unite ale Americii și în America Latină. O altă mare migrație a avut loc în timpul celui de al Doilea Război Mondial, când o parte dintre ei au plecat în Rusia. Unii dintre evreii soroceni au trecut prin Holocaust și au avut de suferit, iar în județul Soroca s-au aflat și lagăre de transbordare a evreilor, în pădurea Mălăciuni dintre orașul Soroca și satul Cosăuți, la Vertiujeni și Mărculești, de unde au fost duși mai departe peste Nistru. Când am venit în 1967 să învăț la Soroca, la școala nr. 1, învățătorul meu de limbă rusă era Efim Lerner, soția lui Runia Lerner îmi preda istoria, Samson Goldshtein preda matematica, Roza Ștemberg — geografia, Liubovi Kolker preda franceza… Era o intelectualitate evreiască formată în perioada interbelică. Altă migrație masivă a fost deja în anii ’90”.
- Nicolae Bulat, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca:
“Nicolae Iorga a trecut Nistrul la Soroca în 1905 și a mers de la Hotelul “Londra” până la cetate, inclusiv printr-un cartier în care trăiau evreii săraci, iar în curți a văzut animalul preferat de dânșii — capra. În cartea mea “Județul Soroca: file de istorie” este o statistică în care arăt câte căsătorii și câte decese au avut loc atât la evrei, cât și la creștini. Și dacă evrei erau mai mulți, s-ar părea că ar fi trebuit să moară mai mulți, dar era invers. Ei acordau atenție la ce mâncau și i-a salvat laptele de capră.”
“Evrei pursânge după mamă în Soroca au rămas doar vreo 10 oameni…”
Și dacă pe timpuri evreii au fost majoritari în orașul Soroca, astăzi aceștia pot fi numărați pe degete. Nici sinagogile și casele de rugăciuni nu mai activează. Sinagoga din centrul orașului, care în perioada sovietică găzduia antrenamentele sportivilor locali, a fost redată comunității evreiești. Dar aici nu pot fi oficiate servicii divine pe motiv că, după tradițiile evreiești, trebuie să fie prezent cel puțin minianul, adică minim 10 oameni, altfel este interzis să se facă rugăciunile. “Evrei pursânge, după mamă, în Soroca au rămas doar vreo 10 oameni, în rest sunt aproximativ 40 de persoane în comunitatea evreiască, inclusiv din cei căsătoriți cu evrei sau evreice, ori din familii mixte, susține Semen Vexler, președintele comunității evreiești din Soroca.
O perioadă în Soroca se aflau vreo 24 de sinagogi și nu neapărat ca edificii separate. De exemplu, ele se aflau acasă la oameni și acolo, în acele odăi, se rugau geamgiii, ciubotarii, producătorii de mobilă, croitorii ș. a, ba chiar și în apartamente erau unele case de rugăciuni. În prezent evreii soroceni au mai multe rude peste hotare decât aici, acasă. Cei rămași aici nu au de gând să schimbe Soroca pe Haifa, Beersheba sau Netanya. “Toți au plecat ca să le dea o viață mai bună copiilor, în familiile evreiești este o tradiție — să faci totul pentru copii”, continuă Semen Vexler. O parte a plecat pentru reîntregirea familiilor. Mama mea locuiește în Israel, fiica se află tot acolo, fratele meu a trăit și a decedat acolo. Părinții și fratele au plecat în anii ’90, fiica mai târziu. Eu am rămas fiindcă așa a fost să fie, nu doream să plec în Israel. Nici acum nu vreau. Acolo e bine, e frumos, îi am pe cei apropiați, dar nu au dreptate acei care cred că acolo totul este doar frumos și curg râuri de lapte cu miere. Casa mea rămâne Soroca”.
Semen Vexler, președintele comunității evreiești din Soroca: “Pe timpuri, era mai bine pentru comunitatea noastră, fiindcă eram mai mulți evrei în Soroca. Acum mai sărbătorim împreună doar unele sărbători cum ar fi Rosh Hashanah, Pesach, Hanuka și Purim. Noi ar trebui să continuăm să trăim în prietenie și pace, și în primul rând să ne respectăm unul pe altul! La Soroca evreii nu sunt discriminați și de multe ori când vin experți din occident ne întreabă dacă ne simțim cumva discriminați, le spunem scurt că nu avem antisemitism aici”.
Printre puținele familii evreiești care au rămas în Soroca sunt Vexler, Grinșpun, Recevschi, Mirochnik, Eidelman, Raiher, Roitman ș.a. Au fost și cazuri când unii au rămas doar datorită unor circumstanțe apărute pe ultima sută de metri. “Rudele mele de pe mamă trăiesc în Israel, iar cele de pe tată sunt în America, peste ocean. Au plecat în anii ’90, spune Inna Grinșpun, profesoară de fortepiano la Colegiul “Mihai Eminescu” din Soroca. Am o rudă care locuiește acum în Germania și mi-a povestit o istorie interesantă. Bunica mea de pe tată avea mai multe surori, iar una din ele în anii ’20 ai secolului trecut a plecat cu o corabie în America. Trebuia să plece și bunica mea, dar fiindcă bunelul a furat-o la timp, ei au rămas să trăiască la Soroca”.
“Comunitatea evreiască a fost mereu unită…”
Evreii soroceni, în mare parte, au învățat la școală în limba rusă și comunică mai mult în această limbă, deși unii dintre ei cunosc bine și limba română. De exemplu, Inna Grinșpun înțelege bine româna, o vorbește, dar tot în limba rusă îi este mai comod să discute. “Tatăl meu a învățat la o școală moldovenească, studiile superioare la colegiu și institut tot în grupa moldovenească le-a făcut”, susține doamna Grinșpun. „Mama era din Chișinău și vorbea mai mult în rusește, când a început să lucreze era medic pediatru de sector la Bujărăuca, pe când acest sector era încă un sat separat de orașul Soroca. Lumea de acolo nu vorbea rusește. Asistenta medicală era din Rusia și tot nu cunoștea limba română. Mama a venit acasă într-o zi și l-a întrebat pe tata ce să facă, iar el i-a zis că acasă nu vor mai vorbi în limba rusă. Așa a învățat și ea limba acestei țări, la fel și eu. Când învățam la colegiu, aveam o profesoară de limba română… Valentina Spinei îi spunea. Și de fiecare dată mă întreba pe mine, iar eu nu înțelegeam de ce mă întreabă doar pe mine. Dar, datorită acestor lucruri, eu acum cunosc și această limbă”.
Inna Grinșpun, profesoară: “Comunitatea evreiască a fost mereu unită, nu era dispersată, mereu împreună se hotăra totul pentru binele tuturor. La fel este și acum. Nu știm cui aparțineau toate clădirile și casele, dar despre unele cunoaștem cine au fost proprietarii. S-a transmis din generație în generație. Sunt foarte multe, mai ales în preajma Sinagogii, pe strada Decebal toate casele pe ambele părți au fost case evreiești”.
Semen Vexler crede că situația lingvistică i se trage din perioada sovietică, atunci când școlile cu predare în limba rusă erau considerate mai prestigioase. “Așa erau timpurile. Erau mai multe școli rusești la Soroca. În al doilea rând, în familiile evreiești nu se vorbea în limba română. Copiii erau dați la școlile rusești, acolo se predau și limbile străine, engleza și franceza. Și copiii noștri au învățat la școala rusă, intenționat toți dădeau copiii la aceste școli cu predare în limba rusă — evreii, ucrainenii chiar și mulți moldoveni făceau așa”.
Comunitatea evreiască s-a remarcat prin solidaritate și antreprenoriat. Erau cam peste tot unde se făcea meșteșugărit sau comerț. Iar din acea dezvoltare de cândva au rămas mai mult istorii urbane și clădiri ale evreilor de cândva. “Nu știm cui aparțineau toate clădirile și casele evreiești, dar despre unele mai deosebite cunoaștem cine au fost proprietarii, afirmă Inna Grinșpun. Aceste informații s-au transmis din generație în generație. Sunt foarte multe, mai ales în preajma Sinagogii, pe strada Decebal, toate casele, de ambele părți ale drumului, au fost case evreiești. Comunitatea evreiască a fost mereu unită, împreună se hotăra totul pentru binele tuturor. La fel este și acum”.Membrii comunității susțin că la Soroca nu se simt discriminați, iar de antisimetism nici vorbă: “Pe timpuri, era mai bine pentru comunitatea noastră, fiindcă eram mai mulți evrei la Soroca”, conchide Semen Vexler. „Acum mai celebrăm împreună doar unele sărbători, cum ar fi Rosh Hashanah, Pesach, Hanuka și Purim. Trebuie să continuăm să trăim în prietenie și pace și să ne respectăm unul pe altul! La Soroca, evreii nu sunt discriminați. De multe ori când vin experți din Occident ne întreabă dacă ne simțim cumva discriminați. Le spunem că nu avem antisemitism aici”.
Și chiar dacă puțini evrei mai rămân în Soroca, faptul că mulți din ei au avut o contribuție aparte în dezvoltarea urbei și au avut un rol important în soarta multor soroceni le face cinste. Iar urmașii multora dintre evreii soroceni de cândva au ajuns astăzi oameni de succes la nivel mondial și revin din când în când la Soroca pentru a cunoaște orașul cu care se mândreau și despre care le povesteau buneii și străbuneii lor.
