Circa 300 litri de alcool, fără acte de proveniență, confiscat la Soroca

0
57

În gospodăria a doi soroceni au fost depistate 565 sticle cu băuturi alcoolice, fără timbru de acciz. Astfel, persoanele în vârstă de 54 și respectiv 57 de ani, sunt suspectate de producerea, păstrarea și comercializarea ilegală a produselor alcoolice.

Polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD au desfășurat în dimineața zilei de 30 ianuarie percheziții la trei adrese din orașul Soroca.

În rezultat, din gospodăria a doi suspecți s-au ridicat 565 de sticle de alcool în asortiment, cu miros specific de cogneac, vodcă, wiski, balsam, lichior și alcool etilic, precum și 174 de capace, se menționează în comunicatul emis de Poliția de Frontieră. Aceștia produceau și păstrau alcoolul în condiții casnice, și îl comercializau ilegal în cantități diferite. La fel, se presupune că o parte din băutură, ca materie primă, ar fi fost transportată din regiunea transnistreană.

La moment oamenii legii investighează cazul.


Articolul precedentFotografia zilei: Kina ne budet!
Articolul următorSoroca şi Iampol vor implementa un proiect turistic susţinut de Uniunea Europeană

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.