Dimitrie Iov afirma în ziarul „Universul Literar” din 9 august 1941 că a scris la toate revistele din ţară şi mai la toate ziarele. În multe dintre articolele și poeziile sale se referea la Basarabia, pe care o îndrăgise, și în special la orașul Soroca, botezat de el „Sinaia Basarabiei”.
În aceeași publicație, apărută la puțin timp după eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică, afirma: „Sunt legat de Basarabia prin toate fibrele inimii mele. Nu mi-a fost nimic mai drag decât Basarabia. N’am iubit mai cu aprinsă patimă altceva decât pământul acesta dintre Prut şi Nistru, cu tot farmecul lui, cu oamenii lui buni, primitori, aşezaţi şi chibzuiţi la vorbă. (…) În cel mai fermecător orăşel al Basarabiei am trăit 20 de ani. Scrisul meu i-a dat numele de Sinaia Basarabiei. Ce minunat orăşel pe malul Nistrului, cu podişul Podoliei în faţă, cu Cetatea strajă la hotare, cu dealurile podgorite în spate, cu stânci maestoase stăpâne pe zări, cu livezi bogate, cu pădurea Trifăuțului și cu chilia săpată în pieptul de piatră, mai sus de podul Bekirului. Ca fost de două ori Prefect, mi-am legat sufletul de acest judeţ de mazâli şi de răzeşi. Stam într’o casă pe deal, între vii, la intrarea în oraş”.
În acelaşi interviu pentru “Universul Literar” din 9 august 1941, Dimitrie Iov vorbea despre personalităţile care i-au păşit pragul casei. “Aveam un cerdac de 32 de pași lungime. În cerdacul acesta a stat Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Cincinat Pavelescu, N. Dunăreanu, Ștefan Ciobanu, Mareșal Averescu, Eugen Goga, G. M. Vlădescu, D. Ciurezu, Mihail Munteanu, Niculescu Basu și atâți actori, și atâți pictori, că greu număr să-i cuprindă.
De aici timp de două zile a ascultat Ion Petrovici privighetorile, în mai, uitând că, ministru fiind, are un program de îndeplinit. În casa aceasta de pe deal am băut, într-o iarnă geroasă, cu Mihail Sadoveanu (scriitorul său preferat — n.a.) și bunul român, fost ministru Sergiu Niță, multe damigene de vin de Cuhurești”. Toate amintirile sunt frumoase, spunea fostul Prefect, iar cele mai multe îl legau de Basarabia. “Călătoria cu vaporul pe Nistru, de la Tighina la Soroca şi înapoi, în vara lui 1918, cu un grup de scriitori şi artişti, când ţineam şezători şi înfiinţam biblioteci prin satele moldoveneşti”.
Una dintre cele mai frumoase amintiri ale sale din Soroca are şi o dată precisă — 13 aprilie 1940. “Au venit: N. I. Herescu, I. A. Bassarabescu, I. Minulescu, Eugen Boureanul, G. Gregorian, N. Dunăreanu, Mihail Sorbul, Ion Buzdugan. În gara Floreşti i-am primit cu muzică militară şi autorităţile toate. (…) În drum la Gura Camenca, au eşit ţăranii, şcolile, preoţii, corul Căminului Cultural. Aşa de frumos a cântat săteanca Profiriţa Manolache că I. A. Bassarabescu şi I. Minulescu plângeau cu hohote. Ce a fost la Soroca mi-ar plăcea să-şi amintească cândva alţii. Dar eu am fost cel mai fericit poate că am putut ospăta în căsuţa mea cu cerdac prieteni aşa de distinşi. În camera mea de lucru, unde era şi biblioteca, un perete era plin cu portretele tuturor scriitorilor. — Tată Iov, spune Minulescu, noi la Bucureşti ne încăerăm şi ne bârfim — şi tu aici ne ţii în samă”.
Şezătoarea a strâns multă lume bună, inclusiv şi din alte judeţe. Atunci s-a propus ridicarea bustului lui Mihai Eminescu pe malul Nistrului. Peste două luni și jumătate Basarabia, inclusiv şi oraşul Soroca, era ocupată de sovietici, iar bustul lui Mihai Eminescu a fost totuşi instalat la Soroca peste mai bine de jumătate de secol.
