Strada Independenței, 74 din mun. Soroca – adresa unde vor putea vota sorocenii, care sunt cetățeni ai României

0
119

Cetățenii români cu drept de vot cu domiciliul sau reședința în străinătate vor putea să îsi exercite dreptul la vot la secțiile de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților în zilele de 5 și 6 decembrie 2020. Sorocenii – cetățeni ai României, vor putea vota în incinta Palatului de Cultură din muncipiu, strada Independenței, 74.

Votarea se desfășoară în zilele de 5 și 6 decembrie 2020 între 7.00-21.00 (ora locală), cu posibilitatea prelungirii votării până la ora locală 23.59 dacă mai sunt alegători în secție sau la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot.

Cetățenii români cu domiciliul în străinătate își pot exercita dreptul de vot la secțiile organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate:

a) pașaportul simplu, cu menționarea țării de domiciliu;

b) pașaportul simplu temporar, cu menționarea țării de domiciliu;

c) pașaportul simplu electronic, cu menționarea țării de domiciliu.

Cetățenii români cu reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, însoțite de un document oficial emis de statul străin privind stabilirea reședinței:

a) cartea de identitate;

b) cartea electronică de identitate;

c) cartea de identitate provizorie;

d) buletinul de identitate;

e) pașaportul diplomatic;

f) pașaportul diplomatic electronic;

g) pașaportul de serviciu;

h) pașaportul de serviciu electronic;

i) pașaportul simplu;

j) pașaportul simplu electronic;

k) pașaportul simplu temporar

!!! IMPORTANT !!!! Potrivit art.1 din Decizia nr 35/2020 a Biroului Electoral Central, alegătorul care deține un act de  identitate din cele prevăzute mai sus, al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, își poate exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 în baza acestuia.

 

  1. !!! IMPORTANT !!!! Potrivit Deciziei nr. 85/2020 a Biroului Electoral Central, documentele emise de autoritățile străine care atestă reședința în străinătate pot fi prezentate în copie, în original sau în format electronic!!! Dacă aceste documente eliberate de autoritățiile străine au expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, vă puteți exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 în baza acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.