Medicul basarabean Angela Mînăscurtă, de la visul de a fi balerină și parfumier, la cariera de neurolog la Buzău

0
393

Dr. Angela Mînăscurtă, medic neurolog la Spitalul CFR Buzău, contribuie, de 20 ani, la bunăstarea pacienților ei, grație profesionalismului dobândit după multe cărți citite, multe participări la congrese de specialitate în țară și în străinătate, și mulți ani de muncă.

Dar mai ales datorită blândeții și încrederii pe care le transmite pacienților care îi trec pragul cabinetului și care o transformă în genul de medic pe care toți îl căutăm: medicul pasionat și competent, purtător de Dumnezeu în suflet; căci cum altfel să fie un om care are cabinetul, locul de întâlnire cu pacienții și cu suferința lor, străjuit de icoane, sfinții de acolo fiind singurii martori ai zbuciumului uman, care transmit, deopotrivă cu medicul care-și încurajează pacienții cu zâmbetul pe chip, o stare de liniște, împăcare și multă speranță.

În garda la CFR, in timpul pandemiei de Covid
În garda la CFR, in timpul pandemiei de Covid

Angela Mînăscurtă a acceptat, pentru OPINIA și OBSERVATORUL DE NORD, să răsfoiască filele vieții și să ofere cititorilor un strop din lumina profesiei sale, care, într-un mod aparte înseamnă iubire de semeni, și la modul extins iubire de patrie, dar și un profund respect pentru bunii și străbunii noștri.

Dr. Angela Mînăscurtă își amintește cu plăcere toate etapele vieții, începând cu locul copilăriei sale, în Basarabia, de perioada în care a fost studentă, de momentul în care a descoperit Neurologia, dar și de perioada rezidențiatului care a însemnat trecerea Prutului pentru studii în România, etape care au contribuit la dezvoltarea sa profesională și care au coincis cu dezvoltarea tehnologiilor ce au susținut evoluția rapidă acestui domeniu științific. Nu în ultimul rând, ne oferă  cu sensibilitate un strop de istorie națională, care face parte din istoria sa personală, împărtășindu-ne din suferința înaintașilor noștri, amintind de răni ale sufletului românesc care poartă numele deportaților basarabeni în Siberia și al celor care au presărat cu oasele lor câmpurile de luptă în Războiul Mondial.

La Festivalul Mărului din Soroca, septembrie 2018
La Festivalul Mărului din Soroca, septembrie 2018

Școala de acasă
Ca orice poveste de viață, și cea a medicului Angela Mînăscurtă începe acasă, în vremea copilăriei, cu multe din amintirile și visurile pe care și le face o fetiță dincolo de pragul casei în care trăia.

„M-am născut în Republica Moldova. Am avut una dintre cele mai fericite și mai frumoase copilării. La început am dorit să devin balerină, însă pentru că acest lucru ar fi presupus să locuiesc la un internat, părinții au renunțat la această idee. În școală am învățat ușor și cu mare plăcere. Am practicat mai târziu gimnastica sportivă și volei.

Școala din Republica Moldova se deosebește un pic de cea din România prin faptul că elevii au foarte multe opțiuni de activități extrașcolare și participă la diferite concursuri; am participat și eu la diferite concursuri ce ne stimulau activitatea și competitivitatea și, totodată, ne unea într-o echipă foarte frumoasă. Așa s-au legat foarte multe prietenii deosebite între noi.

În școală mi-am dorit foarte mult să devin parfumier. Aveam această opțiune, pentru că în Chișinău se afla liceul care pregătea specialiști pentru  o fabrică de cosmetice și parfumuri. Numai că, în 1988-1989, când a început să se destrame Uniunea Sovietică (URSS), iar eu urmam să dau examen la liceu, acesta s-a desființat. Acea fabrică de parfumuri avea colaborări cu fabrici renumite din Riga, din Sankt Petersburg și chiar din Franța, deoarece în Republica Moldova, în acea perioadă, se cultivau foarte multe plante din care se produceau uleiuri eterice.

După desființarea liceului, am decis să merg pe linia profesională a mamei, acea a medicinei. Liceul l-am făcut cu foarte mare plăcere. Au fost cei mai frumoși ani ai mei. Am fost șefă de promoție și olimpică la chimie și  apoi am mers la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie <Nicolae Testemiţanu>, în 1991”.

IMPREUNA CU COLEGII DIN r. MOLDOVA LA 15 CONGRES AL SSNN, Bacu
IMPREUNA CU COLEGII DIN r. MOLDOVA LA 15 CONGRES AL SSNN, Bacu

Început de drum spre cariera profesională
Primul pas către Neurologie se datorează și primei sale reușite în domeniu. Prima lucrare, de la finele anului cinci din facultate, care a fost apreciată ca fiind cea mai bună, i-a dat un impuls că ar putea dezvolta o carieră profesională în acest domeniu. Și, cum omul sfințește locul, profesorilor care au îndrumat-o pe parcursul anilor de formare profesională,  le și aduce vii mulțumiri.

„Facultatea a fost, ca oriunde în lume, un loc unde se învață foarte mult, foarte greu, iar în anul cinci m-am înscris în Asociația Studenților Neurologi și am avut un proiect care s-a numit <Etiologia şi clinica mielopatiei cervicale>, sub îndrumarea domnului doctor Vitalie Lisnic, care atunci era asistent universitar, iar acum este profesor universitar și,  totodată, președintele Societății Neurologilor din Republica Moldova. A fost o colaborare foarte frumoasă, deosebită și, la sfârșit de an, am participat la dezbaterea proiectelor; proiectul meu a luat locul I, ceea ce m-a determinat să dau la rezidențiat la Neurologie.

Mentorul meu în neurologie a fost dl profesor Stanislav Groppa, iar specialitatea mi-am susținut-o la Iași, sub îndrumarea domnului profesor Cristian Popescu, Dumnezeu să-l odihnească! A fost un om de aur, un om minunat, el fiind buzoian. În momentul în care a auzit că voi merge la Buzău, a avut cele mai mari emoții, aducându-și aminte de copilăria și adolescența dumnealui. M-a susținut și m-a îndrumat foarte mult. Am o deosebită recunoștință față de dumnealui.

Menționez faptul că am avut parte numai de profesori deosebiți, oameni de valoare, care au avut bunăvoința și răbdarea să mă învețe tainele neurologiei și a fost foarte frumos că prin exemplele proprii și prin experiența personală a dezvoltat o dragoste în mine și în colegele mele față de neurologie”, povestește dr. Angela Mînăscurtă.

În munții Bucegi
În munții Bucegi

Primul loc de muncă, la Buzău, la Spitalul CFR
Medicul Angela Mînăscurtă a ajuns să profeseze în Buzău după ce s-a prezentat la un concurs anunțat în revista „Viața Medicală”. Nu știm sigur cum a fost, dacă Buzăul a ales-o sau medicul a ales Buzăul, sau ambele variante, dar cert este că se împlinesc  aproape 20 de ani de când se află în slujba semenilor aici și o face cu multă dăruire.

„În Buzău am venit și am început practica la 2 ianuarie 2002. S-au împlinit 20 de ani de muncă și de carieră în Buzău, la spitalul CFR. Am găsit post în <Viața medicală>. Am susținut examenul pe post. L-am luat foarte bine și de atunci muncesc zi de zi aici. Nu-mi place să schimb locul de muncă, îmi place să-l perfecționez, să mă străduiesc să evoluez, să adopt cele mai bune proiecte, terapii, metode de tratament, ca să le pot face oamenilor cât mai mult bine”, spune medicul neurolog Angela Mînăscurtă.

Cu măștile împotriva Covid
Cu măștile împotriva Covid

O viață dedicată pregătirii continue
Evoluție profesională înseamnă în primul rând să ții pasul cu evoluția tehnologiei medicale, ne explică medicul Mînăscurtă, care a traversat, profesional vorbind, o perioadă de mari schimbări. Asta a presupus multă muncă și multe sacrificii. A însemnat practic să-și dedice întreaga viață profesiei. Lucrurile au fost posibile și pentru că Mînăscurtă este o familie de medici. Soțul Angelei Mînăscurtă este medic ortoped, specializat în traumatologie, și profesează în cadrul aceleiași unități medicale.

Prin urmare, s-a reușit un echilibru între viața de familie și cea profesională. Cei doi s-au cunoscut în anul III de facultate, la Chișinău. Au venit împreună în România  și s-au stabilit împreună aici și fac ceea ce și-au propus, adică să se perfecționeze și să ajute oamenii. Cei doi medici au o fetiță, care, fiind studentă la Medicină, se află pe același drum de dezvoltare profesională.

 O scurtă trecere în revistă a lucrurilor având ca punct de plecare rezidențiatul ne introduce  gradual în atmosfera de căutare, documentare și perfecționare a unui tânăr medic care a pornit hotărât la drum pentru a salva oamenii din ghearele bolii.

„Comparativ cu ceea ce au acum la îndemână tinerii rezidenți, pot spune că noi nu aveam acces la Internet, nu se organizau conferințe și abia se puneau bazele Societății de Neurologie. Noi am învățat din manuale vechi, editate de profesorii noștri, iar experiența lor era mai mult clinică decât științifică. În momentul în care s-au deschis granițele și au putut pleca profesorii la conferințe și congrese în străinătate, au venit cu informații noi, cu scheme și protocoale noi de tratament.

La primele congrese de neurologie, care au avut loc la București, profesorii ne vorbeau despre protocoalele și terapii noi de tratament, precum și despre investigații noi ale pacienților, mult mai performante. Treptat, am început să am acces la cărțile de neurologie din străinătate. Pentru noi, tinerii medici, schimbările au fost benefice. Când am făcut rezidențiatul, apăruse computer tomografia (CT) și rezonanța magnetică nucleară (RMN), dar nu erau atât de performante precum cele de astăzi.

Tot în timpul rezidențiatului abia se înființaseră primele laboratoare care începeau să facă analize mai performante, strict pe boli. Pe parcurs, au apărut analizele ce țin de imunologia bolii, teste genetice, care ne-au dat posibilitatea sa abordăm bolile deja cunoscute în alt mod. Aceste analize explică, spre exemplu, din ce cauză se întâmplă la tineri accidente vasculare. O cauză este sindromul antifosfolipidic și datorită analizelor de laborator unde putem depista anticorpii, putem pune diagnostic mai ușor și trata boala.

Am mers la congrese, la conferințe, cursuri de specializare și de competențe, cum a fost electroencefalograma, cum a fost Doppler. A fost o evoluție ascendentă a tehnologiei și datorită ei am putut și noi ca medici să evoluăm. Schemele de tratament în timpul rezidențiatului erau foarte sumare din cauză că nu aveam protocoale, dar și pentru că nu aveam medicamente. În momentul în care au început să se importe medicamente, și acestea să fie pe o scară mai largă, iar noi medicii am fost învățați la aceste congrese  noi protocoale și scheme de tratament, le-am aplicat și noi pacienților.

 Acum, la Buzău avem acces facil la toate investigațiile la computer tomograf și avem două astfel de aparate,  și două aparate rezonanța magnetică nucleară (RMN). Investigațiile la computer tomograf sunt complexe; avem Angio CT cu substanță de contrast, avem RMN și Angio RMN; putem face Doppler cerebral şi a vaselor intracerebrale,  Electroencefalograma (EEG) computerizat, Electromiografie (EMG)”, explică medicul Angela Mînăscurtă  câte ceva din transformările apărute în etapele parcursului său profesional.       

Cu fina la Soroca, 2018
Cu fina la Soroca, 2018

Cum poate schimba vieți un medic neurochirurg
        Minunile pe care le face un medic neurolog cu pacienții săi sunt de multe ori greu de descris în cuvinte. Dar în domeniul neurochirurgiei acestea chiar se petrec. Tratarea chirurgicală a epilepsiei, coroborat cu medicația administrată corect în funcție de evoluția pacienților, îi aduce pe aceștia într-o stare de normalitate la care mulți dintre ei aproape că nu mai sperau. În această privință, medicul Angela Mînăscurtă relatează câte ceva din odiseea suferințelor și vindecării unor pacienți diagnosticați cu epilepsie, care vorbesc de la sine despre măiestria medicului de a le dărui bolnavilor o viață nouă.

„Eu am preluat mulți pacienți cu epilepsie”, își începe relatarea medicul neurolog Angela Mînăscurtă despre o boală  cunoscută în popor drept boala epileptică. „Se manifestă prin crize de pierderi de conștiință cu crize convulsive foarte urâte; pot să fie și tonico-clonice, sau absențe și numai clonice. Din cauza crizei pacientul se poate traumatiza foarte rău, mai ales în zona craniană, soldându-se frecvent cu politraumatisme.

În anii 2000, când au apărut noile scheme de tratament și am putut să le aplic, numărul crizelor la pacienții care aveau zilnic 2-3 episoade epileptice, poate și mai multe, a scăzut până s-a diminuat. Și am pacienți din prima mea zi de muncă în evidență și majoritatea nu mai fac crize. În epilepsie și pacientul trebuie să  respecte recomandările făcute de medic și <să se agațe> serios față de patologia sa. Dacă își administrează corect tratamentul și este monitorizat  corect de medicul neurolog, după cinci ani poate să nu mai aibă crize. Și am pacienți cărora, după cinci ani, ușor-ușor, le-am micșorat dozele și i-am scos, încet-încet, de pe tratament.

Dar dacă pacientul nu e serios și, după ce ia un an sau doi tratamentul și vede că nu mai are crize, uită cum s-au manifestat crizele la început și cât de rău i-a fost, renunță la tratament, iar la o săptămână, la o lună,  pot reveni crizele epileptice și începem totul de la capăt. Mai grav este că, în aceste situații, și organismul poate să capete o rezistență și întâlnim epilepsia farmacorezistentă.  Pacienții noi care vin cu crize îi monitorizăm și le dozăm medicamentele în așa fel încât să nu apară epilepsia farmacorezistentă, dar se mai întâmplă.

În România, de zece ani se realizează tratarea chirurgicală a epilepsiei. Am câțiva pacienți operați la București, cu un succes foarte mare chiar în chirurgia farmacorezistentă. Un tânăr pe care l-am preluat în evidență la vârsta de 17-18 ani, cu o schemă foarte mare de tratament, cu multe pastile, când a venit la Neurologia pentru maturi, făcea multe crize.  L-am monitorizat o perioadă, apoi l-am trimis în clinică la colega mea Ioana Mândruță, în Capitală, la Spitalul Universitar din București, pentru că ea se ocupă cu chirurgia epilepsiei. Tânărul a fost operat și acum face câte o criză odată la două-trei luni.

 În momentul în care faci o criză, creierul degradează și nu mai ai acea posibilitate cognitivă, iar atunci când două-trei luni nu mai ai nicio criză, te uiți la viață și la realitate cu alți ochi. Am foarte mulți tineri, studenți, masteranzi care își continuă activitatea de zi cu zi, cu restricțiile de rigoare, și cu monitorizare permanentă. Dacă nu ar trebui să ia pastilele permanent, ai zice că sunt persoane sănătoase. Vin la control la trei luni sau la șase luni, de la caz la caz, și le spun ce au voie, ce nu au voie; în dependență și în funcție de cauza apariției bolii și permanent insist asupra  administrării tratamentului.

Când am un pacient cu epilepsie, în primul rând identific cauza.  Cauza primară, adică cea înnăscută, a început să scadă comparativ cu epilepsia pe bază de consum de alcool; și aici ducem o luptă foarte grea mai ales la tineri; mai apar  și crizele și în urma traumatismelor; poate să fie un traumatism psihic declanșator, dar poate să fie și  un traumatism cranio-cerebral; mai sunt tumorile, stările post accident vascular. De asemenea, toate operațiile pe creier le monitorizăm în privința crizelor, pentru că orice cicatrice pe creier poate să devină în timp un focar epileptogen și să dea crize epileptice.

 O patologie frecventă la medicul neurolog este cea coloanei vertebrale cervicale, dar mai ales lombare, lombosciatica, hernia de disc. Foarte mulți pacienți se operează de hernie de disc; avem nevoie de program de recuperare și nu odată am discutat cu colegii mei neurochirurgi că cel mai bun tratament în aceste situații, atât din punct de vedere  profilactic dar și recuperator este înotul”, explică medicul neurolog.

Cu fina la Soroca, 2018
Cu fina la Soroca, 2018

Ambasador al prieteniei
Medicul Angela Mînăscurtă a fost și este un bun ambasador al prieteniei. „În școală am fost președinta Clubului internațional al prieteniei. Clubul nostru a colaborat cu foarte multe cluburi. Era o perioadă liniștită în Uniunea Sovietică și puteam să ne deplasăm liniștiți. La început scriam scrisori către cluburi, apoi am fost în vizite. Am participat la diferite festivaluri internaționale, am legat prietenii și am văzut aproape toată Uniunea Sovietică. Unele contacte cu prietenii din aceste cluburi  s-au mai pierdut, dar  cu alții datorită Internetului mai păstrăm legătura”, își reamintește medicul Angela Mînăscurtă o perioadă frumoasă a copilăriei.

O prietenie frumoasă se continuă cu colegii de facultate și de la congresele de neurologie: „La terminarea facultății, fiecare s-a specializat și o parte am venit în România, alții au mers în Rusia,  dar ne-am reîntâlnit cu ocazia unui curs la care a participat soțul meu. Eu nu am putut să ajung la întâlnirea cu colegii mei, la împlinirea a 20 de ani de la terminarea facultății, pentru că eram plecată în Japonia, la un congres mondial de neurologie, dar am fost când a avut soțul meu cursul lui.

Sunt mândră că am avut un curs bun, cu colegi deosebiți; mulți dintre aceștia sunt în București, în România, dar foarte mulți sunt plecați în Europa chiar și în America; am un coleg care a plecat în Germania  și  revenit în România și a făcut primul transplant de plămâni de aici. Este vorba despre Igor Tudorache, șeful Centrului de Transplant Pulmonar din Hanovra, Germania. Mai am un coleg deosebit, dr. Pali Vadim, medic neurochirurg la Spitalul Floreasca;  nu este specialitate medicală în care să nu am colegi de curs ori de facultate”, povestește medicul neurolog Angela Mînăscurtă.

Cum a scăpat de influențele limbii ruse
Medicul Angela Mînăscurtă a fost martor și al multor transformări ale societății în care a trăit. Este vorba despre transformări culturale, economice și politice, care i-au marcat viața, așa cum s-a întâmplat în cazul multor români din Basarabia. Ca toți românii basarabenii are rădăcini puternice și sănătoase: limba și tradiția și militează pentru limba română neaoșă, lucru care s-a dovedit o soluție eficientă pentru păstrarea identității dincolo de Prut.

Dr. Angela Mînăscurtă a  mai relatat și cum a ajuns să perfecționeze vorbirea în limba română, după ce ani de zile învățase o limbă rusificată: „Grădinița am făcut-o în limba rusă. Apoi școala am făcut-o în limba moldovenească și am citit foarte multe cărți cu grafie chirilică. Am urmat liceul cu grafie latină și în acea vreme a apărut și <Ziua Limbii Române>, pe 31 august, care era marcată prin poezie, cântec, joc, tradiții populare; mergeam și la cenacluri. Se crease o tradiție prin care de Ziua Limbii Române se dezvelea și câte un bust al unor scriitori, poeți, pe o alee denumită <Aleea clasicilor>, în Chișinău. Tradiția a fost întreruptă în 2001 de comuniști și a fost reluată de doi-trei ani.

Era spiritul acesta de revoluție, de cădere a zidului, de eliminare a restricțiilor și m-am străduit să învăț cât mai bine și să perfecționez limba română. La Iași erau foarte mulți basarabeni, și n-am simțit diferență de limbă, chiar dacă la început se simțea un accent. Dacă în perioada în care am fost în Republica Moldova se învăța o limbă moldovenească în sensul că foloseam alfabet chirilic și erau cuvinte asociate din limba rusă; când a venit avalanșa de cărți, de manuale de limbă română din România și am învățat după manuale de limba și literatura română, am văzut că noi învățam o limbă un pic stâlcită, cu multe rusisme”.

Bunicul, erou de război
Medicul Angela Mînăscurtă provine dintr-o familie de români basarabeni, în care bunica era soție de erou de război. Este una dintre multele familii de români care au trăit tragediile războiului și ale comunismului bolșevic. De altfel, osemintele bunicului căzut în cel de-Al Doilea Război Mondial au putut fi găsite de fiul lui pe care nu l-a văzut niciodată, tatăl medicului Angela Mînăscurtă, abia în 2012, după o viață de căutări, într-un cimitir polonez. 

Un festival de teatru care a avut loc în toamna anului trecut la Buzău, cu concursul Primăriei, și la care a urmărit spectacolul intitulat „Dosarele Siberiei”, i-au stârnit în suflet multe amintiri care au impresionat-o până la lacrimi. Este vorba despre Festivalul de teatru „Chişinău pentru Buzău”, aflat la cea de-a doua ediţie, ce a avut loc în perioada 30 septembrie-4 octombrie, la Casa de cultură a sindicatelor din municipiul Buzău, în cadrul căruia Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău a prezentat trei spectacole, între care și „Dosarele Siberiei”, un spectacol care i-a răscolit sufletul medicului Angela Mînăscurtă, aceasta fiind impresionată, lucru pe care i l-a mărturisit ulterior chiar directorului teatrului, Petru Hadârcă, pe care l-a felicitat pentru reușita spectacolului.

„Deportările au fost arătate în spectacol așa, crunte, cum au fost; și după aceea a venit războiul, o altă tragedie. După război, anii `46-`48 a fost foametea; Stalin a curățat tot și ultimul bob de grâu și ei au avut o viață foarte grea până a murit Stalin, după care au început, cât de cât, să-și pună viața pe picioare”, a povestește medicul primar neurolog Angela Mînăscurtă impresiile legate de spectacolul care vorbește despre tragedia românilor basarabeni.

„Cu un an în urmă am fost plecată la un congres, și nu am putut participa, iar în 2019 am fost la ultimul spectacol, „Dosarele Siberiei”,  care spune absolut tot despre Republica Moldova. Chiar am plâns la spectacolul acesta. Bunicul meu este erou în al II-lea Război Mondial. El a murit pe front pe 25 februarie 1945, când s-au dat cele mai urâte lupte în Polonia.  A murit lângă Varșovia. Ca să îl găsească, tatăl meu a scris foarte multe scrisori, pentru că în afară de certificatul de deces nu a primit nicio informație cu privire la locul unde era înmormântat bunicul.

În 2010 am mers împreună cu el la ambasada Poloniei. Am lăsat acolo certificatul. Fusese respins de peste tot, dar polonezii au fost excepționali. L-au găsit în arhive prin Crucea Roșie. Bunicul a murit într-o localitate mică. Au fost luate de acolo osemintele și duse într-un cimitir al eroilor într-o localitate lângă Pultusk. În 2012, ne-am făcut  bagajele și am plecat cu toată familia la Pultusk. Am fost la primărie ca să aflăm la ce număr se afla bunicul pentru că pe mormânt scrie numai numărul.

Am pus flori. Este un cimitir îngrijit. La întoarcere, le-am făcut o surpriză părinților și am luat-o spre Poznan, apoi spre Berlin de unde a pornit războiul și apoi am făcut un tur al Europei. A fost ceva deosebit pentru tatăl meu, care mi-a zis că acum poate să moară pentru că și-a văzut visul de o viață: să-și găsească  tatăl pe care nu-l văzuse niciodată. Bunicul a murit când tatăl meu avea o lună două”.

Tradițiile Moldovei duse mai departe
Smulsă din trupul Moldovei istorice și înstrăinată de Țară, de limba română și de istoria națională, Basarabia este un adevărat miracol divin, pentru că și-a păstrat identitatea și tradiția, spiritul și credința, așa după cum ne-o descrie și medicul Angela Mînăscurtă, care o vede și o simte cu ochii sufletului său. Medicul ne vorbește despre tradițiile vechi și sfinte Crăciunul și Paștele, dar ne amintește și  de o tradiție mai nouă, care se alătură celor din moși-strămoși, un festival, la care au ajuns, în ultimii ani, și oficialitățile buzoiene.

Este vorba despre Festivalul Mărului, cu mere deosebit de frumoase și gustoase, culese din livezile de pe dealurile  desprinse parcă dintr-o gradină a Domnului, care emană și astăzi un farmec aparte și o atractivitate mistică, inexplicabilă. Fiind vorba despre un festival al mărului, nu lipsesc bineînțeles  merele. Acestea sunt însoțite pe mese de bucate alese,un loc aparte având  împletiturile  din făină de grâu,  care amintesc prin formele lor de  procedeele de prelucrare artistică a lemnului şi a pietrei.

De altfel, medicul ne povestește și despre alte activitățile de tradiție ale românilor basarabeni. „Chiar dacă a rămas puțină populație în Republica Moldova și foarte mulți au plecat, vreau să subliniez faptul că tinerii  mențin tradițiile, în special prin lucruri de tip handmade. S-au menținut după `90 și multe branduri. Noi avem fabrica  de dulciuri Bucuria, de produse cosmetice Viorica, vinurile Cricova, franzeluța de pâine, de prăjituri, câteva fabrici de mezeluri, făbricuțe de vinuri, de ulei etc.”.

În ceea ce privește tradiția sărbătorilor religioase, totul decurge la fel de ambele părți ale Prutului. „Am fost de Paște în Bucovina, în Moldova, și am văzut că sunt cam aceleași obiceiuri, aceleași mâncăruri. Important este să le ducem în continuare”, se destăinuie medicul Angela Mînăscurtă.

Despre sărbătoarea Crăciunului, medicul Angela Mînăscurtă ne relatează transformările care au avut loc după căderea comunismului:  „Fiind o țară comunistă, la noi nu se sărbătorea Crăciunul. Crăciunul îl sărbătorim din `90 încoace, iar noi ca familie îl sărbătorim din 2000, de când am venit în România, și am preluat practic această tradiție. Acum pe 25 decembrie se sărbătorește și în Republica Moldova la Biserica românească; avem câteva la Chișinău și în Republica Moldova, unde se țin slujbe în data de 25 decembrie, dar o parte  sărbătoresc pe stil vechi”.

Planuri la Buzău de Ziua Mondială a Bolii Parkinson
Pe lângă planurile de evoluție profesională, medicul neurolog Angela Mînăscurtă ne amintește câteva și din cele legate de asociația pe care o conduce, Asociația „Laleaua Buzăului”, la înființarea căreia a pus umărul din dorința de a ajuta cât de mult posibil persoanele diagnosticate cu boala Parkinson. Anual, pe 11 aprilie, de Ziua Mondială de luptă împotriva bolii Parkinson, medicul Angela Mînăscurtă a organizat, prin această asociație, în cei cinci ani de la înființarea ei, nenumărate activități în sprijinul bolnavilor, de fiecare dată subliniind necesitatea de educare a bolnavilor și de informare  privind traseul pacientului cu risc de Parkinson, o boală care nu mai este doar a bătrânilor, ci poate apărea și la vârste mai tinere.

 „Asociația a luat ființă în urmă cu cinci ani, la inițiativa domnului Răican, un pacient cu Parkinson, care a venit în Buzău la o miniconferință la care am participat și eu. Atunci au participat și 50-60 de bolnavi de Parkinson. Domnu Răican a avut propunerea să înființăm și la Buzău o asociație. Eu am dorit să fie președinte domnul Radu, un pacient, care era co-organizator și care, în final, a devenit vicepreședinte. Toți au votat să fiu eu președinte. Am avut emoții și am spus că nu am timp, dar ei mi-au spus să accept pentru că mă vor susține.

Am luat această propunere ca pe o provocare, pentru că îmi  doream să îi ajutăm în mod direct pe pacienți într-o vreme în care Casa de Asigurări de Sănătate  era restrânsă în fonduri și nu puteam primi donații pe cabinet pentru bolnavii de Parkinson. În momentul în care am intrat în esența a ce prezintă o asociație, am înțeles că prin aceasta putem ajuta cu mult mai mult pacienții, în sensul că asociația poate primi sponsorizări, fonduri, 2% din impozitul pe venit al contribuabililor. Din primii bănuți care i-am avut am cumpărat un fotoliu, cadre de mers și câteva bastoane cu patru picioare, acestea fiind primele achiziții pentru pacienți, pentru a-i aduce de la mașină la cabinet.

 În martie 2015 am organizat un simpozion, cu susținerea Consiliului Județean, care ne-a oferit  gratuit sala. Simpozionul s-a numit <Împreună vom învinge boala Parkinson!>, acesta fiind mottoul pe care îl promovăm în continuare. Atunci am pus bazele și statutul asociației. Au fost prezenți 270 de participanți și însoțitori. Am apelat la ajutorul colegilor mei și am format o echipă. Astfel, am făcut un voluntariat frumos cu dna dr. Elena Macsim, psihiatru, dr. Ioana Nohai, medic de recuperare și dr. Angela Mazdrag, din partea medicilor de familie.

La simpozion ni s-a alăturat dr Armand Frăsineanu de la Spitalul Colentina, în calitate de invitat. Simpozionul a avut un impact foarte mare asupra pacienților. A fost prima conferință din România dedicată pacienților, cu participarea pacienților. Au fost făcute două prezentări de caz: al unui pacient cu Duodopa și al unuia cu DVS.

 Unul din primele proiecte ale asociației a fost <Grădina speranței> pe care l-am realizat cu câțiva voluntari elevi de la Colegiul Național B.P. Hasdeu. Împreună cu aceștia  am plantat, într-o zi frumoasă, bulbi pe aleile din parcul Crâng. Am cumpărat vreo 500 de bulbi, iar  la o lună au apărut și florile. Pacienții se bucurau de culorile frumoase ale lalelelor, dar și de faptul că nimeni nu-i uită.

<Școala pacientului> a fost un alt proiect  al asociației și am muncit mult cu pacienții. Am organizat ședințe pentru educarea lor. La <Școala pacientului> s-a discutat despre tulburările psihice date de Boala Parkinson. Am avut-o invitată pe dna dr Macsim. O altă ședință a fost cu medicul Nohai, care  a vorbit despre metodele de recuperare.

Acesta le-a prezentat pacienților exerciții de recuperare pe care trebuie să le facă zi de zi, ca să se simtă bine, întrucât la ei intervine rigiditatea și se blochează; și pentru ca să nu se întâmple acest lucru, ei trebuie să lucreze cu mușchii. O ședință a mai avut loc cu psihologul Virginia Cotiga, care le-a făcut consiliere psihologică pacienților și le-a ridicat moralul. Au mai avut ședințe cu kinetoterapeutul nostru, care, din păcate, acum a plecat în Franța.

Un alt proiect a fost recuperarea pacienților la stațiunea Monteoru. Am vorbit la Casa de Sănătate, la  Casa de Pensii și cu directorul de la Hotelul CERES și am reușit să-i trimiteam în grupuri, la această bază de tratament. Făceau câte 18 zile cure de tratament și de kinetpoterapie la stațiunea Monteoru. Recuperarea și-a spus cuvântul foarte mult. Ei făceau acolo exerciții speciale, bazin cine avea voie și mai făceau masaj. A fost un proiecte excepțional.

 Doi ani la rând Consiliul Județean ne-a ajutat cu realizarea unui alt proiect care se numește <Stop! Parkinson>. În primul, Consiliul Județean ne-a donat 50 de bastoane cu patru picioare pentru persoanele cu Parkinson. De asemenea, și în cel de al doilea an Consiliul Județean ne-a donat alte  50 de bastoane. Și pentru că pacienții  nu se deplasează numai în casă cu ajutorul bastoanelor, ci mai ales pe stradă, în oraș, am implicat în proiect și Poliția Rutieră din cadrul IPJ Buzău. În cadrul celor două acțiuni am împărțit, de fiecare dată, cu ajutorul Poliției Rutiere, în jur de  câte 3.000 de flyere.

Soțului meu, fiind ortoped, a venit cu ideea ca acest baston să fie mai diferit pentru recunoaștere, așa cum este bastonul orbilor. Și a apărut ideea de aplicare a unei benzi reflectorizante alb-roșu ca să atenționeze participanții la trafic.

Am mai avut un proiect  pe care l-am realizat împreună cu profesorul Buraga, de la Spitalul Colentina, care le-a vorbit bolnavilor ca de la profesor la pacient. Era coordonatorul programului național cu Duodopa, adică cu pompa de gel gastric duodenal.

Anul acesta, în contextul măsurilor de prevenire a infectării cu  virusul Covid 19, de Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson, cu gânduri bune și de sănătate, am primit  o donație de la Consiliul Județean  de 1.000 de măști de protecție. Deja am început să distribui aceste măști însoțitorilor persoanelor cu Parkinson care au venit să le ridice.  Rugăm pacienții cu Boala Parkinson și însoțitorii să sune la numărul de telefon al asociației(0721845175) pentru a afla cum pot intra în posesia măștilor. Vă dorim multă sănătate și sărbători fericite!”.

Valentina BUCUR, Opinia, Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.