Medicul Ecaterina Zoican, o viață între Nisporeni, Iași, Chișinău și Buzău

0
94
Impreuna cu asistentele in Spitalul Judetean Buzau

Ecaterina Zoican este unul dintre cei mai tineri medici primari  din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău şi este specialist în diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice. Zilnic îi trec pragul zeci de pacienţi, foarte mulţi, dar nu atât de mulţi ca la Urgenţe, unde lucrează soţul său, medicul Adrian Zoican, şeful Unității Primiri Urgențe Buzău, după cum ne exemplifică mai în glumă mai în serios dr. Ecaterina Zoican:

„Activitatea de aici (n.r., pe secţia de Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice) este destul de mare. Nu doar eu sunt aglomerată. Toată lumea este aglomerată. Avem mulţi pacienţi. În jur de 19-20  pacienţi dimineaţa,  iar după-amiază sunt 30 de persoane în policlinică. Şi da, este destul de mult. În unele zile activitatea se întinde până seara târziu şi probabil că e nevoie să-ţi placă ceea ce faci ca să poţi face acest lucru şi să rezişti, având în vedere că avem şi familie şi viaţă personală. La noi în familie, probabil, este mai deosebit pentru că suntem ambii medici şi ne înţelegem foarte bine”.

În plină epidemie de gripă i-am trecut şi noi pragul pentru câteva recomandări pe care să le oferim cititorilor buzoieni și moldoveni, ştiut fiind  faptul că o modalitate de prevenire a bolilor respiratorii este creşterea imunităţii. Ne-a oferit sfaturi care să ne ajute să traversăm cu bine „sezonul gripei”, dar a avut amabilitatea să ne vorbească – pentru tinerii care ar dori să aleagă Medicina -, şi despre profesia de medic din perspectivă proprie, dublată cu o autobiografie care pune unele lângă altele amintirile şi întâlnirile „de acasă” de la Buzău, locul unde trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea de ani buni, dar şi „de acasă” de la Nisporeni (Republica Moldova) locul copilăriei sale, locul unde şi cele două fetiţe ale sale au prilejul să descopere cum este copilăria la bunici în vacanţa de vară.  

De fapt, „localitatea unde stau bunicii se numeşte Grozeşti, din raionul Nisporeni, destul de aproape de Ungheni”, spune medicul Ecaterina Zoican, care are amintiri povestite de bunici din vremea în care cele două maluri ale Prutului nu erau despărţite de vreo graniţă: „În vremea copilăriei bunicului meu nu erau frontiere, şi mergeau cu căruţa la piaţă, la Iaşi, pentru că este destul de aproape. Am crescut cu poveştile din partea bunicului. În viaţa mea bunicii au avut un rol important; e foarte frumos când ai bunici.

Stau într-o zonă chiar la frontieră cu România. Probabil că şi asta a contat. Noi avem localităţi surori cu aceeaşi denumire şi de o parte şi de alta a Prutului, pentru că atunci când s-a trasat graniţa, localitatea a fost tăiată în două. Acum putem să mergem pe malul Prutului.  Întotdeauna mă duc cu plăcere acasă, la Nisporeni, cel puţin o dată pe an. În ultimii ani am mers în fiecare vacanţă mai mare ca să ducem copii acolo,  să simtă şi  fetele cum este la ţară la bunici; şi acolo îşi fac vacanţa şi mai vin de acolo acasă cu regionalisme. Întotdeauna o să mă întorc cu plăcere acasă. Nu am de gând să uit locurile”.

In curtea Universitatii in 2017, la 10 ani de la terminarea facultatii
In curtea Universitatii in 2017, la 10 ani de la terminarea facultatii

„Am ştiut dintotdeauna că vreau să devin medic”

„Eu, personal, întotdeauna am ştiut că vreau să fiu medic; nu neapărat endocrinolog sau diabetolog”, îşi începe medicul Ecaterina Zoican povestirea. „În şcoală mi-am făcut toate temele, am urmat liceul de chimie-biologie şi am avut întotdeauna gândul acesta, că eu o să devin medic. În familia mea tatăl meu este stomatolog, iar bunicii au fost profesori de Geografie şi Chimie şi poate că ei mi-au alimentat cumva dragostea asta de ştiinţă; când a fost de intrat la facultate am şi învăţat foarte mult; în toţi anii de liceu e de învăţat.

Dar dacă ai un ţel, un scop, un obiectiv şi ştii clar ce ai de făcut şi ştii clar că îţi place, ai şi resursa, ai şi voinţa, motivaţia să faci acele lucruri, trebuie să perseverezi. Şi susţinerea este importantă din partea familiei. Când am început eu să profesez, salariile erau atât de mici încât nu puteai să te bazezi pe forţele proprii. În timp evoluezi şi cunoştinţele tale sunt tot mai importante”,  mai  povesteşte dr. Ecaterina Zoican.

Drumul către profesia de medic a început în cazul său cu decizia de a urma liceul în România şi nu în Republica Moldova, hotărâre care a fost luată în urma unei excursii pe care a făcut-o la Iaşi: „Liceul l-am făcut în România. Prima vizită am făcut-o în România într-o excursie, când eram la  şcoală. A doua oară am ajuns în România când am făcut liceul. Am considerat că la mine acasă nu este ceea ce îmi doresc şi am venit în România pentru a-mi lărgi orizonturile şi experienţa; am fost foarte curioasă.

Mi-a plăcut mult experienţa pe care am avut-o când am fost într-o excursie la Iaşi; a fost foarte frumos, am fost impresionată şi am zis că trebuie să fac liceul în România. Şi am fost susţinută. Nu mi s-a spus acasă că nu se poate. Liceul l-am făcut la Suceava, o zonă extraordinară, una dintre cele mai frumoase zone din România, cu oameni la fel extraordinari şi a fost o experienţă foarte bogată acolo”

După liceu a decis să meargă la  facultate, însă în Republica Moldova pentru că acolo examenele se dădeau mai devreme decât în România: „M-am întors acasă la facultate, la Universitatea de Stat de Farmacie şi Medicină <Nicolae Testemiţeanu>. Am făcut cei şase ani de facultate la Chişinău, medicină generală. Încă din facultate am simţit că am o afinitate mai mare spre partea de endocrinologie. La noi în Moldova nu este specialitate separată de diabet. Diabetul este integrat în endocrinologie şi m-am iniţiat ca medic la Chişinău”.

La Spitalul Judetean Buzau dupa rezidentiat, in 2016
La Spitalul Judetean Buzau dupa rezidentiat, in 2016

Rezidenţiatul, în România şi apoi examen pe post în Buzău

Planurile de viață ale medicului Ecaterina Zoican ca femeie căsătorită s-au împletit cu cele profesionale, astfel că rezidenţiatul l-a susţinut fiind măritată cu un cetăţean român.

„Rezidenţiatul l-am făcut în România, fiind şi căsătorită cu un cetăţean român. Venind aici aveam posibilitatea să concurez pentru locurile pentru cetăţenii moldoveni; erau locuri speciale, prin anul 2008 când am intrat la rezidenţiat. Fiind căsătorită cu cetăţean român, am avut posibilitatea să concurez la liber cu toţi cetăţenii români. Şi am zis mergem cu toţii fără locuri speciale. Prima dată am luat la Iaşi, pentru că nu erau locuri la Bucureşti pe diabet şi, ulterior, m-am transferat.

Scoţându-se posturi pentru prima dată în 2008 la spital şi ştiind că o să revenim în Buzău, am zis: dăm examen pe post şi am ales diabetul; nu erau posturi pentru endocrinologie. Am ales diabetul pentru că era cea mai apropiată ca specialitate de endocrinologie şi mi-a plăcut foarte mult. După aceea, rezidenţiatul împreună şi, iată-ne aici, reveniţi în Buzău din 2015, de când am început eu. Soţul meu a început mai devreme, pentru că eu am fost şi în concediu de maternitate. Eu personal m-am integrat foarte bine. În general nu am probleme de integrare. De la 15 ani sunt obişnuită cu mediile noi. Nu am de ce să mă plâng. Sunt fericită cu familia, cu mediul în care-mi desfăşor activitatea”.

Amintirile păstrate din perioada rezidenţiatului sunt deosebite, pentru că este vorba despre oameni frumoşi de la care „am învăţat multe lucruri şi am învăţat să fiu independentă, să am încredere în forţele proprii. Pentru că dacă din rezidenţiat îţi insuflă încrederea aceasta, pleci la drum ca specialist altfel. Te confrunţi cu problemele reale ale pacienţilor şi le rezolvi. Eu unde am făcut erau mai puţini rezidenţi şi erau mai mulţi pacienţi.

În alte centre sunt foarte mulţi rezidenţi şi nu prea mai au acces la pacienţi cum am avut eu norocul. Contează însă şi unde am început, unde am învăţat Anatomia. Au avut atâta răbdare să ne să ne lase pe noi să începem cu bisturiul la cadavrul din sală să facem disecţie. Au fost oameni dedicaţi. Nu o să uit prima prelegere la Anatomie”, spune medicul Ecaterina Zoican.

Pasiunea pentru medicină a părinţilor s-a transmis şi celor două fetiţe ale familiei Zoican. Şi ce poate fi mai frumos decât să dai mai departe către lume ștafeta propriei credințe în frumusețe și în sănătate? Cele două fetiţe ale familiei Zoican încă de pe acum să salveze animalele din postura de medic veterinar şi să repare oasele oamenilor care au probleme, cu priceperea unui medic ortoped.

Lucrul în echipă la Spitalul Judeţean Buzău

Toţi medicii trebuie să o aibă şi abilitatea de a comunica cu pacienţii, să fie buni psihologi. De asemenea, lucrul într-o echipă bună aduce satisfacţii, spune medicul Ecaterina Zoican: „Avem o echipă foarte bună aici la spital. Oamenii cu care lucrăm pe secţii sunt foarte buni, foarte bine pregătiţi şi ne ajutăm unii pe alţii. Comunicarea cu pacienţii este importantă. Diabetul este o boală cronică, dar noi începem să ne cunoaştem pacienţii de-a lungul multor ani şi relaţiile acestea se leagă şi de acolo primeşti şi satisfacţii.

Că mulţi spun că dacă nu e chirurgie sau dacă nu e ceva cu urgenţă unde să vezi că totul se face în faţa ochilor, că se rezolvă problema pe loc, nu e acelaşi lucru. Dar găseşti satisfacţia prin relaţia cu pacienţii văzând că de la o vizită la alta le e mai bine. Când are o problemă pacientul încercăm să o rezolvăm. Lucrul acesta mie îmi place şi lucrul acesta pe mine mă ţine să-mi fac cu drag meseria”.

Despre imunitate şi bucătăria tradiţională

„Când vorbim despre imunitate trebuie să ne îndreptăm atenţia către resursele proprii şi nu în ultimul rând şi către celelalte resurse externe pe care le avem la îndemână. Organismul nostru are capacitatea de a lupta cu infecţiile, dar dacă nivelul de stres este ridicat  şi îndelungat, se vor secreta nişte hormoni care vor diminua apărarea organismului. Şi atunci vom fi expuşi bolilor. Tot ce putem face este să ne reorganizăm, să facem o listă de priorităţi, să evităm perioadele stresante; putem să ne însuşim nişte tehnici de meditaţie, să ne facem un obicei din a trăi sănătos, să facem mişcare în aer liber, pentru că şi efortul fizic, gen plimbări în aer liber, o să ne ajute să ne îmbunătăţim sistemul imunitar.

Chiar dacă este frig afară ar trebui să ieşim la soare; razele solare lumina ne ajută în secreţia de vitamina D, care este implicată în procesul de apărare împotriva viruşilor şi bacteriilor; să încercăm să avem un somn echilibrat. Se ştie că somnul cel mai benefic este între ora 22 şi ora 24, pentru că organismul are toate instrumentele de a se reface. Dacă ne vom ţine de un regim foarte strict, vom avea multe beneficii şi aşa o să putem să ne mobilizăm resursele proprii. Trebuie să avem alimentaţie bine organizată, să evităm alimentele grase, să evităm alimentele care ne cresc cantitatea de radicali liberi.

Radicalii liberi ne atacă foarte mult organismul. Să consumăm alimente bogate în antioxidanţi care vor putea neutraliza aceşti radicali liberi. Radicalii liberi, pe lângă alimentaţia dezorganizată, alimente procesate, fumatul alcoolul pot să ne dezechilibreze. Ar trebui să se ştie iarăşi că trebuie să luptăm cu greutatea. Ar trebui să ne propunem, dacă suntem supraponderali, să scădem în greutate.

Supraponderea, ţesutul gras menţine inflamaţia în organism şi atunci sistemul imunitar se va ocupa cu acea inflamaţie nu cu combaterea virozelor şi a bacteriilor. Să consumăm alimente simple, dar care sunt bogate în aceşti antioxidanţi vitamine şi minerale. Ne ajută foarte mult vitamina C, din fructe de pădure, căpşuni, zmeură, în legumele verzi, varză, brocoli, pătrunjel, conopidă, zincul şi atunci putem consuma citrice, ardei gras. Zincul îl găsim în alimente de origine animală, lactate, produse integrale,de grâu integral şi cereale şi pâine şi trebuie să le introducem în alimentaţia noastră şi atunci aceste alimente, aceste vitamine se vor implica în toate procesele ajutând imunitatea”, spune medicul Adriana Zoican.

Bucătăria la fel de bună pe ambele maluri ale Prutului

Specificul zonei şi modul de preparare a hranei  are de asemenea legătură cu problemele de sănătate. „Bunicii noştri găteau cu alimente simple şi adăugau grăsimi simple, dar şi făceau un efort fizic extraordinar şi nu făceau excese calorice la nivelul de efort pe care-l depuneau. Ei munceau, dar aveau sâmbăta şi duminica libere, se curăţau spiritual şi atunci şi nivelul de stres era mai mic, erau mai sănătoşi.

Noi însă toată stăm pe scaun, stăm la calculator, încercăm să ne facem targeturile care sunt tot mai înalte şi nu mai reuşim să facem pic de mişcare  şi lucrăm la un nivel continuu de stres”, explică în linii generale medicul Adriana Zoican relaţia dintre modul de viaţă, nivelul de stres şi imunitatea organismului.

Acolo, la moldovenii de peste Prut  se fac multe bunătăţi, aşa cum şi aici se fac multe bunătăţi. Totuşi, unele mâncăruri poartă amprenta locului. „Ce am adus eu de acasă este mâncarea din hrişcă; am văzut că aici nu se prea obişnuieşte, dar hrişca este un aliment extraordinar care ne aduce foarte multe fibre şi ne ajută la sănătatea sistemului digestiv.

I-am obişnuit şi pe ai mei. De asemenea, acolo se mai fac şi unele deserturi, prăjituri, care nu sunt atât de sănătoase, dar nici nu le fac atât de des, doar să ne încânte la anumite perioade. La mine acasă se găteşte foarte mult pe bază de smântână, alimente pe care le folosim şi poate prin asta un pic se deosebeşte. În mare avem aceleaşi mâncăruri. Poate la noi avem o varietate mai mare de peşte prelucrat, afumat și marinat. În rest lucrurile stau cam la fel”, exemplifică medicul Ecaterina Zoican câteva din mâncărurile aflate pe masa bunicilor.

Valentina BUCUR, OPINIA 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.