CENTENAR: Unirea face putere

0
45

În sufletul meu suntem deja o Ţară întreagă. Noi suntem români, vorbim limba română şi ar fi foarte bine ca şi copiii noştri să fie uniţi. Să știe toți că nu dezbinarea a făcut vreodată frumosul, dar Unirea. Unirea face putere. Într-o familie, dacă nu este copilul alături de mamă, de tată, cum credeţi că va fi el în viața sa? Eu cred că el nu va cunoaşte nişte valori, dar dacă noi vom fi uniţi cu Ţara-Mamă, cu România, vom avea cu mult mai multe valori naţionale şi vom fi mult mai mândri de ceea ce suntem. Unirea este bine să o facem cât mai organizat şi cât mai repede posibil. Trebuie să le explicăm tuturor, celor mici, mari şi mai în vârstă, că vorbind o limbă, având tradiţii și obiceiuri identice, de la sine se înţelege că suntem români. Și foarte bine ar fi ca noi cu toții să fim alături ca să petrecem toate tradițiile neamului și toate obiceiurile noastre doar împreună.

Iuliana Solovei,
directoarea gimnaziului “Grigore Vieru” din comuna Vasilcău

Vedeţi aici şi alte păreri despre UNIRE!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.