Unirea nouă ne trebuie fiindcă fără ea noi ne pierdem. Avem prea mulți trădători printre noi, care nu țin la popor, dar la torba lor, la leafa lor. Ei s-au legat cu conducerea și nu mai vor Unirea și vor să voteze cum i-or impune. Dar eu vreau Unire, fiindcă sunt născut într-o familie de țărani români, de pe timpul României Mari. Tatăl este născut în 1918, iar mama în 1926 și mi-au povestit multe despre faptul că la români era regulă față de cum era la sovietici. Nu toți vor Unirea, dar majoritatea din noi trebuie să înțelegem că dacă nu ne unim, înseamnă că așa va merge încă mult lupta pentru putere și vom trăi foarte rău și de acum încolo. Noi am vrut să fim independenți, dar oleacă ne-am greșit când am cerut independența. Noi trebuia să cerem independența față de Rusia și alte state care-s dușmanii noștri, dar față de România trebuia să spunem deodată că vrem Unire. Așa ar fi fost cum trebuie. Oamenii care să facă Unirea sunt prea puțini, și sunt mulți care nu vor și nu înțeleg acest lucru, sau sunt din cei veniți, străini, care se trag spre Rusia. Ca să facem Unirea ne trebuie un Parlament cu patrioți și să meargă așa cum a fost în 1918, fără să întrebe poporul. Poporul, dacă-l întrebi, sunt diferite gândiri, unul trage la stânga, altul la dreapta, iar Unirea trebuie să o facă Parlamentul deștept și într-o bună zi să fie Unire și să scăpăm de toate lucrurile rele.
Ion Bostan, pensionar, or. Soroca