Încâlcite mai sunt toate, Doamne, atunci când o așchie de ţară are nenorocul de a sta în calea răutăţilor. De sute de ani ne tot zbatem să revenim la izvoare, la „matricea spirituală” din care am fost zămisliţi. O fi o muncă de Sisif???
Ce înseamnă pentru mine Țara? Nu e o întrebare retorică, e una la care fiecare român adevărat caută răspuns. Şi atunci reînvie imaginea din copilărie când mama şi tata roteau butonul unui televizor alb-negru „Record”, încercând a prinde postul TVR pentru a mai asculta veşti din „ţară”. Era deja o tradiţie a familiei de a asculta emisiunea preferată „Melodii populare”, melodii pe care mama le cânta deseori, căci avea o voce foarte frumoasă. Am crescut impresionată de frumuseţea feminină a Irinei Loghin (interpreta preferată a mamei, de care mai apoi am prins şi eu drag), care atunci avea vârsta fragedă de tot a tinereţii. Desigur că nu înţelegeam, cu mintea mea de copil, de ce nu trebuie să vorbim în afara familiei despre faptul că privim emisiuni româneşti, de altfel, calitatea emisiei era una proastă din cauză că erau bruiate undele. Doar bunica îmi spunea că românii sunt fraţii noştri cu care acum nu avem voie să comunicăm. Intemperiile care au urmat nu au făcut decât să ne îndoctrineze, spălându-ne pe creier, creând imaginea falsă a unui imperiu în care convieţuiesc 15 republici-surori. Adevărul istoric însă iese la suprafaţă mai devreme sau mai târziu. Astăzi îmi dau seama că ideologia comunistă a reuşit să întunece minţile oamenilor, sunt mii de români care rămân suspendaţi într-o epocă apusă, având nostalgia timpului dictaturii comuniste. E regretabil faptul că putem fi atât de uşor manipulaţi. Apartenenţa poporului din actuala Republica Moldova la etnia românească este un adevăr indubitabil, consemnat în diverse documente istorice, doar cei care nu doresc să recunoască istoria neagă şi susţin contrariul. Dispersaţi pe de o parte şi cealaltă a Prutului, românii se confruntă astăzi cu aceleaşi probleme: caracatiţa comunistă nu se lasă distrusă şi privează propriul popor de libertate, de lege, de istorie, de prosperitate. Suntem copiii orfani cu părinţi în viaţă, lăsaţi să orbecăiască în necunoaştere. Centenarul Unirii devine o filă a istoriei care e contestată de dodonişti, dar apărată cu vehemenţă de oamenii care au certitudinea apartenenţei etnice româneşti.
Cine ar trebui să înfăptuiască unirea? E datoria morală a generaţiei de astăzi, e datoria fiecărui român de pe ambele părţi ale Prutului, e datoria fraţilor care au trăit dezbinaţi de conjunctura politică. Este important să conştientizăm că românii suntem noi, de acolo, de aici, că istoria cu bune şi rele a făcut să trăim clipe de bucurie, dar şi perioade tragice. Ţara cu Dunărea şi cu Munţii Carpaţi, cu ţăranii Maramureşului, uitaţi parcă de timp, cu mănăstirile pictate ale Moldovei, cu delta Dunării şi cu Marea Neagră, cu podgoriile de la Cricova şi clopotele mănăstirilor Căpriana, Putna, cu aurul Apusenilor şi cu cetăţile de pe Nistru, cu Eminescu, Blaga, Enescu sau Brâncuşi aşteaptă reîntregirea neamului care este iminentă — azi, mâine poate, dar va fi! Avem nevoie de curaj, de implicare civică, de atitudine patriotică ca să realizăm UNIREA. E datoria morală a noastră, nu pot să spun că generaţia mea a pierdut, sper să reuşim a înfăptui datoria civică, încă mai sunt şanse, altfel nu se poate! Români de pretutindeni, să ne onorăm misiunea faţă de copiii, nepoţii noştri și să reîntregim ŢARA!
Maria Pârlițan,
profesor, IP Liceul Teoretic “Constantin Stere”
Vedeţi aici şi alte păreri despre UNIRE!
