CEDO a pronunțat o hotărâre într-un litigiu ce vizează un sat din raionul Soroca

0
2872

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat recent Republica Moldova în dosarul Tegulum S.A. versus Republica Moldova. Este vorba de retragerea dreptului companiei reclamante de a exploata cariera de calcar și nisip din comuna Vărăncău.

La 1 februarie 2022 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea Tegulum S.A. v. Republica Moldova (nr. 53982/11). Cauza se referă la retragerea dreptului companiei reclamante de a exploata cariera de calcar și nisip din comuna Vărăncău, se spune în rezumatul hotărârii efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.

În baza unui act de predare-primire și a unui act de confirmare a perimetrului minier, în anii 1990 companiei reclamante i-a fost transmis spre exploatare, până în anul 2035, perimetrul minier din Vărăncău. La 26 septembrie 2008 compania reclamantă a obținut licența de exploatare a resurselor minerale pentru o perioadă de cinci ani. Ulterior, ea a solicitat de la Primăria comunei Vărăncău semnarea unui contract de arendă, în scopul exploatării perimetrului minier care îi fusese atribuit. Deoarece solicitarea sa a fost refuzată, compania reclamantă a inițiat proceduri judiciare, finalizate prin hotărârea Judecătoriei Soroca din 2 noiembrie 2011, prin care pretențiile reclamantei fuseseră respinse. Între timp, la 26 februarie 2009 compania reclamantă a informat Agenția Geologie și Resurse Minerale (în continuare „AGRM”) despre conflictul său cu autoritatea locală și despre tergiversarea exploatării perimetrului atribuit ei.

La 11 martie 2009 Ministerul Economiei și Comerțului a emis în privința companiei reclamante un act care confirma perimetrul minier din cariera Vărăncău și extindea suprafața acestui perimetru, inclusiv termenul de exploatare a acestuia, până la epuizarea tuturor resurselor minerale existente.

La 29 septembrie 2010, în urma unui control efectuat de către AGRM, a fost adoptat un ordin al Ministerului Mediului, prin care se revoca dreptul companiei reclamante de a folosi perimetrul minier. Ordinul făcea referire la faptul că reclamanta eșuase, fără motive întemeiate, să exploateze perimetrul atribuit ei pentru o perioadă mai mare de doi ani. Prin urmare, AGRM a anulat perimetrul minier atribuit companiei reclamante la 11 martie 2009.

Compania reclamantă a inițiat o acțiune judiciară, în care a invocat că termenul de doi ani de nefolosire a perimetrului minier trebuia calculat de la 11 martie 2009 și că eșecul său de a exploata resursele minerale era imputabil autorității locale din Vărăncău. Totodată, ea a susținut că procedura legală fusese încălcată, deoarece Ministerul Mediului eșuase să o avertizeze și să îi acorde un termen de trei de luni pentru a remedia încălcările. Acțiunea companiei reclamante a fost respinsă atât de către Curtea de Apel Chișinău, cât și de către Curtea Supremă de Justiție, care au notat mai multe încălcări ale legislației în desfășurarea activității companiei reclamante de extragere a resurselor minerale.

În fața Curții, compania reclamantă a pretins încălcarea Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), susținând că retragerea dreptului său de a exploata cariera Vărăncău îi încălcase dreptul la respectarea bunurilor sale și că anularea actului de confirmare a perimetrului minier din 11 martie 2009 nu avusese loc în conformitate cu legislația națională, iar măsura respectivă nu fusese necesară într-o societate democratică.

Guvernul a admis că reclamanta dispunea de un bun în sensul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și că revocarea licenței sale a constituit o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor sale. Totuși, ingerința respectivă era necesară pentru a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general, fiind conformă cu prevederile legale care stabileau posibilitatea retragerii dreptului de exploatare a unui perimetru minier în caz de nefolosire a acestuia timp de doi ani. Astfel, compania reclamantă eșuase să exploreze perimetrul încă din anul 1990 și obținuse o licență în acest sens abia în 2008, iar ingerința în prezenta cauză nu afectase în niciun fel validitatea licenței sale.

Curtea a notat că, deși compania reclamantă dispusese anterior și de alte documente care o autorizau să exploateze perimetrul minier din Vărăncău, totuși, la 11 martie 2009 Ministerul Economiei și Comerțului, în pofida neutilizării carierei timp de mai mult de doi ani la acel moment, nu s-a referit la actele precedente, ci chiar a lărgit perimetrul minier acordat anterior acesteia și a autorizat-o să extragă resursele minerale pentru o perioadă mai lungă decât cea stabilită în anii 1990. Actul respectiv determina compania reclamantă să creadă că ea putea explora acest perimetru, odată ce reușea să introducă toate modificările necesare în licența sa. Ordinul Ministerului Mediului din 29 septembrie 2010 nu specifica perioada exactă de neutilizare care îi era imputată reclamantei, iar Codul subsolului nu conținea prevederi explicite cu privire la momentul în care începea să curgă acest termen.

Deși este incontestabil faptul că reclamanta eșuase să exploateze cariera timp de doi ani, ea totuși informase AGRM despre litigiul său cu autoritatea locală și solicitase intervenția acesteia pentru a media conflictul. Curtea a observat că autoritățile naționale nu au examinat motivele care au stat la baza nerespectării perioadei de doi ani și dacă acestea erau sau nu imputabile companiei reclamante.

Totodată, Curtea a notat că Ministerul Mediului nu emisese o avertizare și nici nu îi acordase companiei reclamante un termen de remediere a situației, în modul prevăzut de Codul subsolului, iar instanțele judecătorești nu au examinat acest argument, deși era un aspect deosebit de relevant prevăzut de legislația națională. De asemenea, Curtea a remarcat că sancțiunile stabilite de lege nu fuseseră aplicate în mod gradual, ci din start a fost aplicată cea mai gravă sancțiune, fără a fi evaluată necesitatea unei astfel de măsuri. Astfel, în circumstanțele prezentei cauze, Curtea a concluzionat că a avut loc o încălcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Curtea a rezervat chestiunea privind acordarea prejudiciului material pentru o procedură separată și i-a acordat societății reclamante 5000 de euro pentru prejudiciul moral și 5045,76 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Sursa: agent.gov.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.