Multe gospodine întâmpină dificultăți în bucătărie atunci când vor să gătească din cauza uleiului care sare din tigaie. Nu este o misiune ușoară sa prăjești cartofii în astfel de condiții, dar există câteva trucuri simple pe care le poți pune în aplicare pentru a scăpa de această problemă.
Cum faci să nu mai sară uleiul din tigaie când prăjești cartofi
Gătitul nu trebuie să fie mereu complicat, dar este o senzație neplăcută atunci când uleiul încins sare pe tine, în timp ce prăjești cartofii, de exemplu. Din fericire, există o metodă foarte simplă pe care o poți folosi să scapi definitiv de această problemă. Nu ai nevoie de mulți bani sau de mult timp pentru a pune în aplicare. De fapt, ai nevoie de un singur lucru, pe care, cel mai probabil, îl ai deja în casă. Este vorba despre foaia de copt.
Tot ce trebuie să faci este să pui o foaie de copt în tigaie, după care să adaugi uleiul și să prăjești alimentele așa cum o faci de obicei. Pe lângă faptul că nu va mai sări uleiul, va fi mult mai ușor să speli tigaia.
Cum poți găti carne fără ca uleiul să sară
Aceeași metodă cu foaia de copt o poți folosi când prăjești carnea, dar în acest caz, mai există un truc pe care îl poți folosi. Conform bucătarilor specialiști, uleiul poate sări din cauză că intră în contact cu apa din tigaie.
Chiar dacă nu ai pus apă în tigaie, aceasta poate ieși din carne. În momentul în care apa și uleiul intră în contact, se creează bule de aer și un abur care duce la apariția unor stropi rapizi.
O altă metodă pe care o poți folosi pentru a scăpa de această problemă este să lași puțin uleiul la încălzit, în prealabil, după care peste el să torni puțin praf de sare. Astfel, uleiul nu va mai sări în toate părțile.