Fără îndoială, aceasta este surpriza zilei – cică, Vladimir Putin, după cum scrie presa de stat din Rusia, va candida pentru un nou mandat de președinte. Cum se zice, în astfel de cazuri, în țări ca Rusia – „la îndemnul și la rugămintea poporului”.
De altfel, anunțul a fost făcut în corespundere cu „tradițiile rusești” – în timpul unor discuții care au avut loc după ceremonia de la Kremlin de Ziua Eroilor Patriei… Alegerile vor avea loc, pentru prima dată pe parcursul a trei zile, – 15,16 și 17 martie 2024.