În ultimii ani, tot mai mulți au renunțat să mai consume apa ce curge la robinet, chiar dacă aceasta este potabilă, fiind convinși că cea îmbuteliată, din comerț, este mai bună pentru organismul uman. Specialiștii au făcut câteva precizări importante. Află ce se întâmplă în corpul tău dacă bei apă de la robinet.
Apă de la robinet versus apă îmbuteliată
Românii și-au format o preferință nouă, în ultimii ani. Foarte mulți au decis să nu mai consume apă de la robinet, preferând să o bea pe cea îmbuteliată, ce se găsește pe rafturile tuturor magazinelor din țară.
În plus, există percepția că apa îmbuteliată este mai sigură și mai sănătoasă decât apa de la robinet, unii cred că din pricina conținutului de calcar, cea din urmă ar favoriza formarea pietrelor la rinichi.
Ce spun specialiștii
Un chimist, Dario Bressanini, a demontat această teorie. Acesta a punctat că, din contră, prezența calcarului este, de fapt, benefică, deoarece oferă nutrienți importanți precum calciul și magneziul, esențiali pentru organismul uman.
Afirmația sa este susținută și de specialiști de la Institutul Superior de Sănătate, care adaugă că nu există motive întemeiate din punct de vedere al sănătății pentru a prefera apa cu conținut scăzut de minerale față de apa de la robinet.
Ce se întâmplă în corpul tău dacă bei apă de la robine
Așadar, ce se întâmplă în corpul tău dacă bei apă de la robinet? Nimic negativ! Bressanini a precizat că prezența calciului din apa potabilă menajeră nu contribuie la formarea pietrelor la rinichi, infirmând astfel teoria că apa de la robinet poate fi dăunătoare.
Potrivit Organizației Consumatorilor și Utilizatorilor (OCU), apa de la robinet este considerată mai bună decât apa îmbuteliată, nu doar în ceea ce privește prețul, dar și calitatea. Cu toate acestea, mulți consumatori preferă să cumpere apă îmbuteliată zilnic. Această preferință poate fi atribuită gustului neplăcut sau durității apei de la robinet din zonele lor de reședință.