Parastasul și pomana sunt două tradiții creștine diferite, chiar dacă de multe ori sunt confundate. Acest lucru se întâmplă pentru că parastasul și pomana sunt organizate de multe ori în aceeași zi. Află care este diferența între cele două ritualuri creștine și care este semnificația lor, notează Libertatea.
Ce este parastasul și ce este pomana Atât parastasul, cât și pomana sunt două tradiții religioase pe care familiile celor care trec în neființă le organizează pentru a comemora persoanele decedate. Parastatul este slujba religioasă care se oficiază în biserică pentru pomenirea celor morți. Pe de altă parte, pomana reprezintă hrana și bunurile care sunt dăruite de familie sau de către cei apropiați, pentru sufletul celor decedați. De obicei, după orice parastas se pregătesc și alimente pe care familia le va oferi de pomană, pentru sufletul decedatului. Pomana poate avea loc la biserica, acasă sau, mai nou, la un restaurant. Ce semnificație are parastasul Numele de parastas vine din limba greacă şi înseamnă a mijloci, a sta în locul cuiva. Potrivit tradiției creștine, numele vine de la faptul că noi, cei vii, mijlocim către Dumnezeu pentru cel mort. Parastasul se face, așadar, în speranţa că Dumnezeu, pentru jertfa noastră plină de iubire şi pentru rugăciunea făcută de cel care primeşte darul, va ierta păcatele pe care cel mort le-a făcut în decursul vieţii sale. Tot potrivit tradiției, când cineva primeşte ceva slujit la Biserică sau acasă, el spune, pentru cel mort: Dumnezeu să-l ierte sau Bogdaproste. Bogdaproste înseamnă slăvit să fie Domnul.
Când se face parastasul Slujba de parastas se oficiază atât în ziua înmormântării, cât și în anumite zile din an, fie când se comemorează persoana decedată, fie în zilele în care se comemorează toate persoanele trecute în neființă, zile cunoscute ca și zile de pomenire a morților sau chiar Sâmbăta morților. În fiecare din sâmbetele Postului Mare, pentru cei decedați după sărbătoarea Sfintei Învieri din anul precedent, rudele „poartă capetele”, adică fac pomeniri pentru sufletul acestuia, aducând la biserică prescuri (capete), coliva și vin. Preotul, cu acest prilej, săvârșește slujba parastasului. Conform Bisericii Ortodoxe, parastasul se face la anumite perioade după deces, astfel: la 3 zile după deces, în cinstea Sfintei Treimi și în amintirea Învierii Domnului în cea de-a treia zi. Potrivit credinței creștine, începând cu ziua a treia, sufletul trebuie să treacă şase zile prin rai, însoţit de 7 îngeri buni, ca să vadă toate frumuseţile raiului. la 9 zile după deces, în amintirea ceasului al nouălea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul. parastasul de 40 de zile, în amintirea Înălţării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Înviere, “pentru ca tot aşa să se înalţe şi sufletul răposatului la cer“ La 3, 6 și 9 luni, în cinstea Sfintei Treimi parastasul de 1 an, după exemplul creştinilor din vechime care în fiecare an prăznuiau ziua morţii martirilor şi a sfinţilor, ca zi de naştere a lor pentru viaţa de dincolo. În fiecare an, până la 7 ani de la moarte. parastasul de 7 ani.
Când se fac parastase colective Pe lângă zilele în care se face parastas individual celor decedați, Biserica Ortodoxă are și alte zile fixate în care se fac parastase colective și anume: Moșii de iarnă Moşii de vară Moşii de toamnă Moșii de Florii sau Sâmbăta lui Lazăr 6 august, Schimbarea la Față a Domnului și Probejania Paștele Blajinilor sau Paștele Morților Înălțarea Domnului sau Moșii de Ispas Ziua Hramurilor Bisericești Când nu se fac pomeni și parastase în cele 12 zile dintre Nașterea și Botezul Domnului De la Lăsatul secului de carne până la sâmbăta întâi din Postul Mare, sâmbăta Sf. Teofan Din sâmbăta Floriilor până în Duminica Tomii La praznicele împărătești sau sărbători mari. În timpul Postului Mare nu se face parastas în zilele de rând (luni, marți, miercuri, joi, vineri), deoarece în aceste zile nu se face Liturghie obișnuită sau deplină. Cum se face parasastul Dacă ziua parastasului pică în zi de post, pentru ca acesta să fie primit trebuie neapărat ca bucatele împărțite să fie de post, chiar dacă acestea nu erau pe placul răposaților. Dacă se întâmplă ca ziua comemorării celui răposat să pice într-o zi în care nu se fac parastase, atunci trebuie să avem grijă ca pomenirea să aibă loc întotdeauna înaintea datei.
entru orice parastas, familia decedatului trebuie să aducă la biserică o colivă, colaci sau prescuri, vin, lumânări, tămâie și cărbuni pentru tămâie. Obiceiul de a împărți un anumit număr de farfurii, pahare, linguri – 6, 12 sau 24 – nu are legătură cu preceptele ortodoxe. Este doar o datină pe care poți să o respecți sau nu, după cum îți permit timpul și bugetul.
SURSA: Libertatea
