Polițiștii Inspectoratului de poliție Drochia în comun cu ofițerii Direcției Nord a INI au reținut patru bărbați din Drochia, cu vârste cuprinse între 23 și 30 de ani, la scurt timp după ce aceștia au săvârșit un atac tâlhăresc în localitatea Petreni, raionul Drochia, scrie politia.md
La 5 februarie curent, polițiștii au fost sesizați de proprietarul unui depozit, care a comunicat că, persoane necunoscute, în jurul orei 01:00, au deteriorat un perete și au pătruns în interiorul depozitului în care se păstrau semințe de floarea soarelui, de unde au sustras peste 1500 kg.
Paznicul depozitului, un bărbat de 49 de ani, i-a surprins pe făptași în flagrant, în timp ce încărcau semințele în saci. Fiind indignați de apariția paznicului, aceștia l-au atacat aplicându-i multiple lovituri pe diferite părți ale corpului, apoi l-au legat și l-au târât pe malul unui râu din adiacentul depozitului, unde și-au continuat acțiunile violente, inclusiv amenințându-l cu moartea. După ce l-au maltratat, suspecții au lăsat victima să zacă acolo legat și au plecat. În urma măsurilor de investigații întreprinse de polițiști, la scurt timp suspecții au fost identificați și reținuți pentru 72 de ore. Aceștia nu sunt la prima abatere, anterior fiind judecați pentru diferite infracțiuni.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală în cadrul căreia urmează a fi stabilite toate circumstanțele. Menționăm că, în urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au depistat și ridicat 15 saci cu semințe de floarea soarelui, dar și automobilul de marca Nissan, cu care s-ar fi deplasat persoanele bănuite în timpul comiterii infracțiunii.
Conform legii penale, pentru tâlhărie persoanele vinovate riscă închisoare de la 10 la 12 ani
Scrieti va rog în articol ce s-a întîmplat cu adevărat nu ca au furat, menționați ca au bătut paznicul în stare gravă care nu se știe cît timp va mai trai ca comentează lumea aiurea
Au lăsat omul pe viață invalid și li se da numai 10 sau 12 ani……unde este dreptatea