La întâlnirea scriitorului Arcadie Suceveanu cu elevii de la liceul ”Constantin Stere” din Soroca, am profitat de câteva minute pe care scriitorul le-a avut libere, între două întâlniri cu elevii de la clasele primare și cu cei de la liceu. Deși pregătisem o listă cuprinzătoare de întrebări, de la copilărie sa până la activitatea scriitoriceasca, răgazul scurt de doar 4 minute, mi-au permis să adresez doar trei din cele opt întrebări. Oricum îi mulțumesc scriitorului pentru bunăvoința cu care mi-a răspuns, iar eu rămân optimistă, că voi găsi un alt prilej pentru a-i adresa și restul întrebărilor.
Toți venim din copilărie, cum a fost copilăria dumneavoastră?
”Copilăria mea a fost marcată de lipsuri materiale pentru că așa au fost timpurile și noi acasă eram cinci copii și doi părinți, n-am fost răsfățați sub aspect material. În schimb, am avut o copilărie într-un sat, Suceveni, prin care curge un râu Siret și din pragul casei mele se vede icoana Carpaților care îmblândă trecerea spre Putna. Am avut o copilărie plină de jocuri frumoase, inventive, unele inedite, de care îmi amintesc cu mult drag și acum”.
Despre tradițiile din satul său natal Suceveni, poetul vorbește cu mult drag și dor, amintindu-și cu nostalgie de vremurile de odinioară, de consătenii săi, bărbați și femei pricepuți la tot felul de meșteșuguri.
”Ceea ce îmi mai amintesc din copilărie sunt tradițiile noastre românești de acolo din Bucovina. Era o mare bucurie, în preajma sărbătorilor de iarnă, de exemplu, pregăteam urături frumoase, se făceau și spectacole spre exemplu acesta popular ”Irozii”, se umbla cu steaua. De sărbătorile de Paști, trei zile cântau clopotele bisericii noastre, o biserică ca o catedrală foarte mare. Iată, domnul director Vasile Baș se afla, cred că, la 100 de metri de biserică. Și noi copiii mergeam și trăgeam clopotele. Apoi ciocneam ouă roșii, gospodinele din satul nostru și acum sunt mari meșterițe în încondeierea ouălor de Paști, având niște figuri foarte interesante. Oamenii din Suceveni sunt foarte buni lucrători, meșteri în lemn, mai fac și porți extraordinare, case minunate, dar gospodinele, inclusiv mama mea, a țesut lăicere, covoare, scorțare, scoarțe mari și foarte complicate, pânză de in. Câte ceva a mai rămas, s–a mai păstrat, însă multe lucruri s-au pierdut din păcate”.
–Care a fost prima dumneavoastră poezie de la care a început totul?
-Nu-mi amintesc prima poezie pe care am scris-o, pentru că s-au pierdut toate, în schimb îmi amintesc, elev fiind, prima poezie pe care am publicat-o în ziarul nostru ”Zorile Bucovinei”, regional, singurul ziar de limbă romana de pe atunci, se numea ”Din pădure viorele”, dedicată mamei mele.
–Consider că rolul unui scriitor pentru copii este în primul rând acela de pedagog. Ce valori încercați să transmiteți prin creațiile dumneavoastră?
Este foarte adevărat pentru că eu ”am morbul ăsta”, fiind pedagog în mine, după absolvirea Universității din Cernăuți, am fost cinci ani profesor la școala Horbova de lângă Herța și sigur că mi-a plăcut lucrul acolo. Întotdeauna am o nostalgie pentru școală și prețuiesc foarte mult lucrul pedagogic. Relațiile mele cu școala nu s-au întrerupt niciodată și prin scrisul meu asta fac de fapt, cultiv ceea ce se cultivă în învățământ. Cizelăm conștiințe, suflete, sentimente, asta fac profesorii și până la urmă o fac prin alte mijloace, prin cuvântului artistic și scris Doamne!
