Candidez la funcția de președinte pentru că aceasta, de fapt, este vacantă de mulți ani și avem nevoie de un președinte dedicat poporului, care să ia decizii curajoase, corecte și drepte pentru oameni, chiar dacă asta ar însemna pierderi politice sau electorale. Nu candidez împotriva cuiva, ci pentru a da Moldovei un lider care să fie prezent pe agenda problemelor interne, un președinte al oamenilor, nu al intereselor de partid.
Am revenit în țară după ani petrecuți în străinătate, pentru că doar de aici, de acasă, putem schimba lucrurile în bine. Vreau să particip la aceste schimbări împreună cu voi, pentru ca moldovenii să-și poată reîntregi familiile și să trăiască decent aici, în Moldova.
Am creat împreună mișcarea Demnitate și Adevăr pentru a da o șansă acestei țări, dar speranțele noastre au fost compromise de cei care au preluat puterea. Cei care au învățat din guvernările oligarhice nu au reușit să facă nimic timp de patru ani, iar moldovenii continuă să plătească prețuri exagerate la gaz, în timp ce diferențele de bani ajung în buzunarele unor oficiali corupți.
În 2022, sub guvernarea PAS, am avut cele mai mari creșteri de prețuri din istoria țării, iar datoria internă și externă a ajuns la 113 miliarde de lei. În loc să vedem investiții în infrastructură, educație sau sănătate, vedem cum acești bani dispar prin offshore-uri. Copiii și nepoții noștri vor trebui să plătească aceste datorii nesăbuite.
Moldova este în colaps economic, iar sărăcia absolută a crescut de la 21% la 34% în doar trei ani. În loc să ne ajute să ne revenim, guvernarea actuală a dublat datoria țării și ne-a făcut mult mai săraci. Peste 220.000 de moldoveni au părăsit țara în ultimii trei ani, iar Moldova riscă să devină o țară populată doar de cei care profită de pe urma corupției.
Candidez pentru a aduce ordinea, dreptatea și bunăstarea, cei trei piloni fundamentali pentru ca cetățenii să trăiască în siguranță și demnitate în propria lor țară. Voi lupta cu toată forța împotriva sărăciei și corupției, fiind un președinte dedicat valorilor, tradiției și familiei.
Programul meu este realist și are la bază industrializarea puternică a economiei și investiții, pentru a asigura bani pentru pensii, salarii, educație și sănătate. Campania mea este despre prezent și despre soluțiile necesare pentru a rezolva problemele reale ale oamenilor.
Nu mă veți vedea făcând gesturi populiste, ci mă voi concentra pe interacțiunea cu voi, pe dialogul sincer și constructiv. Vreau să planificăm împreună viitorul țării noastre și să ne asigurăm că Moldova este un loc în care fiecare cetățean poate trăi demn și prosper.
Vă mulțumesc și cu Doamne ajută!
Publicitate Electorală achitată din fondul electoral!