Din an în an, în domeniul educației tot mai multe locuri rămân vacante. Deși mai puțini decât sunt așteptați, tinerii pedagogi revin în sate și în orașele din raioane pentru a contribui la educarea noilor generații de copii. În ajunul unui nou an școlar, ne-am propus să vă prezentăm câteva istorii ale pedagogilor din raionul Soroca, pentru a descoperi împreună motivele din care și-au ales această profesie și să vedem cum s-au adeverit așteptările lor profesionale, după ce au gustat din această “bucată de pâine” dulce-amăruie.
− Anastasia Gavaziuc, de cât timp ești profesoară de geografie la LT “Aleksandr Pușkin” din Soroca?
− Nu de mult timp lucrez, m-am angajat în luna ianuarie. Aveam puține ore de geografie cu elevii de gimnaziu. Mai înlocuiam profesorul de artă plastică. Anul acesta deja am mai multe ore, chiar am o sarcină didactică mai mare, care include ore de geografie la gimnaziu și liceu. Mai am o oră la alegere, educație ecologică în clasa a XII-a, și am ore la educația tehnologică în câteva clase.
− De baștină ești din orașul Soroca?
− Nu. De baștină sunt din orașul Edineț, dar am venit la Soroca după ce m-am căsătorit, soțul fiind originar din Soroca.
− Te-ai visat profesoară în copilărie sau adolescență?
− Nu. Nici nu mă gândeam că voi fi profesoară, dar în clasele liceale, când era pusă întrebarea unde să-mi continui studiile, alegerea era între domeniul economiei sau ceva pentru suflet, mai interesant decât cifrele. Așa am ales geografia, pedagogia.
− Dar în ce domeniu te vedeai în copilărie?
− În domeniul culturii. Îmi plăcea să evoluez pe scenă, în fața oamenilor. Practicam dansurile de prin clasa a VI-a și îmi plăcea foarte mult.
− Cumva, plăcerea de a fi în fața unui public se realizează și în profesia de pedagog, or apari zilnic în fața discipolilor.
− Da, așa este.
− Care sunt cele mai memorabile momente din anii de studenție?
− Au fost niște ani foarte frumoși, în care am avut multe experiențe frumoase, mi-am făcut multe cunoștințe noi, din toate colțurile țării. Mai greu era în primul semestru din primul an din cauza limbii de studiu, deoarece eu am absolvit liceul cu predare în limba rusă, vorbeam doar în rusă și când am venit la universitate eram înmatriculată în grupă de limba rusă. Însă peste o săptămână ni s-a spus că grupa rusă nu va fi pentru că sunt puțini studenți, astfel trebuia să aleg altă specialitate în limba rusă sau geografia pe care am ales-o, dar în limba română. Am decis să aleg geografia cu predare în limba română. Alte profesii nici nu doream.
− Te-a speriat această situație?
− Nu prea, dar conștientizam că îmi va fi mai greu în comparație cu alți studenți. În orice caz, contează cunoștințele pe care le acumulezi, dar aceasta era și o oportunitate de a studia limba de stat. Aici au început problemele, unii profesori credeau că, dacă eu sunt vorbitoare de rusă, înseamnă că voi învăța rău, că nu voi înțelege nimic din ceea ce ei predau și voi nu susține examenele, tezele ca alți studenți, la prima sesiune. Am avut parte însă și de pedagogi care m-au susținut foarte mult: prodecanul Vitalie Sochircă, profesor de geografie fizică, geografia resurselor naturale, Natalia Odoleanu, Sergiu Baciu, Tatiana Nagacevschi, Marcel Revencu și alții. Când vezi pedagogi a căror manieră de a petrece o lecție îți place, îți place cum sunt în viața de zi cu zi, atitudinea lor, comportamentul, atunci îți place și obiectul pe care îl predau, ei te inspiră să lucrezi în domeniul acesta și să înveți mai bine.
La a doua sesiune deja aveam note mai bune și profesorii au înțeles că trebuie să pună notele după cunoștințe, nu după alte criterii. Asemenea persoane m-au ajutat foarte mult să trec peste momentele mai grele și să pun accentul pe studii.
− Este importantă implicarea, susținerea pedagogilor în situația în care te-ai pomenit? În cazul în care ți-ai asumat niște decizii complicate, ai frică de provocările care apar etc.?
− Desigur. Profesorul Sochircă este unul dintre puținii care la finalul lecției întreba: ai înțeles totul sau să-ți traduc ceva? Și asta m-a ajutat mult. Unele noțiuni le traducea imediat, altele ulterior. Eu în toate caietele scriam pe câmpuri traducerea noțiunilor.
− Ce atitudine trebuie să aibă elevii față de notele pe care le primesc, în opinia ta? Contează nota sau cunoștințele?
− Atitudinea față de note este diferită la diferiți elevi. Sunt din cei care conștientizează că au nevoie de cunoștințe și muncesc în acest sens, iar notele sunt ca un plus, ei sunt bucuroși să primească o notă bună. Dar sunt și din acei indiferenți față de cunoștințe și pentru ei nu contează nici nota și nu-i poți speria cu o notă negativă. Le este indiferent. Dar sunt și dintre cei care luptă pentru note, asta nu este chiar bine, deoarece acum sistemul de notare este cu sutimi și o notă mai mică influențează nota generală. Dacă înainte notele se rotunjeau, de exemplu, cei care aveau media de 7,5 primeau nota rotunjită — 8. Acum nu. Totuși, contează nu notele, dar cunoștințele. Ei sunt la etapa de dezvoltare generală, dacă nu se vor strădui acum, le va fi și mai greu. Antrenarea creierului e ca în sport, dacă nu faci antrenamente permanent, pe urmă nu poți obține careva rezultate. Nu poți învăța în clasa a XII-a și să ai rezultate frumoase când nu ai învățat toți anii la rând.
− Liceul ”A. Pușkin” este, practic, primul tău loc de muncă. Cum te-ai acomodat în colectivul profesoral deja format?
− Foarte bine! Nici nu mă așteptam. Nu știu de ce, dar credeam că noii colegi, colectivul nu mă va primi și îmi va fi greu. Dar m-am mirat plăcut că a fost totul bine și am o relație frumoasă cu colegele mele. Asta mă bucură și chiar mă ajută să mă implic mai bine în lucru.
− Dar relația cu elevii ai construit-o ușor?
− Cu majoritatea ușor, deoarece ei văzând că sunt tânără parcă simt o legătură între noi, aceeași energie. Sunt câțiva copii mai greu de abordat, poate încă nu am găsit acea cheiță pentru ca să ne împrietenim sau să am un comportament deosebit pentru dânșii, ca să-i pot motiva să învețe. Dar îmi place să lucrez cu copiii.
− Ai regretat vreodată alegerea profesiei?
− Nu. La început îmi făceam puțin griji, mă gândeam, dacă voi putea găsi un loc de muncă pe specialitate aici, în oraș. Eram în concediu de maternitate și tot mă gândeam, dar când a plecat fiica la grădiniță, am căutat și am găsit un loc de muncă.
− Aspectul financiar te-a preocupat atunci când ți-ai ales profesia?
− La început m-a preocupat mai puțin, pentru că vroiam să mă ocup de ceea ce-mi place. Totuși, dacă primești un salariu mai mare te bucuri, iar dacă nu-ți ajung banii pentru cele necesare, deja nu îți este a lucra.
− Pentru ce ajunge salariul tău în familia voastră din trei persoane?
− Pot vorbi despre salariul de până acum, care era mai mic, deoarece din septembrie încă nu l-am primit. Nu pot spune că puteam să-mi permit foarte multe. Spre exemplu, achitam servicii: electricitatea, gazul, telefonul… și puțin, foarte puțin, îmi rămânea pentru mâncare. Dacă aș fi lucrat doar eu în familie, nu ne ajungea decât pentru servicii, dar lucrează și soțul.
− Ai fost tentată vreodată să pleci peste hotare, cum pleacă mulți alți conaționali de-ai noștri, inclusiv pedagogi?
− Nu. Nu am vrut niciodată. Sunt legată de Moldova și nici nu vreau să merg să lucrez niciodată în altă țară. Vreau să lucrez aici, la noi. Parcă m-ar speria gândul să merg să lucrez peste hotare, să nu știu pe nimeni.
− Totuși, fenomenul migrației există în societatea noastră și vreau să știu dacă îl simți și cum îl simți din postura de pedagog?
− Se observă și la elevi acest fenomen. Cei cu părinți acasă se pregătesc constant, permanent, sunt mai responsabili. Iar acei care au părinții plecați, nu pot spune că au o atitudine serioasă față de învățământ. Noi, profesorii, din partea noastră îi motivăm să învețe, dar oricum se vede lipsa părinților, iar elevii încă nu pot singuri să fie responsabili față de obiectele de studiu, chiar și dacă sunt în clasa a VI-a, a VII-a, au nevoie de cineva care să-i pună la lucru, să-i ajute, să-i controleze.
− Dar din punct de vedere psihologic, care este situația?
− De asemenea se simte. De exemplu, eu întreb, de ce nu te-ai pregătit pentru lecții?, și îmi răspunde: nu avea cine să mă controleze. La întrebarea unde e mama, îmi răspunde că e plecată peste hotare de trei luni și de mai multe ori amintește acest fapt sau mai spun că nu pot să-și pregătească lecțiile pentru că stau cu bunica. Se simte că au nevoie de grijă, mai ales din partea mamei, mai ales băieții.
− Elevii claselor mari se consultă cu tine despre alegerea profesiei?
− De obicei, ei discută asta cu diriginții la tema orientarea profesională, când află ce universități sunt, care sunt domeniile, specialitățile la care pot aplica și atunci ei aleg unde să studieze în continuare.
− În opinia ta, ce criterii stau la baza alegerii profesiei, astfel ca omul să fie fericit și împlinit?
− Să fie profesia pe placul și după capacitățile persoanei. Dacă profesia ne place, dar nu putem face față, asta nu ne va aduce multă fericire. Și cei care aleg profesia nu după plac, tot nu fac bine. În primul rând, trebuie să îți placă domeniul pe care îl alegi și munca pe care o faci.
− Întrebam și de alți colegi și te întreb și pe tine, cât durează ziua de muncă a unui pedagog?
− Putem spune că ziua de muncă a unui pedagog nici nu se termină. Mai ales la începutul anului avem de completat multe proiecte, planificări, tot felul de hârtii care ne iau mult timp, încât nu-ți mai rămâne timp să te pregătești pentru lecțiile de a doua zi. În loc să cauți ceva interesant, informații, ca să proiectezi o lecție interesantă, tu trebuie să lași asta pe planul doi.
− Ce ai schimba la nivel de lege sau de regulamente referitor la obligațiile de serviciu ale pedagogului?
− Aș dori să existe în școală o secretară care ar ajuta profesorii cu completarea proiectărilor de lungă durată. Să tapeze, să formeze…, nu numai noi să facem asta, mai ales că facem multe lucruri în zadar, transcriem din curriculă pe alte foi acest material. Dublăm și suntem obligați să facem asta, la nivel de țară. Pentru ce să cheltuim timpul nostru? În loc să pregătim o lecție mai interesant, cheltuim timpul în zadar.
− Când sunt mai receptivi elevii la lecții?
− Copiii sunt receptivi și le place când le punem întrebări legate de viața lor. Dacă putem arăta legătura dintre obiectul lecției și impactul asupra vieții lor, atunci ei devin foarte interesați, activi, răspund cu plăcere și își împărtășesc opiniile.
− Cum te recreezi, cum petreci timpul liber?
− Ieșim la plimbare în natură cu familia sau ne întâlnim cu oameni dragi. Dar timpul liber e foarte puțin. Lectura mai mult ține de literatura de specialitate, filme foarte rar, televizorul aproape deloc nu-l privim. Știrile le citim pe internet. Îmi place să dansez și câteodată o învăț pe fiica mea unele mișcări de dans.
− Cum vezi domeniul învățământului în Republica Moldova peste cinci, zece ani?
− Eu cred că situația se va agrava, din cauza schimbărilor care acum se produc, din cauza notelor și materialului. Elevii văd că note nu se pun, dar se pun descriptori, calificative și se gândesc că nu le mai trebuie să învețe, că oricum note nu se pun și chiar dacă ei nu fac nimic, oricum vor trece clasă.
− Astfel, elevii sunt nemotivați să învețe mai bine, crezi?
− Da. Totodată, s-a cam simplificat materia. Unele teme le-au scos din clasa a V-a și le-au pus în clasa a VII-a, din a VII-a le-au scos și le-au pus în a VIII-a…, dar deja din clasele următoare ei trebuie să susțină examene după aceste teme și le rămâne puțin timp să exerseze acest material, pentru că ei încep să-l învețe târziu. Dar mai mult afectează calificativele. Cu acest calificativ “suficient”, oricât ai răspunde, e suficient și dacă nu răspunde nimic, nu-i poți pune “insuficient”, tot e “suficient”. El este nemotivat, mai ales acel care învață și mai rău. Note negative nu există.
− Zi-mi trei motive pentru care și alți tineri să aleagă domeniul pedagogic.
− Comunicarea cu tineretul; dacă le place — să vină în pedagogie, dacă nu — nu; al treilea?… E grea întrebarea.
− Mulțumesc pentru interviu.
