Ana BEJAN: „Femeile sunt agenți siguri ai schimbării!”

0
57

Recent, la Soroca au avut loc două seminare importante care vizează doamnele în diversitatea activităților lor și în perspectiva participării reprezentantelor sexului frumos în procesele ce au loc în societate, inclusiv în procesele politice. La aceste seminare a participat și doamna Ana Bejan, care de data aceasta va răspunde la întrebările redacției, în calitate de formator local.

Doamnă Ana Bejan, explicați într-un mod explicit despre ce seminare este vorba, cine au fost participanții și care a fost scopul lor?
− Unul din seminare, „Integrarea dimensiunilor de gen în politicile publice”, a fost realizat de Asociația Obștească „Gender-Centru”, în parteneriat cu Clubul Politic al Femeilor 50/50, finanțat de Guvernul Suediei, iar scopul a fost încurajarea femeilor să se implice în viața socială și politică a comunității. Or, egalitatea de gen este o viziune a drepturilor omului. Pe de altă parte, problemele femeilor sunt globale, dar trebuie abordate la nivel local. Pentru a rezolva aceste probleme este deosebit de important ca femeile să fie implicate în guvernare.

Apropo, despre implicarea femeilor în procesele din societate se vorbește des, în ultima vreme, și de aici concluzia — problema este mai gravă decât ar părea la prima vedere...
− Cu siguranță este așa, fiindcă femeile sunt agenți siguri ai schimbării. Participarea activă a femeilor, de rând cu bărbații, este un element crucial al democrației și o condiție a bunei guvernări. De altfel, sunt domenii de activitate unde prevalează reprezentantele sexului frumos. Bunăoară, 6 din 10 angajați în comerț, activități hoteliere și restaurante sunt doamne și numai 3 din 10 angajați în funcții de înaltă calificare — conducători, manageri, funcționari publici și administrativi sunt doamne. Pe de altă parte, 7 din 10 angajați în educație și sănătate sunt doamne… Și dacă la primul seminar au participat primari, reprezentanți ai autorităților publice locale, consilieri locali și raionali, femei din APL și afaceri, mass-media, femei care vor candida în alegerile locale, al doilea seminar a avut genericul „Femeile din grupurile subreprezentate: sporirea calității alegătoarelor prin abordarea diverselor probleme la întâlnirile cu candidații/ele la alegerile locale 2019”. De altfel, cine face parte din grupurile subreprezentate? Șomerele, femeile cu dizabilități, femeile-rrome, mamele cu mulți copii sau cu copii bolnavi. La acest seminar au participat 29 de persoane, inclusiv din grupul „pensionare” — 8, din grupul „persoane cu dizabilități” — 5, din grupul „mamă singură, cap de familie” — 2, din grupul „mamă cu mulți copii” — 1, din grupul „persoane-rrome” — 2, din grupul „femei casnice” — 3, din grupul „ziliere” — 2, din grupul „angajate în poliție, asistente sociale, APL, mass-media” — 4 persoane.

Clubul politic al Femeilor „50/50” a fost creat 20 de ani în urmă și are ca scop promovarea și apărarea intereselor sociale și politice ale femeilor. Din componența Clubului fac parte femei de diferite vârste, interese, statut social, din diferite localități ale Republicii Moldova. Președinta clubului este doamna Ecaterina Mardarovici.

Cine și-a asumat rolul de formatori?
− Primul seminar a fost realizat de două formatoare de nivel republican, cu o vastă experiență în domeniu, și anume: Olga Nicolenco și Tatiana Șaptefrați și subsemnata, formatoare locală. Cel de-al doilea seminar, cu participarea femeilor din grupurile sub-reprezentate, a fost ghidat de formatoare de nivel republican, profesoara Loreta Handrabura și de formatoarele locale Ludmila Talmazan și subsemnata.

Considerați că scopul propus la aceste seminare a fost atins și că suntem în drept să așteptăm schimbări în acest domeniu atât de sensibil?
− Cu siguranță, întotdeauna există loc pentru mai bine, dar sper că aceste seminare au fost utile pentru doamnele participante și că acestea vor fi mai active în procesele sociale și politice din comunitate. Or, formatoarele au abordat probleme specifice femeilor din grupurile sub-reprezentate, de exemplu, în cazul întâlnirilor electorale cu candidații. Femeile au fost îndemnate să se implice în toate procesele care au loc în societate și să se integreze mai activ în comunitate.

Femeile sunt agenți siguri ai schimbării. Participarea activă a femeilor, la rând cu bărbații, este un element crucial al democrației și o condiție a bunei guvernări.

Vă mulțumesc pentru interviu.
− Vreau și eu să mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în desfășurarea cu succes a acestor seminare, începând cu formatoarele și organizațiile donatoare și terminând cu doamnele care au răspuns afirmativ la chemarea noastră…


Articolul precedentProdus de Soroca: CRT DACIA
Articolul următorProdus de Soroca: Tarlev & Co SR
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.