Anul 2017 s-a sfârșit fără să se fi împlinit cea mai mare obligativitate asumată în fața poporului de guvernarea unică și dominantă a Partidului Democrat. Iar obligația era să clarifice cine a furat Miliardul în 2014 și a provocat devalorizarea aproape în jumătate a monedei naționale în 2015. Nu era o promisiune electorală fără acoperire. Era o obligație luată deja după alegeri. O investigație asumată politic și pusă la punct la nivelul celor mai vizate instituții ale statului trebuia să ne clarifice care au fost instrumentele, actorii și beneficiarii furtului, persoane și acțiuni responsabile direct de noul val de sărăcie prăvălit peste capetele bieților cetățeni.
Întreg anul 2017 oamenii au așteptat rezultatele celui de-al doilea Raport Kroll. Legenda proferată în jurul evenimentului era că publicarea integrală va fi asigurată și el va face lumină deplină în cazul furtului. Și, iată că, odată cu sfârșitul anului a venit la Chișinău și Raportul Kroll. Dar, surpriză: Banca Națională dă drumul către lume o sinteză a raportului, nu raportul integral, precum promisese. Sinteza de 57 de pagini dă scheme, descoperă urme, developează amprente, dar nu dă nume; depersonalizează furtul. În sinteză apare un singur indiciu ce ține de persoane implicate – „grupul de firme Șor” – pe care opinia publică îl cunoștea încă din primul raport de investigație. La câteva zile de la publicarea sintezei nedumerirea opiniei publice atinge culmea. Presiunea îl scoate în față pe prim-ministrul Filip care vine cu o explicație trăsnită: „Dacă ar fi acum să facem publice toate numele care se găsesc în acest raport, eu vă asigur că 90% din aceste nume sunt oameni absolut onești, dar care pur şi simplu au fost în acest circuit. De aceea, nu pot fi făcute publice aceste nume”. Cu această frază Filip a incitat și mai mult opinia publică. Cunoaștem foarte bine părerea premierului susținută zilnic de un important segment mass-media din proprietatea liderului Partidului Democrat. Conform lor, în Republica Moldova există o singură persoană care poate fi considerată absolut onestă. Ea se numește Vladimir Plahotniuc. Potrivit acelorași surse, alte câteva nume care ar putea trece sub acoperirea acestui calificativ de excepționalitate ar fi însuși prim-ministrul Pavel Filip și, bineînțeles, președintele Parlamentului Andrian Candu – oameni din blocul de comandă a guvernării pediste. Să înțelegem că acești trei inși, plus alte câteva nume pe care le omitem acum din economie de spațiu, sunt persoanele vizate în Raport? Să fi determinat ele cenzurarea drastică a documentului anului 2017 – cel mai așteptat de societatea moldovenească?
Trucul lui Filip amintește de o șmecherie mai veche de care pe la mijlocul anilor 1990 a făcut uz fostul Președinte și fostul nomenclaturist sovietic Petru Lucinschi. L-a cererea insistentă a unor curente de opinii să se dea publicității numele foștilor agenți KGB, a colaboratorilor și informatorilor acesteia, Lucinschi a parat ritos cu fraza omului cunoscător: dacă facem acest lucru, Republica Moldova rămâne fără intelectualitate. Probabil, pentru că lista trebuia să înceapă cu numele lui, Lucinschi nu numai că a reușit de pe poziția prezidențială pe care o avea să potolească chemările la lustrație. El a pus o mare și grea pată pe întregul corp al elitelor intelectuale, amestecându-le de-a valma – cele stricate, informatoare și colaboraționiste, cu cele „absolut oneste”, vorba lui Filip. Ceea ce urmărea Lucinschi era să bage dihonia suspiciunii în mediul elitelor active, să le descurajeze pe cele care declanșaseră mișcarea de eliberare națională și la momentul respectiv dorea îndepărtarea efectivă de fostul imperiu, parcurgerea cât mai rapidă a zonei periculoase a tranziției. Lucinschi nu numai că a reușit să compromită intelectualitatea și să „înveșnicească” mlaștina tranziției. El a curățat drumul către putere a agenturii kaghebiste constituită într-o viguroasă coloană a cincea reprezentată de Voronin și discipolii lui pe linie directă de politică antinațională – Lupu, Dodon, Plahotniuc și alte persoane „absolut oneste”.
Conștient ori ba, dar Filip face uz de șmecheria trasă la indigou a lui Lucinschi: dacă predecesorul alinia în fața unei duzine-două de agenți KGB sadea o întreagă cohortă de intelectuali onești, pentru a proteja duzina ticăloasă, tot așa și Filip – construiește același zid de protecție în jurul unei duzine-două de hoți ai Miliardului, folosind de materie primă toată masa cinstită a oamenilor de afaceri din Republica Moldova. Acum, după dosirea numelor, cenzurarea Raportului și „explicația” lui Filip, toți businessmenii din Republica Moldova sunt pasibili de suspiciunea participării la furt. Cei mulți și onești, în egală măsură cu cei puțini și ticăloși. Ideea în cazul furtului Miliardului din zilele noastre, ca și în cel cu lustrația agenților KGB din zorii tranziției, se rezumă la simpla șmecherie, că lumea trebuie să se potolească, să nu ceară mai mult decât i se dă, să nu o caute pe dracu, umblând cu mofturi care pot să aducă atâtea prejudicii armoniei sociale, stabilității politice și financiare. Cum s-au găsit destule trâmbițe care să apere ideea renunțării la campania de purificare a intelectualității și, implicit, a clasei politice, în primul deceniu de independență, așa se vor găsi exponenți ai mediului de afaceri care vor sări azi ori mâine în susținerea trecerii în surdină a furtului secolului. Pentru asta există un prim-ministru care să iasă la rampă cu „explicații” trăsnite și un întreg arsenal mediatic de potolire a aspirațiilor de cunoaștere a adevărului.
Suntem la faza când cei interesați să nu se cunoască multe, ori chiar nimic esențial din ceea ce ar putea să se constituie într-un dosar serios de investigare a furtului, încearcă să schimbe registrul tematic al dezbaterilor publice. Alegerile din 2018 impun depășirea grabnică a subiectului, mușamalizarea scandalului, convertirea furtului în ceva abstract, poate chiar în ceva bun pentru propria imagine – într-o cauză de „lupta eroică” și veșnică a guvernării „absolut oneste” contra dușmanilor stabilității statale.
În Republica Moldova întorsătura este posibilă în condițiile statului capturat din creștet până-n talpă. Procedura este pornită și o putem vedea pe exemplul evoluției politice a două personaje, intrate și ele în categoria „filip-ianică” a celor „absolut oneste”, de îndată ce se bucură de libertate și continuă să activeze sub protecția guvernării.
Primul personaj este legendarul Iurie Leancă, fostul simplu prim-ministru al Republicii Moldova. Atât în cazul concesionării ilegale a Aeroportului, cât și în cel al extragerii Miliardului, Leancă are un rol absolut deosebit. Recenta numire a lui în postul de viceprim-ministru este mai mult decât un refugiu politic, este o oploșire din calea mâniei oarbe a Justiției, dar și o recunoaștere a „meritelor” lui deosebite în fața patronului. Leancă a jucat un alt rol deosebit în alungarea și înlocuirea lui Ghimpu în coaliția de guvernare, gest prin care Plahotniuc și-a putut mulțumi și apropia de interesele sale impostura Dodon. După ce a fost scos din mlaștina urât mitositoare a Parlamentului și ridicat pe o orbită imaculată europeană în Guvern, Leancă are ordinul să convingă partenerii de dezvoltare că om politic mai curat ca Plahotniuc și ca el în Republica Moldova nu există, precum nu există forță mai europeană ca Partidul Democrat și apendicele politic pe care îl reprezintă. Misiune imposibilă în condițiile în care detergentul Plahotniuc în loc să curețe, murdărește mai tare. Dar, încercarea vină n-are.
Personajul al doilea este Ilan Șor, cel care în raportul Kroll figurează în combinația de cuvinte, „grupul de firme Șor”.Raportul sugerează că pe gâtlejul acestei combinații s-au prăpădit miliardele de dolari din sistemul bancar. Urmele lui Șor sunt atât de mari și de evidente încât nu au putut fi ascunse în niciun fel de „gestionarii” din Guvern ai raportului. Nici măcar Justiția moldovenească nu a putut să evite condamnarea escrocului într-un dosar legat de spălarea banilor. Adevărat că spălarea de păcate a lui Șor și protejarea lui de la o sentință definitivă de executare se face în alt regim decât cel aplicat în favoarea lui Leancă. Cât timp dosarul Șor nu a ajuns pe masa instanței superioare și confirmarea sentinței de condamnare „întârzie” din cauza traducerii lui din limba română în cea pe care o vorbește condamnatul, Șor desfășoară o vastă „activitate politică” în cadrul „Partidului Șor”. Nu este o activitate obișnuită. Ca și în domeniul finanțelor, în politică Șor are stilul sau inconfundabil, dar și incompatibil cu legea. Cu banii proveniți de la „grupul de firme Șor”, individul extrage sprijin politic din sărăcia rămasă în urma marilor lui furturi de miliarde. În localitățile unde colcăie sărăcia, el deschide magazine așa zise, sociale, purtând numele partidului său, repartizează contra sprijinului politic promis carduri pe care sunt trecute anumite sume pe care beneficiarii le pot transforma în alimente în același „magazin social” al Partidului Șor. În termeni juridici această activitate contravine Codurilor Penal și Electoral, Legii Partidelor Politice, altor legi și se numește coruperea electoratului. Comisia Electorală Centrală, Ministerul de Interne și alte organisme și organe „interesate” au reacționat la câteva sesizări, dar, culmea, nu au găsit vreo abatere. E bine când instituțiile care veghează legea sunt oarbe, în sensul imparțialității, dar atunci când ele sunt oarbe în sensul obedienței în fața unui patron politic, acest lucru este o catastrofă.
Astfel, catastrofa Șor este atent protejată de guvernarea pedistă și lăsată să se târască zi de zi și centimetru cu centimetru până va ajunge în toamna anului viitor la adăpostul imunității juridice al mandatului de deputat. Cum o va face nu contează, atât timp cât Legea poartă zăbala lui Plahotniuc și a clientelei lui. Dacă până atunci e prea departe, în folosul lui Șor și a escrocilor de tot felul sunt puse pe linia de așteptare proiecte de legi de amnistie ori scoaterea impunității în cazul operațiunilor bancare. Parlamentul protector nu va lăsa să se piardă în întunericul temniței „talentele” aducătoare de mari profituri grupării politice de la guvernare.
Publicarea sintezei ultimului Raport Kroll, punerea la adăpost a numelor celor implicați în marea escrocherie, dar și felul cum sunt protejate figurile care se fac vinovate de subminarea economiei naționale, confirmă o dată în plus că Republica Moldova este guvernată de o grup criminal organizat. În tot ce face și cum procedează vis-a-vis de marile dosare ale anului 2017 și nu numai, Guvernarea a ținut să nu se facă lumină în marile escrocherii și a demonstrat dispreț total față de chinurile cetățenilor. Concluzia care se cere este că beneficiarul final al furtului este Partidul Democrat și stăpânirea lui. Nu o spunem noi, o arată faptele acestei grupări.
Valeriu Saharneanu.
