Alina Muzîca, la cei 33 ani transformă pasiunea din copilărie în mici accesorii. A absolvit Universitatea Tehnică din Moldova și este singurul copil în familie. Fiind în concediul de maternitatev s-a plictisit să stea pe loc. Este pasionată de tehnica numită „mărgele din sticlă” încă din copilărie, dar numai după nunta sa, a hotărât să înceapă să lucreze manual.
„De trei ani, cu sezonul sosirii primăverii, confecționez mărțișoare căror încerc să le dau o altă viață prin mâinile mele. Cel mai ușor mărțișor se confecționeză timp de o oră, iar dacă este mai complicat atunci poate ajunge și la o zi. Nu mizez să caut idei pe internet, eu le am deja bine structurate în gând. Atunci când confecționez un mărțișor, mereu adaug încă de la sine ceva, ca să fie mai frumos. Primele mărțișoare erau în formă de butonieră și erau foarte simple. După care, am încercat și ceva mai sofisticat”, ne-a povestit Alina.
După ce a vândut primele mărțișoare, își făcea planuri mărețe pentru anul viitor, ca de exemplu – că va începe confecționarea noilor mărțișoare din luna septembrie. A participat la multe expoziții în școli și grădinițe cu lucrări de primăvară (de Mărțișor și Paște). Soțul și mama o susțin în ceea ce face, dar și prietenii care îi spun să continuie și să nu se oprească.
„Am încercat să confecționez multe tipuri de mărțișoare. Acum, le dau viață celor confecționate din mărgele cu furnitură și împletite în sârmă. Pe lângă mărțișoare am confecționat accesorii de păr pentru mirese de tip crenguțe, broșe diferite, dar de un an și jumătate mai practic un alt hobby. Planific să mă dezvolt într-o direcție doar, dar le vreau la siguranță pe toate. Am încercat mai multe, și-mi place tot ceea ce fac, și am realizat că mă dezvolt în toate direcțiile practicate, doar că nu-mi prea ajunge timp”, a mai spus Alina Muzîca.
Pe viitor are o dorință spre care tinde foarte mult. Dorește să-și întemeieze o proprie afacere cu decorațiuni pentru sărbători. Deja a încercat să bucure ochii unor prieteni amenajând sălile mici și zonele pentru fotografii. Își expune lucrările pe pagina de socializare instagram.com. Îi dorim realizări frumoase în toate planurile pe care și le dorește pe viitor.