Incă odată, cu multă răbdare, explic pentru toți cei care încă nu au înțeles nimic și continuă să dezvolte subiectul la nesfârșit – cabinetele de înfrumusețare/cosmetică nu fac parte din domeniul sănătății și activitatea lor nu este reglementată de Ministerul Sănătății.
Astfel, Ministerul Sănătății nu are nicio tangență cu activitatea acelui salon, unde, cu regret, s-a întâmplat tragedia. Aprobarea activității acestor saloane se face ca și în cazul altor afaceri – plăcintării, cabinete de manichiură, frizerii și oricare alte servicii pentru care e necesară doar o autorizare sanitară.
E haos, cum am mai spus, deoarece unii din ei își permit să facă ilegalități și să ofere servicii și proceduri care sunt medicale și pentru care nu au dreptul. Nu intră în atribuțiile Ministerului Sănătății să facă controale în acest sens.
Ce bine le cade unora la moara prostiei lor câte o tragedie ca să nu piardă ocazia să mă murdărească fără oprire. Dar în viața aceasta fiecare oferă ce poate: ei – murdărie non-stop pentru ca atâta pot; noi la minister – muncă cu dăruire pentru oameni: pacienți și personalul medical ca să le oferim condiții mai bune în instituțiile medicale, pentru că le merită și afară e demult sec.21, nu 20.
Pentru cetățeni – fiți vă rog atenți când mergeți la saloane, aflați dacă sunt centre de înfrumusețare obișnuite sau centre medicale. Doar centrele medicale oferă proceduri cosmetologice mini-invazive sau servicii de chirurgie plastică, cu Regulamente de activitate aprobate de minister.
Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră!