EU// Implicarea în monitorizarea energetică.

0
28

 Echipa Asociației Obștești „Colaborare”, implementatoarea proiectului „Eficientizare pentru buna educare”  împreună cu partenerii au organizat o masă rotundă cu toți directorii și șefii instituțiilor subordonate primăriei Cuconeștii Noi (Edineț), consilieri locali, persoane responsabile de la gimnaziul din localitate și Comitetul de Cetățeni. Scopul ședinței a fost de a elabora și aproba un sistem de monitorizare a consumului de energie, apă și combustibil pentru încălzirea instituțiilor vizate pe un termen de 6 luni.

Președintele A.O.„Colaborare”, Grigore Musteață, le-a vorbit celor prezenți despre importanța și necesitatea implicării cetățenilor în procesul de monitorizare a consumului de energie, apă și combustibil pentru încălzirea instituțiilor din teritoriu. Apoi, cei prezenți au fost îndemnați să se expună și să dea propuneri în privința sistemului de monitorizare a consumului energetic. Selectând cele mai relevante propuneri a fost aprobat un tabel unic de monitorizare a consumului de energie accesibil pentru toate instituțiile. La propunerea primarului și președintelui comitetului de cetățeni au fost selectate și numite cu consimțământul lor persoane responsabile de monitorizare și discutată metoda de transmitere a datelor echipei de implementare a proiectului.

AO„Colaborare” este beneficiara Programului de granturi locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Eficientizare pentru buna educare” în satul Cuconeștii Noi, raionul Edineț, regiunea Nord. Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Parteneriil proiectului pentru regiunea Nord sunt AO Pro Cooperare Regională și AO CASMED

AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.