Lilia Pilipețchi: Primarul nu trebuie să activeze la regim de pompieri

0
669

Alegerile generale locale sunt deja istorie, spiritele s-au calmat, iar în oraș se văd primele mișcări ale noii conduceri. După alegerea viceprimarilor, autoritățile municipale nu au decât să se apuce de treabă. Am decis să aflăm de la primarul Lilia Pilipețchi care sunt problemele ce necesită soluții prompte, dar și planurile de durată pe care și le face noua conducere a municipiului Soroca. Aflați despre toate din interviul cu doamna primar. (Începutul interviului îl găsiți AICI)

− La 5 decembrie, a fost prima ședință a noului consiliu. Care sunt, în opinia dvs., cele mai importante decizii adoptate?

− Numirea în funcție a viceprimarilor.

− Au fost aleși trei viceprimari. De ce era nevoie de trei viceprimari?

− Foarte multă muncă se cere, mult sacrificiu, atenție colosală la fiecare segment de activitate. Timp de două săptămâni, având zile de primire a cetățenilor, 70% din cetățeni sunt cu probleme ce țin de domeniul social. Eu contez mult pe doleanțele cetățenilor și atunci am repartizat toate domeniile și îmi rămânea domeniul asistență socială, educație, cultură și sport mai neorganizat. Analizând toate lucrurile, am ajuns la concluzia că am nevoie de o persoană responsabilă pe domeniul social.

− În același timp, domeniile enumerate de dvs. le-ați pus pe umerii celei mai tinere viceprimare, doamna Ojog…

− Suntem echipă și tot colectivul mergem mai departe. Echipa care a activat până în prezent în primărie o păstrăm, toate cadrele sunt bine pregătite, doar trebuie un om deasupra.

− Cum credeți, criticile care veneau de la cetățeni către foștii conducători ai orașului pentru că nu se reușeau multe lucruri în oraș se datorează și faptului că lipsea un viceprimar? Ar fi salvat situația dacă îl aveau?

− Sunt ferm convinsă de asta.

− Un viceprimar înseamnă un salariu în plus timp de 48 de luni cât durează mandatul de 4 ani, plus mașină de serviciu sau chiar și șofer. Se merită aceste cheltuieli?

− Primarul nu trebuie să activeze la regim de pompieri. Primarul adevărat trebuie să acționeze, să aibă un plan strategic pe câțiva ani de zile. Reieșind din planul strategic, organizăm planul anual. Și dacă este organizată o teză economică bine pusă la punct, atunci reușim cap în cap, le aducem pe toate cap-coadă în ordine, fără cheltuieli de prisos. Noi o să demonstrăm faptele și atunci o să concluzionați.

− Revin la obiectivul dvs. de a crea locuri noi de muncă și îmi amintesc că la ședința consiliului municipal, în urma comasării a două biblioteci și lichidării celei de-a treia, un loc de muncă a fost redus. Dereticătoarea a rămas fără muncă, a menționat Eugenia Railean, șefa CDI “Mihail Sadoveanu”. Cum se pupă asta cu obiectivul de a asigura oamenii cu locuri de muncă?

− Dumneaei este pensionată, la vârsta de 66 de ani cred că dorește de acum să se odihnească. În rest, tot personalul va fi păstrat.

− La ultima ședință a CO, doamna Ala Bordian, care a prezidat adunarea, a dat de înțeles că dvs. și colegii dvs. nu sunt satisfăcuți de activitatea unor servicii ale primăriei și că ar urma să ne așteptăm la unele remanieri. Este adevărată această presupunere?

− Cum a venit echipa noastră în primărie? Datorită dvs., a alegătorilor, care ați considerat că noi suntem cei mai buni, ceea ce înseamnă șapte ani de acasă, să fii bine informat, să ai respect față de tot ce te înconjoară. Și dacă ai venit într-un colectiv nou și începi cu bici-zahăr, bici-zahăr, ce se primește? Se stopează, se blochează activitatea primăriei. Nici sub o formă! Toată lumea în echipă merge înainte. Eu pun accent pe profesionalismul oamenilor, pentru mine contează activitatea primăriei, primăria trebuie să demonstreze oamenilor că lucrează pentru ei.

*Interviul integral îl găsiți în Observatorul de Nord (nr. 46) de vineri, 13 noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.