Dacă eu aș fi Maia Sandu…

0
277

Sunt convins că foarte mulți dintre Dumneavoastră, acei care au participat la alegerile prezidențiale de la 1 noiembrie și care așteaptă cu sufletul la gură deznodământului celui de-al II-lea tur de scrutin, s-au pus, măcar pentru o clipă, în locul doamnei Maia Sandu și au desenat în minte posibilele scenarii care ar putea face schimbarea sau ar lăsa lucrurile așa cum sunt. Când zic „în locul doamnei Maia Sandu”, am în vedere nu atât partea de fanfaronadă a situației — cele aproape 4 la sută din voturi în plus față de Dodon înseamnă mult, poate chiar mai mult decât ne-am putea imagina și este, implicit, motiv de bucurie sau chiar euforie, dar faptul cum să se procedeze mai departe pentru a nu da cu piciorul în succesul obținut și în șansa de-a dreptul istorică și cum să ducem la bun sfârșit ceea ce am început patru ani în urmă. În această ordine de idei, bineînțeles că m-am pus și eu locul doamnei Sandu, dar ceea ce veți citi mai departe este parte exclusivă a scenariului desenat de mine și nicidecum nu pretinde la un adevăr asupra căruia să aplece cineva urechea. Or, sunt convins că toată lumea care se interesează de fenomenul politic are planul lui de gestionare a situației.
De altfel, până a trece nemijlocit la propria viziune a ceea ce ar trebui să se întâmple, vreau să fac o retrospectivă a celor ce deja s-au întâmplat. Nu de alta, dar nu putem trece cu vederea scorul mic obținut de candidații de dreapta, dar și pasivitatea extremă a electoratului și aici de vină nu este pandemia sau vântul și ploaia care au bântuit în acea zi. Nu vreau să supăr pe cineva dar, văzând cum a votat diaspora, poate chiar au dreptate acei care zic că cei mai buni moldoveni au plecat peste hotare… În al doilea rând, vreau și eu să identific sursa (bazinul) de unde Maia Sandu ar putea lua voturile necesare pentru victoria finală. În acest context, multe lucruri rămân neclare — bunăoară, unii cred că voturile Violetei Ivanov vor merge aproape „in-corpore” la Dodon, fiindcă acestea (voturile) nu sunt conștiente, în mare măsură, dar… cumpărate pe hrișcă și ulei. Adică, cică ar trebui să punem cruce pe cele circa 6 procente ale Violetei Ivanov și să ne bucurăm de faptul că acestea vor fi compensate de cele 8 la sută obținute de cei patru de pe dreapta, dar îmi permit să nu fiu de acord cu această ipoteză pe motiv că candidata Partidului Șor a câștigat la Orhei, raion care nu poate fi considerat „levâi cu totul” (pentru buzoieni – „de stânga totalmente”) și nu cred că pământenii mei chiar atât de tare au luat-o razna. Pe de altă parte, Renato Usatâi, cu cele aproape 17 la sută din sufragii. Place sau nu place cuiva, dar anume liderul PN va fi arbitrul principal în această bătălie dintre trecutul asiatic și viitorul occidental. De altfel, spre deosebire de alte formațiuni politice, partidul lui Renato Usatâi nu este, în opinia mea, nici de dreapta și nici de stânga, dar „de cum zice șeful”. Adică, nu are Dodon dreptate când zice că electoratul moldovean este mai mult de stânga decât de dreapta, fiindcă jumătatea de moldoveni care nu au participat la scrutin sunt, probabil, în majoritate de dreapta, deoarece anume acei de dreapta sunt… mai leneși și anume ei, în turul doi, ar putea înclina balanța spre Maia Sandu.
Așadar, ce aș face eu dacă aș fi Maia Sandu? În primul rând, lidera PAS deja a făcut primul pas corect atunci când a decis să-l contacteze pe Renato Usatâi și să discute la concret despre ce ar trebui de făcut. Mai cu seamă dacă ținem cont de aceea că liderul PN nu a înaintat niște condiții deosebite. Trebuie să recunosc că deschiderea doamnei Sandu a fost pentru mine chiar o surpriză plăcută, fiindcă declarațiile ei anterioare despre acel care ar putea să-i fie partener erau nu din cele mai mobilizatoare, deși… Dacă anterior a fost posibilă o alianță/un parteneriat cu Dodon, de ce nu ar fi posibil așa ceva și cu Usatâi? Pe unde mai pui că Renato, poate, nu ar fi în stare să ne reprezinte cu onoare în exterior, dar pe interior i s-ar găsi și lui un loc sub soare. De altfel, un cunoscut analist politic de la București zicea zilele acestea că decât un parteneriat cu liderul PN, mai bine te lași bătut(ă). Înțeleg acest mesaj și înțeleg că nu întotdeauna compromisul este benefic, dar într-un fel se văd lucrurile de pe malul Dâmboviței și altfel sunt realitățile pe malul Bâcului. În al doilea rând, nu m-aș limita doar la o banală mulțumire în adresa celor patru de pe dreapta, care i-au declarat sprijinul în turul II, dar aș merge mai departe și le-aș întinde o mână spre o colaborare ulterioară. Chiar dacă voturile lor sunt infime în comparație cu ale mele. Chiar dacă unii din ei ar mai fi cu piatra în sân, iar mărul oferit — otrăvit… În rest, Maia Sandu trebuie doar să privească la Dodon cu compătimire și să savureze cum acesta își pune efectiv poalele în cap și cum consolidează și mai tare diaspora.

Și încă ceva. În sport se consideră că este mai ușor să cucerești Olimpul, dar mult mai greu să te menții acolo, sus. Nu știu ce credeți Dumneavoastră, dar eu cred că acest „principiu” este valabil și în politică…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.