Nu poți iubi Moldova și, în același timp, urî moldovenii…

0
78

    RETRO-Tablete (Observatorul de Nord nr.29, 11 august 2017)

   Faptul că RM nu a avut parte, în aceşti 25 ani de (in)dependenţă, de un preşedinte curajos şi vertical este incontestabil. Primul a fost un mămăligar sadea, un papă-lapte, un lasă-mă-să-te-las clasic şi un irositor de ocazii monumentale. Dacă era o persoană curajoasă şi cu viziuni democratice autentice, dar nu un exponent al trecutului, deghizat în mare reformator, acum eram într-o altă ipostază şi cu o altă “diagnoză” decât cea mai săracă şi coruptă ţară europeană, care a fost şi rămâne la cheremul ruşilor. Or, era nevoie de o simplă tresărire de orgoliu din partea sus-numitului şi noi cu Dvs. trăiam astăzi într-o altă lume, dar nu ne bălăceam în mocirlă. Era nevoie să urmăm exemplul balticilor care “au tăiat poala”, dar nu să aşteptăm pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă.

Al doilea a fost un fel de şmecheraş-fraieraş, un fel de bate vânt şi-aduce ploaie fără neam şi ţară, un promotor incurabil al principiului “şi mie, şi ţie” şi al sistemului “capul plecat sabia nu-l taie”. Din cauza acestui pacifist cu pufuşor pe botişor astăzi avem o clasă politică calică. Datorită lui s-au plodit tot felul de personaje care se complac în rolul de viţel care poate suge de la două vaci. A fost un exponent clasic al trecutului, dar cu pretenţii de om al secolului XXI. Ba mai mult, pentru prima dată în istoria politicii (nu doar moldoveneşti) el a devenit un exemplu clar de politician care… vorbeşte mult, dar nu spune nimic.

     Cel de-al treilea a învăţat câte ceva din greşelile primilor doi şi a fost ceva mai băţos, dar numai atunci când era nevoie să-şi apere interesele sale personale şi de gaşcă. Astfel, acesta a înţeles că este imposibil să fii pe placul tuturor, de aceea a pus accentul pe acea parte a populaţiei care nu-şi cunoaşte trecutul, ignorează prezentul şi nici în cot nu-i este de viitor.  S-a manifestat printr-o ură patologică faţă de neamul care i-a dat viaţă şi prin matrapazlâcuri gen promovarea unor “cadre” care nu doar lui i-au pus cahla, dar care nouă tuturor ne fac zile fripte până în prezent.

   Al patrulea preşedinte a rămas în istorie ca o raţă mută, care s-a ghidat permanent de principiile populare — “lasă-mă să te las”, şi “dă-mi o pace, şi-ţi dau două”, dar şi cu unele accese de verticalitate (vezi replicile date lui Putin şi refuzul de a participa la mai multe întruniri din cadrul CSI). A ocupat primul fotoliu din stat nu pentru că “la aceasta a visat toată viaţa”, dar pentru a scăpa firava noastră democraţie. Până la urmă, a fost trădat de acei pe care i-a salvat şi s-a ales cu mai multe cucuie, multe dintre ele nemeritate. Nu a făcut mult rău, dar nici mult bine nu a făcut.

    Am avut şi doi preşedinţi interimari — unul ieşind în evidenţă doar prin înălţimea sa de stâlp de telegraf, or în rest a fost şi este gol-goluţ din toate punctele de vedere. A crezut cu tot dinadinsul că poate specula la nesfârşit tema limbii vorbite şi că cel mai bine este să spui unor oameni ceea ce vor să audă, dar nu ceea ce este adevărat, dar a greşit amarnic. Faptul că la ultimele alegeri prezidenţiale a fost huiduit peste tot şi împroşcat cu ouă, dar şi faptul că a fost scos din cursă de “colegi” mă scuteşte de alte comentarii… Celălalt a fost rău de gură, zgârcit la fapte, călcător prin străchini şi, într-un final, ”chidănit” de unii şi blestemat de alţii. S-a vrut “tătucă” şi a avut şanse reale să-şi vadă visul împlinit, dar propriul orgoliu şi, ce mai la deal-la vale, nivelul “josuţ” de inteligenţă l-au coborât cu picioarele pe pământ, iar din partidul cu cele mai bune perspective s-a ales praful şi pulberea.

    Şi totuşi, cel mai-cel mai anapoda şi mai dat dracului este actualul preşedinte, care ne face de ruşine pe unde merge şi ne impune să ne facem cruce de câte ori iese la rampă. Acesta întruneşte în sine toate metehnele predecesorilor, dar şi vine cu propriile “slăbiciuni”. De exemplu, escapada lui (cu echipa) în munţii Greciei şi, mai cu seamă, mediatizarea ei cu o abundenţă de poze una mai respingătoare decât alta este o mostră clasică de primitivism şi o lecţie de învăţat pentru acei care nu doresc să fie arătaţi cu degetul. Privind la această “brigadă” în pantaloni albi înţelegi că prostia chiar nu are margini şi că Ostapi Benderi se nasc nu doar în romanele lui Ilf şi Petrov. Maiourile şi chipiurile lor cu inscripţia “Iubesc Moldova” nu sunt decât o blasfemie, or nu poţi iubi Moldova şi urî şi trăda fără neruşinare moldovenii.

    Altfel, vorbeam cu altă ocazie că am avut în istorie OAMENI MARI, BUNI, VITEJI, SFINŢI, care ne-au dus vestea ca popor demn şi cu onoare, iar astăzi avem OMULEŢI MICI, BICISNICI, FRICOŞI şi TRĂDĂTORI, care ne duc vestea de popor laş, care se află la cheremul lui Putin şi la degetul mic de la piciorul stâng al lui Rogozin. Asta lăsăm noi generaţiilor care vin?

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.