Ostap Ibrahimovici și politica de pe malurile Bâcului

0
58

Tableta de vineri

   Săptămâna trecută ziceam că alegerile prezidențiale din 1 noiembrie vor fi, ca și multe altele precedente, istorice și cruciale, dar acum îmi permit să fiu mai rezervat în astfel de etichetări, fiindcă cu doar 10 zile înainte de scrutin sunt nevoit să declar că o campanie electorală mai apatică, mai ipocrită, mai cinică și mai, pardon, hăbăucă decât aceasta nu țin minte. Or, în virtutea profesiei și pur și simplu în postura de om căruia nu-i este indiferent de ceea ce se întâmplă în jur, analizez pe toate fețele comportamentul celor opt concurenți și sunt nevoit să recunosc că, cu foarte mici excepții, prestația candidaților, în opinia mea, este destul de slăbuță, ca să nu zic lamentabilă. Și problema nu este (doar) în pandemie, în posibilitățile (financiare, în primul rând) concurenților, în așteptările mele exagerate sau în dorința nejustificată de a fi martorul unei campanii „ca în lumea cea bună”, dar în faptul că această goană după funcția „simbolică” de președinte nu merită nici eticheta „teatru al absurdului”. Și ca să nu fiu învinuit de rea-voință sau, Doamne ferește, de rea-intenție îmi voi argumenta părerea.

  Să zicem, întâlnirile cu electoratul în teritoriu sunt percepute de unii concurenți mai mult ca obligație (???) de a se întâlni cu oamenii, decât ca o sinceră dorință de a le solicita și a le merita votul. Ca un fel de „odoljenie” (pentru buzoieni — „favor”), ca un fel de coborâre a unui ”intelighent” (pentru buzoieni — „persoană inteligentă”) la nivelul de „trahamutie” (pentru buzoieni — „de țăran plouat”). Nu de alta, dar aceste întâlniri se bazează, în speță, nu pe propriul program electoral, dar pe criticile aduse concurenților, iar temele puse în discuție miroase a naftalină și orice persoană este în drept să se piște de nas — au nu cumva am mai auzit aceste promisiuni și 4, 8, 12, 16… 30 de ani în urmă? Pe unde mai pui că unii candidați, chiar mai mulți decât ar fi cazul, spun minciuni și fac avansuri care nu-și au nici o justificare, începând cu faptul că președintele nu are prerogativele despre care se vorbește și terminând cu aceea că în cea mai săracă țară din Europa nu există, pur și simplu, posibilități financiare și de altă natură pentru a realiza în viață visele lui Ostap Ibrahimovici Bender (pentru buzoieni: „Bender — un fel de coțcar din romanele scriitorilor ruși Ilf și Petrov”)… Dezbaterile televizate tradiționale s-au transformat dintr-un concurs de idei și inițiative în niște „posidelki” (pentru buzoieni — „șezători”), cu moderatorul în rol de „scripca întâi” și reprezentanții candidaților în rol de „umplutură”. Vedeți Dumneavoastră, în majoritatea cazurilor măria lor pretendenții sunt (prea)ocupați cu chestiuni mai importante sau, în cel mai bun caz, sunt (aproape la miez de noapte???) în satul cutare pentru a pune macaroane pe urechile oamenilor. Ca să nu mai zic că unul dintre candidați a declarat că nu participă nici la un fel de dezbateri, astfel privându-ne pe noi, cei numiți electorat, să vedem cât costă în comparație cu adversarii lui politici și de… business.

Altfel, pentru a sesiza mai bine dezastrul politic care bântuie politica de pe malul Bâcului, este de-ajuns să aruncăm o privire spre flancul drept ca să înțelegem cât de departe a ajuns cinismul unor lideri și cât de ușor îi este actualului candidat independent să „lupte” și să viseze cu ochii deschiși la un mandat. Pro-occidentalii noștri nu mai pun preț pe valori și democrație, punând accentul pe metodele cele mai neortodoxe în calea lor spre „victorie”. Nu știu ce credeți Dvs., dar pe mine mă strânge în spate când mă gândesc la turul doi — oare ce mesaj vor avea perdanții față de electoratul lor? În acest context, mă gândesc că cei cinci de dreapta ar trebui să le mulțumească lui Renato Usatâi și Violetei Ivanov că au decis să rupă câte ceva din voturile lui Dodon, or, în caz contrar, liderul informal al socialiștilor ar fi putut obține victoria din prima…

Și încă ceva. Dacă săptămâna trecută mai credeam că cineva se va retrage din cursă în favoarea cuiva, acum trebuie să recunosc că aproape nu există șanse pentru un astfel de scenariu. Unii din ambiție — da’ cu ce eu sunt mai rău decât X sau Y?, alții din motive oarecum explicabile — spuneam eu un an în urmă că trebuie să rupem alianța cu PSRM, după ce l-am debarcat pe Plahotniuc, dar nu m-ați ascultat și acum doriți o unificare a forțelor!, ai treilea, din ranchiună — păi ce, eu am cedat, să mai cedeze și alții!, ne-au dat de înțeles că nu vor ceda în fața (in)amicului și că actuala stare de lucruri nu-i deranjează nici cât negru sub unghie. Chiar dacă riscă în seara zilei de 1 noiembrie să vadă desenată, în dreptul numelui său, o cifră care să îi dea (și să ne dea) fiori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.