CNAS a transferat circa 1650 milioane lei pentru plata pensii și îndemnizații: Unde poți ridica banii

0
545

De la începutul lunii august Casa Națională pentru Asigurări Sociale a transferat circa 1650 mln. lei pentru plata prestațiilor sociale.

La 12 august, conform graficului stabilit, Casa Naţională de Asigurări Sociale a efectuat transferul pentru plata indemnizaţiilor pentru familiile cu copii şi indemnizaţiilor paternale, ajutorului social și ajutorului în perioada rece a anului, ajutoarelor materiale şi compensaţiilor participanţilor la lichidarea de la Cernobâl, indemnizaţiilor viagere sportivilor şi antrenorilor. 

 

De la începutul acestei luni CNAS a transferat mijloace financiare şi pentru plata pensiilor, indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, alte prestații sociale, suma totală fiind de circa 1650 mln lei.

 

Pentru a primi banii beneficiarii urmează să se adreseze către instituţia bancară unde și-au deschis cardul. În prezent CNAS are încheiate contracte de colaborare cu FinComBank, Energbank, EuroCreditBank, Eximbank, Moldova-Agroindbank, Moldindconbank, Victoriabank, Comerţbank, Mobiasbanca, Banca Comercială Română.

 

În cazul în care beneficiarul de prestație socială nu este deţinător de card, banii pot fi ridicaţi în orice oficiu poştal indiferent de domiciliu.

 

Conform prevederilor legislative, plata pensiei, suportului financiar, ajutorului social şi ajutorului pentru perioada rece a anului stabilite, dar neîncasate pe o perioadă de 6 luni de către beneficiar, se suspendă. Totodată, se suspendă alocaţiile lunare şi indemnizaţiile pentru familiile cu copii neîncasate de către beneficiar pe o perioadă de 3 luni, se arată într-un comunicat CNAS.

 

Potrivit sursei, ajutorul social, ajutorul pentru perioada rece a anului, suportul financiar şi indemnizaţiile pentru familiile cu copii stabilite, dar neîncasate la timp din cauza beneficiarului se plăteşte retroactiv pe o perioadă de cel mult 3 ani anteriori datei solicitării. Evidența sumelor suspendate este asigurată în sistemul informaţional „Protecţia Socială” pentru fiecare beneficiar.

 

Plata pensiei se reia la cererea beneficiarului, depusă la Casa Teritorială de Asigurări Sociale, şi se achită retroactiv din data suspendării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.