În iulie începe…marea reparație a drumurilor!

0
118
Drumuri în Nimereuca, spălate de ploaie

În cadrul unei operațiuni speciale desfășurate pe teritoriul RM timp de 10 zile, oamenii legii au reținut 321 de persoane. Dintre acestea, 86 de infractori au fost încătușați pentru infracțiuni grave, deosebit și excepțional de grave.

*Dacă în anii`90 ai secolului trecut în RM erau irigate 300.000 de ha, în 2019 erau irigate doar 4.000 de ha, potrivit informațiilor oferite de Agenției „Apele Moldovei”.

*R. Moldova, l-a înaintat pe fostul ministru de Externe în Guvernul Filip, Tudor Ulianovschi, pentru funcția de director general al Organizației Mondiale a Comerțului.

*Lucrările de reparație a drumurilor publice locale vor demara în prima săptămână a lunii iulie. În acest an au fost alocate 1 miliard 125 de milioane de lei pentru îmbunătățirea a 906 kilometri de drumuri din circa 900 de localități din republică, dintre care peste 600 de kilometri sunt drumuri pietruite.

*Academia de Artă și Științe Cinematografice a anunțat luni, 15 iunie, că a 93-a gală Oscar nu va mai avea loc pe 28 iunie, așa cum era planificat. În schimb, consiliul guvernatorilor a declarat că spectacolul va avea loc pe 25 aprilie 2021.

*Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 4371 locuințe. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,191 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,095 miliarde lei.

*Cea de-a 65-a ediție a concursului muzical Eurovision, care nu s-a desfășurat anul acesta din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, va avea loc în perioada 18 — 22 mai 2021 la Rotterdam (Olanda), au anunțat luni organizatorii, citați de EFE.

*Președintele american, Donald Trump, a anunțat luni, la Casa Albă, că reduce la 25.000 numărul soldaților americani staționați în Germania, acuzând Berlinul că este „restanțier” la plățile către NATO. Liderul administrației de la Washington a acuzat Germania că a tratat incorect Statele Unite în ce privește comerţul.

*Președintele Igor Dodon a anunțat că va propune o inițiativă legislativă, pentru ca judecătorii și procurorii implicați în procesul de investigare a dosarelor de interes național să beneficieze de protecție suplimentară de stat.

*Compania Națională de Asigurări în Medicină a transferat luni instituțiilor medico-sanitare private contractate plățile în avans pentru luna curentă. În acest scop au fost alocate aproape 26 milioane de lei.

*În perioada 08 — 14 iunie 2020, la „frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au fost notificate 68 de evenimente, cu documentarea a 78 de persoane, care au încălcat legislația frontalieră și migraţională a RM.

*În luna aprilie 2020, exporturile R. Moldova s-au prăbușit față de 2019. 25% din exporturi merg spre România, spre tot spațiul CSI — 15%.

*Optsprezece milioane de persoane cu vârsta între 20 şi 64 de ani din UE erau anul trecut liber profesioniști fără angajați, cu alte cuvine lucrători pe cont propriu, ei reprezentând 9% din totalul persoanelor angajate, arată datele publicate luni de Eurostat.

*ONU: Numărul persoanelor afectate de foamete ar putea fi de două ori mai mare decât se estimase anterior, din cauza COVID-19.

*În pandemie, peste 70 la sută dintre companiile de creditare ne bancară din RM au acceptat reeșalonarea contractelor pentru clienți. Astfel, au fost renegociate peste 439 de mii de împrumuturi acordate persoanelor fizice şi juridice, în valoare de aproape șapte miliarde de lei.

*Autoritățile ar putea aplica amenzi pentru „efectuarea agitației electorale în timpul procesiunilor și/sau slujbelor religioase, precum și în locurile/localurile unde acestea se desfășoară”. Amenzile ar putea fi aplicate atât persoanelor care fac agitația electorală, cât și conducătorilor cultelor.

Taberele de odihnă pentru copii nu-și vor începe activitatea, cel puțin, până la 30 iunie, potrivit unei decizii a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.

*Potrivit estimărilor producătorilor agricoli, făcute publice în cadrul unei videoconferințe, convocate de premierul Chicu, în acest an recoltele vor fi mai mici cu 20-25% comparativ cu anul 2019.

*63% din persoanele din R. Moldova au încredere în Uniunea Europeană, comparativ cu 33% care au încredere în Uniunea Economică Eurasiatică. Aceasta este una dintre constatările unui sondaj de opinie, realizat de proiectul „Vecinii UE de la Est”, finanțat de UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.