Atenție soroceni! Se circulă în condiții de lapoviță / VIDEO

0
2272

Timpul de afară a făcut această dimineață insuportabilă pentru mulți dintre șoferi și pietoni. Și Soroca s-a transformat într-un mare patinoar. Sorocenii scriu pe rețele despre accidente rutiere, iar cei din dealul Sorocii că nu au cu ce coborî la vale pentru că se circulă foarte greu iar „microbuzele și taxiurile nu vor să coboare fiindcă este prea periculos”.

Sorocenii sunt supărați că nu s-a presurat pe drumuri material antiderapant, în timp ce Lilia Pilipețchi, primarul municipiului Soroca spune că s-a făcut acest lucru începând cu ora 7:00. Pe trotuare este la fel un mare patinoar.

Acest mesaj a ajuns la redacție prin intermediul butonului SESIZEAZĂ O PROBLEMĂ de pe site-ul observatorul.md. Dacă te confrunți cu o problem și nu știi unde să te adresezi sau vocea ta nu este auzită, scrie-ne, iar noi vom încerca să găsim un răspuns!

***

AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.