Ba instalează stâlpi lamelari, ba îi scot…

0
155

În acest an Primăria Municipiului Soroca și-a propus să instaleze 200 stâlpi lamelari. Ideea bună a fost însă realizată cam aiurea pe unele segmente, despre asta am relatat anterior… 

În prezent, ne-au informat cetățenii din acea zonă, autoritățile au scos nu doar stâlpii lamelari instalați prostește, ci aproape pe toți din zonă. De ce oare? Din surse din interiorul primăriei, am aflat că motivul… este presa locală. Deocamdată primăria nu a comentat oficial situația.

Acest mesaj a ajuns la redacție prin intermediul butonului SESIZEAZĂ O PROBLEMĂ de pe site-ul observatorul.md. Dacă te confrunți cu o problem și nu știi unde să te adresezi sau vocea ta nu este auzită, scrie-ne, iar noi vom încerca să găsim un răspuns!

***

AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.