Tinerii de la CRT Soroca sunt cei mai buni din republică

0
128

Recent, Consiliul Raional al Tinerilor din Soroca s-a ales cu titlul de cel mai bun consiliu local al tinerilor, oferit la Gala Premiilor Naționale pentru Dezvoltarea Sectorului de Tineret. Desigur că trofeul nu a fost oferit pentru ochi frumoși, ci pentru activitățile la care au contribuit toți membrii consiliului, care este parte a Centrului de Resurse pentru Tineret DACIA.

Nicoleta Mușcinschi, cea care în ultimii ani a fost locomotiva Consiliului Raional al Tinerilor din Soroca, se mândrește cu faptul că efortul nu a fost zădarnic, ba chiar a fost observat și apreciat după merit. “Consiliul Raional al Tinerilor din Soroca a fost mereu într-un proces amplu de dezvoltare. În aceste sens, în calitate de președinte am gestionat întotdeauna sarcinile în așa mod, încât toate persoanele să fie implicate în desfășurarea evenimentelor sau ședințelor organizate. Întotdeauna mi-a plăcut să am o echipă lucrativă, care să se coordoneze de fiecare dată și să treacă ușor peste momentele neprevăzute. În acest sens, am desfășurat team building–uri pentru a-i uni și de fiecare dată începeam activitățile cu un energizante sau joc de societate. Astfel, nu suntem doar o echipă de consilieri responsabili ce se implica în procesul decizional, dar și buni amici. Pentru a fi mai ușor de organizat un eveniment amplu, lucram fiecare la sarcinile care corespundeau la departamentele unde eram repartizați. Astfel, fiecare persoană era responsabilă pentru o sarcină și toți eram siguri că ea este persoana potrivită pentru a o îndeplini. La final, orice echipă trebuie recunoscută de către societatea unde locuim și întotdeauna ne-am promovat pe plan local și național. Ne place să scriem articole către ziare, să vorbim la radio despre activitățile noastre și să transmitem video interactive către televiziune” ne spune Nicoleta.

Și Robert Gatman, actualul președinte al Consiliului Raional al Tinerilor din Soroca, afirmă că și în continuare consiliul nu va coborî standardele. “Vom organiza toate activitățile din planul calendaristic, inclusiv forumul și post forumul. Conferința deja am organizat-o. Vom continua proiectul Amplificării Implicării Tinerilor în Procesul Decizional, ne vom strădui să facem vocea tinerilor auzită, chiar dacă avem situația epidemiologică dată. Pe lângă diplomă noi am câștigat un certificat în valoare de 15000 lei și o statuetă, care este trofeul concursului” zice Robert.

Bravo tinerilor și coordonatorilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.