Viitorii promotori ai schimbării s-au întrunit la Soroca

0
135

Mai multe organizații neguvernamentale din raionul Soroca s-au reunit la o cafenea publică, organizată de AO ”Casa Speranțelor”, în cadrul proiectului ”Creștem noi promotori ai schimbării”. Reprezentanții societății civile au aflat cum pot influența procesele din comunitate și cum pot crește din organizații începătoare, în organizații cu impact în localitățile din care vin.

Am inițiat o discuție despre rolul societății civile în crearea parteneriatelor locale și dezvoltarea comunităților,  problemele cu care se confruntă ONG-urile și soluțiile pentru acestea. În cadrul activității, cele 6 ONG-uri începătoare din localitățile Bădiceni, Dărcăuți, Rudi, Soroca, Șolcani, Volovița au preluat din experiența AO „Destin” din s. Schineni, care pe parcursul ultimilor ani a realizat mai multe proiecte în comunitate și a contribuit semnificativ la schimbarea mentalității cetățenilor și soluționarea problemelor locale, a menționat Ala Taran de la AO ”Casa Speranțelor”.

Scopul proiectului este creşterea gradului de implicare a membrilor comunităţii în procesul de guvernare democratică  prin capacitarea a șase organizaţii neguvernamentale din raionul Soroca.

 Implementatorii își propun să dezvolte și să consolideze capacitățile de cetățeni activi a circa 30 membri din 6 ONG-uri în cadrul unor ateliere de mentorat; stimularea inițiativelor  cetățenești, responsabilizarea autorităţilor şi soluţionarea problemelor identificate participativ de cetăţeni. De asemenea, vor fi pilotate inițiative cetățenești care să reflecte prioritățile de dezvoltare identificate participativ de grupurile civice, pentru includerea lor pe agenda autorităților locale.

La final, vor fi create comitete locale de monitorizare s activității autorităților publice locale în calitate de instrument pentru promovarea principiilor bunei guvernări și diseminarea acestei practici în raionul Soroca.

În cadrul proiectului, vor fi desfășurate mai multe activități, printre care: Campanii de informare despre problemele locale și mobilizarea comunității pentru soluționarea lor; implicare cetățenilor în procesul decizional, monitorizarea activității APL; soluționarea unor probleme identificate participativ cu suportul APL , a comunității, a donatorilor externi; Reflectarea rezultatelor și a experiențelor acumulate de beneficiarii proiectului.

Proiectul „Creștem noi promotori ai schimbării” este finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer în cadrul programului de granturi ,,Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova.

***

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.