Maria Pașa: „A fi cel mai bun pedagog al anului la nivel raional este o responsabilitate foarte mare”

0
236

Luni, cu prilejul Zilei Internaționale a Profesorului, au fost prezentate totalurile concursului raional „Pedagogul Anului 2020”. Evenimentul festiv organizat de Direcția Învățământ Soroca a avut loc în cetatea medievală, unde s-au adunat pedagogi din satele raionului și municipiul Soroca. Printre cei mai buni pedagogi desemnați este și Maria Pașa, învățătoare de clase primare la Liceul Teoretic „Constantin Stere” din Soroca. Cu acest prilej i-am propus să ne spună ce înseamnă pentru ea acest titlu…

„A fi cel mai bun pedagog al anului la nivel raional este o responsabilitate foarte mare. Dar după părerea mea, acest titlu îl merită toate învățătoarele din raion. Pur și simplu eu și participantele din acest an am fost mai curajoase. Titlul ”Învățătorul anului” îl merită toate învățătoarele, deoarece ele zilnic trec probele acestui concurs, iar cei care acordă punctajul și titlul sunt discipolii săi. Un profesor bun investește mult în ceea ce face, manifestând dăruire, valorificând potențialul elevilor săi. Îi pune în situația de a descoperi singur soluția și îi îndrumă pe elevi să învețe din greșeli. Le dezvoltă responsabilitatea pentru actul de învățare și încrederea în propriile forțe, în atingerea performanțelor. Un profesor bun este un elev bun, care mereu tinde spre autoperfecționare. Astfel sunt toate învățătoarele și o zic cu toată încrederea! Sunt bucuroasă că am câștigat, iar acest rezultat se datorează nu doar mie, dar și profesorilor mei, care au zidit zilnic cărămidă cu cărămidă ceea ce sunt azi. Se datorează familiei mele, colegilor, administrației liceului care m-au susținut și m-au încurajat și, nu în ultimul rând, Direcției Învățământ Soroca care ne-au apreciat corect și au venit cu premii atât de generoase”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.