Soroceanul Nichita Pavlenco în căutarea autografelor: de la Palatul Buckingham la președinți și premieri

0
463

Nichita Pavlenco este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic “Alexandr Pușkin” din Soroca. De ceva timp are o pasiune pentru autografe. Și nu pentru oricare semnătură ci de la conducători de țări, guverne, parlamente, regiuni ș.a. Fiindcă a avut ceva mai mult timp în perioada de pandemie a tot scris pe la diverse cancelarii ale lumii, le povestea despre Soroca natală și solicita fotografii, un autograf pentru colecția sa, ș.a.  

Până acum a adunat vreo patruzeci de autografe, însă este convins că-i abia începutul. Așa că-și găsește timp să verifice regulat poșta electronică sau lădița poștală pentru scrisorile venite prin poșta clasică. Iar totul a început într-o joacă.

“Mi-a plăcut spotul unui băiat din Danemarca, el colecționa drapele din toată lumea și avea vreo 130. Am încercat și eu cu un prieten, concuram care va aduna mai multe. Mi-a reușit să primesc drapelul Estoniei de la administrația prezidențială a acestei țări, și unele drapele ale regiunilor Ucrainene, cum ar fi Kiev sau Herson. Între timp am primit de la unul dintre conducătorii land-urilor din Germania un autograf și mi-a venit ideea să colecționez anume autografe.

Zis și făcut. A trimis răvașe în vest și în est, în birouri care deja știu de existența municipiului Soroca și a unui elev pe nume Nichita. Apropo, prenumele său i-a jucat festa atunci când a corespondat cu Palatul Buckingham.

Acea zi în care am primit răspunsul de la curtea regală a Marii Britanii era una dintre cele mai fericite zile din viața mea.

“Am avut onoarea să-i scriu și reginei Elisabeta a II-a, i-am povestit despre Soroca și Republica Moldova. Peste vreo 3-4 luni am primit și un răspuns de la curtea regală. La ei numele Nichita este unul feminin și mi-au răspuns Miss Nichita, a fost haios. Acea zi în care am primit răspunsul de la curtea regală a Marii Britanii era una dintre cele mai fericite zile din viața mea”.

Între timp acest lucru l-a provocat să continue. Rând pe rând la Soroca au început a venit scrisori din Franța, Cehia, Slovacia, Germania, Ucraina, Rusia, ș.a.

Printre autografele adunate de mine este și cel al Prim-Ministrului Cehiei Andrej Babiš și al președintei Slovaciei Zuzana Čaputová, sper că și alți președinți se vor alătura acestei “ acțiuni globale”.

“Le scriu pe paginile lor oficiale, și cam într-o lună vin deja răspunsurile. Cel mai mult mi-a plăcut răspunsul administrației președintelui Franței, Emmanuel Macron. A fost un răspuns foarte elegant, că vor transmite mesajul meu președintelui, și că-mi urează sănătate, am primit un mesaj foarte amabil de la ei. Urmează să ajungă la mine în curând unele autografe de la câțiva șefi de regiuni din Federația Rusă, speakerul Parlamentului Ucrainean, ș.a. Printre autografele adunate de mine este și cel al Prim-Ministrului Cehiei Andrej Babiš și al președintei Slovaciei Zuzana Čaputová, sper că și alți președinți se vor alătura acestei “ acțiuni globale”. De la unii primesc mesaje cu urări, de la alții autografe pe fotografii.”

Apropo, a încercat să scrie și conducerii de la Chișinău, dar ai noștri încă nu i-au transmis autografe. “I-am scris și lui Igor Dodon, dar nu mi-a răspuns. În schimb după ce i-am scris lui Ion Chicu m-au sunat de la cancelaria Guvernului și au zis că vor face tot posibilul să primesc autograf. Aștept.”

Acesta are și un mesaj pentru semenii săi pe care-i îndeamnă să nu renunțe la vise, chiar dacă par de nerealizat. “Îi îndemn pe tineri să realizeze tot ce vor, să nu se teamă, să nu abandoneze pasiunile care le au. Dacă vor să-i scrie unui președinte să nu se teamă ci să-i scrie, el la sigur nu vă va mânca și nici serviciile secrete nu vă vor urmări. Posibil să ai o șansă ca președintele să-ți răspundă. Așa cum mi s-a întâmplat mie.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.