Mai multă siguranță pentru elevi: UNICEF livrează peste 200 de mii de litri de dezinfectanți și săpun lichid pentru școlile din Republica Moldova

0
71
Foto: pixabay.com

Începând cu această săptămână, toate școlile din Republica Moldova vor primi dezinfectanți și materiale de igienă oferite de UNICEF cu sprijinul financiar din partea USAID.

 

Peste 68.000 de litri de săpun lichid, 454.000 de bucăți de săpun solid și peste 136.000 de litri de dezinfectant lichid pentru mâini vor fi livrate școlilor și grădinițelor din țară. În total, peste 2.600 de instituții de învățământ, care includ aproape 23 de mii de clase și grupe vor beneficia de aceste produse, care vor satisface necesitățile pentru o perioadă de trei luni.

 

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, produsele de igienă vor fi livrate în două tranșe. Circa o treime din întreaga cantitate va ajunge în școli și grădinițe până la 28 august, iar restul  – pana la finele lunii septembrie.

 

În prezent, reprezentanții a 31 organe locale de specialitate din domeniul învățământului au recepționat produsele de dezinfectare și igienă. Până la data de 28 august, în toate direcțiile raionale de învățământ vor fi distribuite produsele de igienă de primă necesitate și dezinfectanți.

 

Donația face parte din Programul de prevenire și răspuns la COVID-19, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Asistență Internațională (USAID) și implementat de UNICEF Moldova. Proiectul face parte din asistența de 2,2 milioane USD oferită de Guvernul SUA, prin intermediul USAID, pentru a stopa răspândirea COVID-19 în Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.