Jertfele protocolului sau Cât o să mai suflăm (și) în iaurt?

0
3235

Situație

   Am fost telefonați la redacție de vice-directorul Spitalului raional, Valeriu Bordian, pe motiv că familia unei femei, care de curând a devenit mamă, se opune transferării acesteia la maternitatea din Bălți, după ce a fost depistată cu COVID-19. Dat fiind faptul că, la capitolul „infectări” cu acest blestemat virus Soroca se află printre lideri, dar și pe motiv că era vorba de un nou-născut am decis să mergem la fața locului și să aflăm cine are dreptate (și afirmă că virusul există) și cine nu are dreptate (și afirmă că virusul nu există). Și, cum se întâmplă deseori, după „descifrarea dosarului” am ajuns la următoarea concluzie: fiecare din părțile „conflictuale” are dreptatea sa (de altfel, greu de contestat), iar de vină se face o terță persoană (instituție). Or, de data aceasta toată lumea se poate considera jertfă a protocolului sau, dacă doriți, un rezultat al faptului că cineva suflă (și) în iaurt mai mult decât ar fi cazul.

De altfel, fabula conflictului este simplă și, la prima vedere, nu ar trebui să fie motiv de gâlceavă, dar… Doamna Ursu (tânăra mămica) a fost transferată de la maternitatea din Drochia la maternitatea din Soroca (pe motive medicale) pe data de 19 august, unde i s-a prelevat testul la COVID-19 și care, pe data de 20 august, a fost considerat pozitiv. Conform protocolului, mama și copilului trebuiau transferați la maternitatea din Bălți, unde există și o secție-covid, dar nu oricum, ci în condiții speciale, adică separat – mama cu o mașină de „Salvare” și copilul cu alta. Anume aici a apărut și prima neînțelegere din partea familiei – „de ce mama trebuie să fie despărțită de copil dacă ambii se simt bine și nu prezintă semne de boală?”.

Doctorul Igor Babără: „Fiindcă medicii de la salvare, conform protocolului, preiau mama or, nu sunt în drept să transporte și copii cu vârsta mai mica de 28 zile, iar mașina solicitată de noi de la Bălți, așa-zisa „aviație sanitară”, transportă copilul fiindcă acesta este asistat de o brigadă de neonatologi. Nu este un moft de-al nostru sau o rea intenție, este vorba de respectarea unor reguli pe care nu avem dreptul să le încălcăm”.

 

Lucia Danilov, bunica bebelușului: „Nu este nici un fel de covid, sunt niște scorneli ale medicilor. Uitați-vă ce document ne-au prezentat, conform căruia fiica mea și alte mămici sunt infectate – nici tu ștampilă, nici tu semnătură. Păi, eu așa document vă scot la Xerox câte doriți! Nouă luni nu a fost fiica mea bolnavă de covid și acum, vedeți Dvs, a fost depistată pozitiv. Amăgeli…”

Doctorul Igor Babără: „Rezultatul testului la COVID-19 îl primim inițial prin telefon, a doua zi urmând să ne vină confirmarea și în scris. Odată ce, însă, am fot sesizați că testul este pozitiv suntem obligați să transferăm mama și copilul la maternitatea din Bălți, pentru a nu transforma secția noastră într-un focar de infecție”.

Oleg Ursu, tatăl copilului: „Trebuie de văzut cine este focar de infecție. De ce, bunăoară, eu sunt suspect de covid, desi mă simt foarte bine și de ce nu sunt considerați suspecți medicii care nu sunt testați zilnic?”.

Până la urmă conflictul a fost aplanat – părțile „beligerante” au ajuns la o înțelegere, fie și cu scrâșneli din dinți, cu blesteme și cu amenințări deloc obligatorii în astfel de cazuri, iar viața mamei și a copilului sunt în siguranță. Altfel, doctorul Babără mi-a zis că în alte circumstanțe (dacă testul era negativ) și mama, și bebelușul puteau fi externați din maternitate.

Și totuși…Ceva este putred și anapoda în acest Protocol, adoptat de cineva rupt de realitate, dar mereu gata să rupă pantalonii (în fața cui?) și să sufle și în iaurt, când nimeni nu-i o cere. Oare să fie sistemul spitalicesc din Republica Moldova atât de bănos, încât să-și permită luxul de a transforma două persoane (sănătoase, în principiu și, pe lângă această, rude de gradul I) cu două unități de transport diferite? Și ce putea să se întâmple dacă și mama, și copilașul ei parcurgeau acești blestemați 70 de km împreună, în mașina dotată cu ajutor neonatal? Răspunsul la aceste și alte întrebări chiar mă interesează, dar nu cred că cineva va dori să vină cu explicații mai plauzibile…

P.S.

   Apropo, l-am întrebat pe domnul Valeriu Bordian, cine ar fi purtat răspundere dacă acest conflict (că, până la urmă conflict a fost) ar fi avut alt deznodământ – să zicem, părinții și rudele copilului ar fi insistat să meargă la Bălți cu aceiași mașină. „Dacă, Doamne ferește, situația ieșea de sub control vinovați erau doctorii din Soroca”. Și punctum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.