VIDEO: Cine sunt eroii care au salvat viața șoferului din TIR-ul care ardea în urma accidentului rutier?

0
2911

În urma accidentului cu implicarea a trei TIR-uri din noaptea de 11 august, de pe traseul Soroca-Chișinău, a decedat șoferul unuia dintre camioane. Era cât pe ce să ardă și cel de-al doilea șofer, dar noroc de oamenii care au sărit să-l ajute. În epoca modernă în care unii în loc să ajute, scot telefoanele și filmează, fapta și numele acestor cetățeni trebuie cunoscută – Valeriu Gîrbu, Eugen Iazinschi, Andrian Șoimu și Leonid Tcaci.

Într-un video postat pe internet se vede cum două persoane încearcă să se apropie de camionul în flăcări, în timp ce cineva din apropiați le striga să se întoarcă.

Cei doi tineri din imagine care au sărit să de-a o mână de ajutor, cu riscul propriei vieți, sunt Valeriu Girbu și Eugen Iazinschi din satul Redi-Cereșnovăț. Inițial nu doreau să vorbească și să-și spună numele, „principalul că omul acela este în viață” era argumentul lor. Până la urmă l-am convins pe Valeriu să ne spună pe scurt cum a fost.

„Noi am ajuns acolo la vreo trei minute după producerea accidentului. Am întrebat polițiștii de frontieră, care erau deja acolo, dacă au stingător, dar nu aveau. Acolo ardea totul și am pus cofta pe mâini și ne-am apropiat de cabină. Șoferul striga să-l ajutăm, a deschis ușa din partea pasagerului și a căzut din camion. Noi l-am tras deja într-o parte”. 

Totodată și Poliția de Frontieră a publicat un mesaj de mulțumire pentru cei doi polițiști de frontieră care au intervenit. „Ne mândrim cu voi, comisar Şoimu Andrian și agent-şef principal Tcaci Leonid! Ei sunt eroii Poliției de Frontieră, ei sunt cei care au intervenit prompt pentru salvarea unei vieți omenești noaptea trecută!

În jurul orei 22:45, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Soroca, revenind dintr-o misiune de serviciu, a fost martoră a producerii unui accident rutier, cu implicarea a trei camioane. La apropierea de unul din camioanele aflate în flăcări, polițiștii de frontieră au auzit strigăte de ajutor din partea șoferului. Nu au ezitat momentul și au intervenit rapid pentru a salva persoana. Ușa din partea șoferului era blocată, fapt ce a îngreunat salvarea bărbatului prins în fiare. În cele din urmă s-a reușit de a scoate șoferul din camion și operativ anunțat Serviciul de Urgență.

În timpul intervenției, personal polițiștii de frontieră nu au suferit traume sau arsuri, doar au fost deteriorate uniforma de serviciu și echipamentul din dotare. Stimați colegi, Andrian și Leonid, vă mulțumim pentru bărbăția și curajul demonstrat în astfel de situații. Să aveți sănătate!”

Amintim că în urma accidentului au ars ambele camioane, inclusiv și unul dintre șoferi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.