Tinerii din Soroca au fost auziți – primăria a dat undă verde pentru cursa de ciclism, cinema în aer liber și ziua salubrității

0
355

Tinerii din municipiul Soroca, membri au Consiliului Local al Tinerilor, ce face parte din Coaliția Locală a Societății Civile au venit în această vară cu mai multe propuneri de activități pentru primăria municipiului Soroca. Deși tradițional în bugetul municipal erau destinați bani pentru activități de tineret, uneori aceștia erau utilizați la dorința maturilor fără să fie consultați și tinerii.

De această dată tinerii au propus trei activități pentru luna august – cinema în aer liber, cursă de ciclism și organizarea unei zile a salubrității. Primăria municipiului Soroca a aprobat aceste propuneri. 

„Avem un nou coordonator la CLT cu multe idei noi și eu m-am întâlnit cu dânsul să facem cunoștință și să discutăm despre activitățile consiliului, de asemenea ne-am gândit la câteva activități ce pot fi organizate pe timp de pandemie, zice Robert Gatman, președintele Consiliului Local al Tinerilor din Soroca. Ne-am întâlnit apoi la o ședință CLT și am decis să scriem scrisoare la primărie și să cerem voie să facem cursă de bicicliști, cinema în aer liber și acțiune de salubrizare. Întrucât primăria era în carantină am așteptat vreo câteva zile până să ne vină rezultatul. Ne-au fost acceptate toate activitățile, doar cu puține rectificări. La auzul veștii că avem undă verde să organizăm ce ne dorim am rămas foarte fericit și mulțumit, chiar ne bucurăm că ne înțelegem bine cu primăria”.

Un eveniment inedit va fi și cursa de ciclism, planificată pentru ziua de luni, 17 august, de la ora 9:00 pe cheiul Nistrului. „Așa cum suntem într-o situație că nu ne putem implica în activități artistice și altele, ciclismul este metoda de a ne uni de a promova transportul eco și modul sănătos de viață, afirmă Gheorghe Beșleagă, coordonator al Consiliilor tinerilor la Centru de Resurse pentru Tineret DACIA. Acest oraș este al nostru și al copiilor noștri, noi trebuie să îl păstrăm curat și să contribuim la reducerea transportului motorizat”.

Ziua Salubrității a fost stabilită pentru vineri, 14 august, la fel pe cheiul Nistrului în regiunea foste fabrici de articole tricotate și în păduricea din preajma stației terminus a microbuzului 2/4. Iar data când va avea loc Seara de cinema în aer liber urmează să fie anunțată de în curând de organizatori.

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.