Recoltarea la Soroca se apropie de final, cu roade mult mai mici decât cele din anii precedenți

0
196

Agricultorii din raionul Soroca se apropie de finalul recoltării spicoaselor. La începutul acestei săptămâni suntem cam la 80% din lucrările de strângere a roadei, aflăm din datele oferite de Direcția Agricultură și Alimentație a Consiliului Raional Soroca. Roadele însă sunt mai mici decât cele așteptate.

„Suprafața totală supusă recoltării este de 16785 ha (grâu, orz, mazăre, rapiță, in), dintre care peste 13000 sunt recoltate. În campania de recoltare au fost antrenate 117 combine, majoritatea fiind combine noi, performante cu o productivitate ridicată, ceia ce permite recoltarea culturilor în termeni optimi, și principalul cu pierderi minime de producție. Mai rău stăm la capitolul recoltelor culturilor. Seceta din toamna 2019 și lipsa umidității iarna au afectat mult recolta culturilor. Agricultorii noștri recoltează practic în jumătate din ceia ce s-au planificat, iar unele sectoare au fost compromise total, dar avem și rezultate mai bune în diferite zone și anumite lanuri. În total pe raion, conform datelor operative, grâul este recoltat pe 9700 ha, câte 2,6 t/ha; orzul s-a recoltat pe 1750 ha, câte 2,8 t/ha; mazărea 500 ha, câte 2,0 t/ha, iar rapița 1200 ha, câte 2,5 t/ha” ne-a informat Aliona Andriuța, șefa Direcției Agricultură și Alimentație. 

Conform informației privind recoltare culturilor cerealiere din grupa I, majoritatea absolută dintre agenții economici din domeniu au finisat lucrările, puținele gospodării individuale care au mai rămas se apropie de finalul acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.